Ecaterina Andronescu sustine ca a discutat cu Nadia Comăneci și cu Ion Țiriac, la începutul lunii, despre grădinițele olimpice private, acestea urmând a fi construite cu un ajutor de stat în valoare de câte 500.000 de euro de grădiniță, insă vor primi gratuit doar maximum 8% dintre copii.

“În discuție a fost și acest proiect: dacă Ministerul este de acord să dea sprijin acestui proiect sau nu. Evident că fiind vorba despre copii, n-avem cum să nu sprijinim acest proiect, măcar cu vorba, că bani pentru un asemenea proiect Ministerul nu are, doar Ministerul Dezvoltării dezvoltă investițiile. Eu, când am venit la Minister și am ajuns la întâlnirea cu ei, sigur că m-am interesat ce subiecte se discută și am aflat că acest subiect era și în programul de guvernare prins și atunci sigur că am încercat să dezvolt în dialogul cu ei tot sprijinul nostru. Mă uit cu ochii larg deschiși și cu bucurie dacă reușim să organizăm asemenea grădinițe. Dacă din învățământul preșcolar copilul învață să facă sport, el va căpăta această deprindere și o va avea toată viața. Deci va fi un om mai sănătos și vor fi mai puțini bani cheltuiți pe sănătate”, a declarat ministrul Educatiei pentru Edupedu.ro.

 Intrebata de ce nu este facuta aceasta investitie in gradinitele de stat, Ecaterina Adronescu a spus: „Grădinița este gândită să aibă terenuri de tenis, terenuri de baschet, de volei, adică este gândită ca o bază sportivă pentru copiii de aceasta vârstă. (..)Vă spun sincer că mă gândesc și la restructurarea cluburilor școlare, am vorbit și cu ministrul Tineretului și Sportului, pentru că dacă de exemplu avem la Deva un club sportiv școlar, mi-aș dori ca acest club să se centreze pe gimnastică. Avem acolo o bază și o tradiție, deci acolo am putea să ne gândim că într-un viitor poate nu îndepărtat ne mai bucură medaliile copiilor la gimnastică.

Dar în multe dintre celelalte cluburi de regulă antrenorii pregătesc numai fotbaliști, pentru că la sfârșitul etapei de juniorat un fotbalist intră într-o altă ecuație, cu vândut și așa mai departe, de aici și interesul. Și atunci am încercat să găsim o formulă să specializăm pe ramuri sportive cluburile și cumva să le punem în legătură cu federațiile sportive.

Cluburile sportive sunt de stat, fără îndoială”.

„Vă spun sincer că și mie sumele mi s-au părut așa, cât mă pricep eu, nefiind constructor, foarte mari. Interpretarea pe care eu am dat-o se leagă de bazele sportive și de echipamentele de care ai nevoie să dezvolți copilul la această vârstă și acelea într-adevăr sunt mai scumpe, mult mai scumpe”, a completat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.