După apariția lui Emil Boc la conducerea Primăriei Cluj Napoca, constant, firma Dupex din Sebeș a câștigat contractele pentru modernizarea locurilor de joacă din oraș. An după an, firma a câștigat contracte în valoare de zeci de milioane de lei. Însă, la cea mai recentă licitație organizată pentru întreținerea locurilor de joacă, cele mai multe loturi au fost câștigate de o firmă din Baia Mare, INDFLOOR GROUP SRL.

La jumătatea lunii trecute, Primăria Cluj Napoca a atribuit licitația ”Dale din granule de cauciuc, benzi gazon sintetic, covor turnat din granule de cauciuc, tartan cu produse conexe” firmelor SC Dupex și Indfloor Grup. Valoarea estimată a contractului, împărțit pe patru loturi a fost de 5.780.000 lei, fără TVA.

Surpriza constă în faptul că cei de la Dupex au câștigat un singur lot, în valoare de 1.559.000 lei, fără TVA, iar firma concurentă a obținut trei loturi în valoare de 2.870.530 lei, fără TVA.

Contractul este subsecvent cu posibilitatea ca societățile să încheie contracte suplimentare în valoare de câteva sute de mii de lei.

”Cantitățile minime-maxime ale acordului-cadru precum și cantitățile minime-maxime ale contractului subsecvent se regăsesc în caietul de sarcini. Valoarea celui mai mare contract subsecvent: LOT 1 – 233.750,00 lei fără TVA; LOT 2 – 165.000,00 lei fără TVA; LOT 3 – 112.500,00 lei fără TVA; LOT 4 – 350.000,00 lei fără TVA. Frecvența încheierii contractelor subsecvente: LOT 1: min 1 – max 4 / an; LOT 2: min 1 – max 2 / an; LOT 3: min 1 – max 2 / an; LOT 4: min 1 – max 4 / an”, se arată în documentația licitației organizate de Primăria Cluj Napoca.

INDFLOOR GROUP este o societate din Baia Mare controlată de Andreica Dan Alexa, unic asociat și administrator. Potrivit bilanțului, firma a declarat pe anul precedent o cifră de afaceri de 26,3 milioane lei, un profit de aproape 2 milioane lei și 40 de anagajați. Obiectul principal de activitate este ”lucrări de pardosire și placare a pereților”.

O licitație în care s-au dat pe tobocan câteva milioane de euro din banii clujenilor

În 2018, SC Dupex a câștigat într-un mod controversat licitația pentru locurile de joacă din oraș. La data respectivă, Primăria a cheltuit pe mobilierul destinat copiilor peste 2,5 milioane de euro. Banii au ajuns în conturile firmei Dupex SRL, în situația în care cu un an înainte, aceeași societate primise de la administrația Boc un contract de peste 1,3 milioane de euro pentru întreținerea locurilor de joacă din oraș. Firma respectivă a câștigat, în paralel cu altă firmă preferată a primăriei clujene, SC King Industrial, licitații similare în 2007, 2009, 2013. Doar că, între timp, cei de la King Industrial au pierdut ”abonamentul” pe care îl aveau la administrația locală. Acționariatul acestei firme, o mână de băieți deștepți cu naționalitate turcă, controla și firma Kiat, un alt abonat al administrației clujene la contractele edilitare de modernizare a drumurilor. Doar că turcii au avut lipsa de inspirație să se contrazică cu liderii locali pe marginea câtorva contracte, astfel că li s-a luat caimacul.

Revenind la contractul câștigat de Dupex în 2018 de la Primăria Cluj Napoca, este regretabil că procurorii nu s-au arătat interesați de faptul că, spre exemplu, lotul TOBOGANE care fusese estimat de Primăria Cluj Napoca la o valoare de 19.293.050 de lei, fără TVA, a fost câștigat de firma Dupex pentru suma de 6.169.000 de lei, fără TVA, fapt care ar putea induce ideea că persoanele care au estimat aceste valori sunt rupte de realitate. Pentru acest lot firma Dupex a fost singura societate care a depus o ofertă.

Problema cu licitaţi respectivă a constat în caietul de sarcini care a fost făcut în aşa fel încât să elimine firmele neavizate care se gândesc că ar putea sparge monopolul instituţionalizat de două firme de casă a primăriei clujene: SC Dupex din judeţul Alba şi King Industrial din Bucureşti.

În Cluj Napoca municipalitatea are în administrare 270 de locuri de joacă pentru copii, cele mai multe dintre ele fiind mobilate de aceste două firme.

Boc e înnebunit după ”turcisme”

De peste 10 ani, două societăţi comerciale sunt abonatele primăriei clujene când vine vorba de locurile de joacă. Este vorba de Sc Dupex şi King Industrial.

În 2010, SC Dupex a încheiat un contract pe doi ani cu Primăria pentru furnizare de dale şi pavele din granule de cauciuc, cu o valoare de peste 1,9 milioane de euro. În iulie 2006, King Industrial a obţinut un contract pentru amenajarea şi dotarea mai multor locuri de joacă pentru copii cu tobogane, în valoare de 30 de milioane de lei. În iulie 2007, SC Dupex, firmă care îi aparţine lui Ioan Dura, a  câştigat un contract de 4.427.157 de lei, în ianuarie 2009 unul de 2.874.608 de lei, etc. În 10 ani, firma Dupex a câştigat de pe urma locurilor de joacă din Cluj Napoca peste 21 de milioane de lei. Pentru a vă face o idee vizavi de preţurile practicate de Dupex trebuie arătat că firma le-a vândut clujenilor în 2010 ”o bancă cu cadrul de aluminiu cu braţ de sprijin şi spătar, la un preţ de 20.072,5 de euro cu TVA, ”bancă având cu cadru fix fără braţ, cu sprijin spătar  – 12.849,5 euro cu TVA, bancă simplă cu cadru dur aluminiu fără braţ şi sprijin spătar – 6.913 eur cu TVA, bănci balansoar duble 176.122 euro cu TVA, precum şi bănci inscripţionare pe spătar – 70.350 de euro cu TVA.”

De la kaftan la Dolce&Gabbana

Veriga dintre firma King Industrial şi Emil Boc este Liliana Călin, care a fost asociat în cadrul King Industrial. Ea făcea parte dintr-un cerc apropiat al fostului premier clujean la Bucureşti, dar relaţiile au fost menţinute şi la Cluj, unde, direct sau prin interpuşi, Liliana Călin a câştigat o serie de licitaţii făcute de Primăria Cluj Napoca. Cele mai multe dintre contracte au fost atribuite, pentru construirea parcurilor de joacă, firmei King Industrial Enterprises, unde la un moment dat, ea figura prin asociaţi. În 2008, ea şi-a vândut părţile sociale pe care le avea la această societate patronilor turci, care controlează firma Kiat, o altă firmă abonată la contractele municipalităţii clujene de construire şi reabilitare de străzi.

Relații cu ”gulerele albe”

Soţul Lilianei Călin este Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte ANAF din perioada Guvernului Boc, care a fost arestat în dosarul Alinei Bica. În perioada în care Emil Boc era premier, relaţiile cultivate cu primarul Clujului l-au făcut pe Bogdan să ajungă vicepreşedinte în cadrul ANAF. Însă, în 2013, odată cu schimbarea guvernului au apărut şi o serie de dezvăluiri despre acesta, care indicau o serie de relaţii cu lumea interlopă, iar Dragoş Bogdan a fost destituit pentru a fi reşapat în funcţia de comisar general adjunct al Gărzii de Mediu, unde şef era pesedista Rovana Plumb. Din această funcţie, Bogdan a ajuns în arest fiind implicat, potrivit procurorilor DNA, într-o reţea de infractori cu gulerele albe.

Relaţiile Lilianei Călin duc până la nora primului şef al SRI, Virgil Măgureanu, cu care aceasta este asociată. Ea a fost implicată şi în aducerea în România a consilierului lui Putin, masonul Alexander Kondyakov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.