Mai mulți deținuți de la Penitenciarul Gherla s-au luat la bătaie între ei după ce au făcut o petrecere în celulă unde au consumat alcool.
În urma conflictului spontan, un bărbat de 30 de ani a fost înjunghiat. Medicii penitenciarului l-au găsit pe acesta inconștient, într-o baltă de sânge. A fost dus iniţial la Spitalul Municipal din Gherla, iar ulterior, din cauza stării critice, a fost transferat la Spitalul Militar din Cluj, unde se află şi acum în comă. Conducerea penitenciarului a deschis deja o anchetă.