Duminică 24 aprilie, după orele 20.00, bătaie ca-n filme între două familii de romi din comuna clujeană Viişoara! Totul a pornit de la bătaia lui Elvis, în vârstă de 16 ani, administrată de către un vecin – Martin Crişan – pentru o cafteală, anterioară, pe care tânărul cu nume celebru i-o administrase unei rude de-a Crişenilor. De aici, au năvălit în „ring” mai multe persoane, cu pari şi cuţite, care şi-au împărţit cu generozitate între ei lovituri, fiind nevoie de intervenţia poliţiei. După scandal, cinci dintre protagonişti au ajuns la spital!
Violeta, Martin şi Stelian Crişan, în vârstă de 53, 21 şi 27 de ani sunt membrii primei familii implicate în bătălia de duminică seara, de pe uliţele comunei Viişoara. Aşteaptă spăşiţi, cu toţii, pe coridoarele I.M.L. Cluj să fie consultaţi de către medicii legişti, cu răni sau vânătăi presărate prin mai multe zone ale corpului. De cealaltă parte sunt Elvis, 16 ani şi Dumitru Bordea, 40, însoţiţi de Ramona, mama băiatului şi soţia lui Dumitru care pândesc – dintr-un loc strategic, din curtea institutului, trimiţându-şi din când în când iscoade – momentul când rivalii îşi vor termina treaba, pentru ca să se prezinte şi ei la consult. Explică Violeta, mama celor doi tineri, din prima tabără, cu o vânătaie uriaşă în barbă, că încăierarea a pornit după ce familia Bordea a năvălit pe ei, cu bâte, la vestea – falsă – că Elvis, fiul familiei Bordea, ar fi fost bătut de Martin: “Şapte inşi au venit peste casa noastră, patru bărbaţi şi trei femei – iar noi nu i-am lăsat să intre în curte, fiindcă în casă aveam cinci copii, cu vârste între o lună şi nouă ani. Atunci ne-o tras în stradă şi cu un par rupt dintr-un gard ne-o luat la bătaie, dar ne-or dat şi cu pumnii. Iar Mitru Dobrin, înarmat cu un cuţit, l-a rănit la mâini pe băiatul meu, Martin”. Intervine şi Martin în discuţie, arătându-şi mâinile crestate: “Eu i-am prins parul, aşa cum eram, cu mâinile rănite şi plin de sânge – şi am început să dau cu el, doar n-am putut să stau aşa şi să tot capăt lovituri. În seara aceea am mers şi noi la spital, dar nu cu ei, că pe doi din tabăra lor i-au dus atunci cu salvarea la Cluj, la Urgenţă. Acum, n-avem încotro, trebuie să facem plângere împotriva lor, pentru că am auzit că vor să ne ceară bani – tocmai nouă, care suntem oameni necăjiţi, zece fraţi care muncim pe la oameni”. După consult, membrilor familiei Crişan li s-au eliberat certificate medicale, în care li s-au recomandat următorul număr de zile de îngrijiri: Violeta – 5 zile, Martin – 9, iar Stelian 4.
Curând îşi fac apariţia şi membrii familiei rivale, Dumitru Bordea şi Elvis, fiul lui, însoţiţi de Ramona. Dumitru Bordea, cu mâna aflată în ghips susţine că el este cel atacat de copiii familiei Crişan: “M-am ales cu un deget rupt de la lovitura cu o grindă pe care mi-a dat-o Martin, după ce-l bătuse pe Elvis, fiul meu. Băiatul a venit acasă iar eu m-am dus să-l întreb pe Martin ce tot are cu el, iar ei în loc să discute civilizat, ca oamenii, au sărit la bătaie”. Se amestecă în discuţie şi Ramona, mama lui Elvis: “Băiatul meu a luat o grindă în cap de la Martin, iar eu am leşinat când am văzut cum acesta zace la pământ. Iar Dumitru, soţul meu s-a ales cu degetul rupt, după ce a parat o lovitură care-l omora precis pe Elvis, fiindcă l-ar fi nimerit direct în cap. Acum, din cauza loviturii la mână soţul meu – care-şi găsise un serviciu, în construcţii – şi l-a pierdut definitive. Aşa că n-avem ce face, îi vom da în judecată şi vom face reclamaţie împotriva lor la poliţie”. După consult, celor doi li s-au recomandat zile de îngrijri medicale, după cum urmează: Dumitru Bordea – 12 iar lui Elvis – 3.
“La data de 24.04.2016, în jurul orei 20:20, politiştii au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan iscat între doua familii din Viişoara. La faţa locului au fost identificate 6 persoane, acestea fiind sancţionate conform Legii 61/1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a declarat referitor la acest caz , pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj
Violeta, una din cele trei victime ale familiei rivale
Martin, fiul Violetei, tăiat la mâini cu un cuţit, în timp ce se apăra de furia vecinilor săi
Dumitru, din cealaltă tabără, s-a ales şi el cu mâna lovită de o grindă mânuită de către Martin