Rezultatele alegerilor europarlamentare de la începutul acestei luni au pus pe jar scena politică din România. PNL a sancţionat peste 1.400 de organizaţii din ţară pentru că au obţinut sub zece procente la europarlamentare. Din acelaşi motiv, zeci de filiale social-democrate din ţară vor fi dizolvate, iar şefii acestora destituiţi. PDL şi UDMR nu par să aibă, decât izolat, probleme de acest gen. Clujenii echilibrează balanţa între partidele politice. PDL a pierdut mai bine de 11 procente din electorat

La nivel naţional, PSD s-a clasat pe primul loc cu 30,07% din voturi, urmat de PDL cu 29,71%, PNL cu 14,52% şi UDMR cu 8,92%. Şi PRM a reuşit să obţină 8,65% din voturile cetăţenilor, reuşind să acceadă în Parlamentul European, după eşecul de la alegerile parlamentare, unde nu au reuşit să treacă pragul de 5% pentru a-şi trimite reprezentanţi în legislativ. Clujenii au desemnat, însă, câştigător Partidul Democrat Liberal, dar, spre deosebire de alegerile parlamentare, unde democrat-liberalii au obţinut 41,7% din voturi, acum au înregistrat o scădere de peste 11 procente. PSD, clasat la nivel naţional pe primul loc, a reuşit să obţină la Cluj doar 19,82% din voturi, cu un procent mai mult decât a obţinut la alegerile parlamentare de anul trecut. PNL a scăzut faţă de alegerile parlamentare mai bine de cinci procente la Cluj, reuşind să obţină doar 10,66%. UDMR a fost singurul partid care, în judeţul Cluj, a înregistrat o creştere simţitoare. Cinci procente a urcat Uniunea faţă de alegerile parlamentare, ajungând la 22,5%.
 
Decapitare politică

În ţară, conducerile filialelor social-democrate care nu au obţinut rezultate bune la alegerile din 7 iunie, riscă să fie destituiţi. Doar în judeţul Suceava vor fi dizolvate 15 filiale PSD. În PNL s-a decis ca filialele care au obţinut sub zece procente să fie dizolvate, iar soarta organizaţiilor care au obţinut rezultate sub media pe ţară a PNL să fie discutată ulterior. Trei organizaţii PNL, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa şi Neamţ au rămas deja fără conducere, fiind obţinute voturi ce au însumat sub zece procente din total. Din aceeaşi cauză, alte 1.400 de organizaţii liberale din ţară  au fost decapitate.

“Absenteismul a dus la scăderea PDL”

Petru Călian, deputat PDL de Cluj, spune că democrat-liberalii nu a avut probleme la nivel naţional, din cauza rezultatelor la alegerile europarlamentare, decât izolat. “PDL chiar a obţinut rezultate foarte bune. Doar izolat, au fost câteva cazuri unde s-au înregistrat rezultate mai slabe. La nivelul judeţului Cluj, rezultatele au fost chiar bune”, ne-a declarat Călian. Acesta nu consideră că PDL a scăzut în ochii electoratului clujean, chiar dacă partidul său a pierdut mai bine de 11 procente, comparativ cu alegerile parlamentare de anul trecut. “E impropriu spus că PDL a scăzut. De fapt, această scădere a fost cauzată de absenteismul înregistrat la aceste alegeri, absenteism care a plusat procentele altor partide. Electoratul nostru este unul tânăr, sub 40 de ani, ori, în rândul acestui electorat s-a înregistrat cel mai mare absenteism. Pe de altă parte, UDMR nu a câştigat foarte mult. Uniunea e cumva cantonată la aceste procente. PSD a obţinut rezultate destul de proaste, iar PNL a obţinut procentajul respectiv din cauza absenteismului. Dacă prezenţa la urne era mai mare, PNL ar fi avut cam cinci procente”, spune deputatul clujean.

PNL Cluj, analizat marţi

Deputatul PNL Horea Uioreanu, fostul lider al PNL Cluj-Napoca, spune că soarta filialelor clujene se va decide marţi. “S-a hotărât, în interiorul PNL, ca filialele care au obţinut sub zece procente la europarlamenare să fie automat dizolvate. Pentru cele care au obţinut sub media pe ţară, urmează discuţii pentru a se decide ce se va întâmpla. Şi Clujul este în această situaţie. Chiar marţi suntem programaţi la o întâlnire cu conducerea centrală a partidului, pentru a discuta aceste rezultate de la europarlamentare”, ne-a declarat Uioreanu. Acesta este de părere că absenteismul a fost cauza rezultatelor diferite faţă de parlamentare. “Cea mai mare scădere este cea înregistrată de PDL. Putem vorbi şi despre o scădere a noastră, a PNL, dar acest lucru şi datorită prezenţei scăzute la vot. Nu am avut, anul acesta, puterea necesară pentru mobilizarea electoratului. UDMR a fost singura formaţiune politică aflată în câştig în urma absenteismului înregistrat în 7 iunie la vot. Ei au avut un electorat mai mobilizat. Noi va trebui să avem întâlniri cu toate filialele din judeţ pentru a analiza rezultatele obţinute şi se vor lua măsuri drastice pentru cele care au avut rezultate chiar slabe. Trebuie să creştem pe viitor. Cred că PDL va mai scădea până la viitoarele alegeri, la Cluj”, spune deputatul PNL.

Liderul UDMR Cluj, Laszlo Attila, este foarte încrezător în electoratul maghiar şi pentru viitor. “Noi nu am avut probleme cu rezultatele. Am crescut pentru că avem un electorat active, care s-a prezentat la vot. Restul partidelor au înregistrat rezultate slabe nu doar la Cluj, din cauza prezenţei foarte scăzute la urne”, spune Laszlo.

Fostul strateg al PSD, Vasile Dâncu, spune că ar fi foarte bine dacă partidele clujene s-ar apropia puţin din punct de vedere al procentelor. “Aş spera să se echilibreze balanţa politică. Dar, din păcate, nu există semne clare de creştere a celorlalte partide politice. Există doar semne de scădere a PDL. Partidul Democrat Liberal nu a avut capacitatea, pentru aceste alegeri, de a-şi mobiliza electoratul. Din păcate, s-a echilibrat puţin balanţa, dar nu prin forţa celor care vin din urmă, ci prin slăbiciunea celor din frunte. Ar fi bine, pentru politica din Cluj, să se mai echilibreze puţin forţele”, ne-a declarat Dâncu.

Simona Curcian

1 COMENTARIU

  1. Ce realzar are aceasta nulitate.A facut ceva cu rezultate poztive?D C nu a castgat atunc campanile n Cluj daca este asa prceput? Nu ma l dezgropati ca pute acest HOIT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.