Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu a găsit prima modalitate de a face economie la capitolul “bunuri şi servicii”. Astfel, acesta a propus ca mapele pentru şedinţa de Consiliu Local să nu mai fie printate pe hârtie, ci imprimate pe suport electronic, urmând ca la şedinţe acestea să fie consultate de fiecare consilier în parte cu ajutorul laptopului personal. “Conform OUG 223/2008, fiecare consilier va primi un sondaj referitor la preferinţele fiecăruia pentru mapele de şedinţă. Numai mapa de astăzi are peste 700 de pagini. La fiecare şedinţă sunt tipărite 45 de astfel de mape. Dacă veţi fi de acord să primiţi aceste mape pe suport electronic, atunci vom mai tipări doar 8 mape necesare studiului comisiilor de specialitate. La şedinţe, fiecare consilier va veni cu laptopul personal, iar noi vom asigura prize prin serviciul administrativ”, a explicat primarul. Pentru cei care nu au laptop, Apostu le propune să îşi citească mapa acasă şi să o listeze: din banii proprii. (S.C.)

1 COMENTARIU

  1. VOI CHIAR CREDETI TAMPENIA ASTA???
    MARE ECONOMIE, A MERITAT SA APARA IN GAZETA VOASTRA…
    DE BANII CHELTUITI IN LICITATII ARANJATE, NU SCRIETI NIMIC??
    „Azi, când fraza lustruită nu ne poate înÅŸela,
    Astăzi alÅ£ii sunt de vină, domnii mei, nu este-aÅŸa?” IARASI EMINESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.