Piaţa Unirii. Locul în care se petrec marile conflicte ale oraşului. Revoluţionarii au murit în acel loc, iar Emil Boc îi finanţează acum din banii municipalităţii pe cei de la Eikon, care i-au publicat cartea nevestei sale, să organizeze un târg de carte. Conflictul de interese al primarului care direcţionează banii contribuabililor către editorii soţiei se poate observa de departe, însă Gazeta de Cluj va face o sesizare Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru ca fapta fostului prim-ministru să nu rămână nepedepsită.

 

Blatul USL-PDL permite direcţionarea fondurilor locale

 

La doar două săptămâni distanţă de lansarea cărţii soţiei primarului, Oana Boc, în cadrul unui spaţiu al municipalităţii, se pare că editura aleasă de nevasta edilului a fost tot una preferenţială. Atât de preferenţială, încât Asociaţia Culturală Eikon, patronată de acelaşi Vasile Dâncu care deţine şi Editura Eikon, a primit 15.000 de lei de la municipalitatea clujeană. Faptul că una dintre cărţile promovate în cadrul acestui festival este chiar a soţiei primarului nu poate mira pe nimeni. Era cât pe-aici ca acest festival să primească şi mai mulţi bani, respectiv 106.200 de lei, însă disputele pe proiectele culturale le-au tăiat drastic din finanţare editorilor nevestei primarului. Festivalul Naţional de Carte Transilvania este organizat în coabitare de către Asociaţia Culturală Eikon, Editura Eikon şi Primăria Cluj-Napoca. Pe scurt, editorul, editorul şi soţul publicistei. Banii vin din taxele contribuabililor, dar opoziţia în Cluj-Napoca este prea oarbă ca să critice măsurile primarului. Mai ales că Vasile Dâncu este şi verişorul fostului ministru social-democrat cu acelaşi nume. Proprietarul Eikon şi-a luat numele de scenă George, iar patronul IRES şi-a însuşit numele de Sebastian. Pe amândoi îi cheamă în buletin doar Vasile Dâncu, dar, cel mai probabil pentru a se deosebi, şi-au găsit un nume de scenă. Vorba lui Shakespeare „lumea întreagă este o scenă, iar toţi bărbaţii şi femeile sunt simpli actori.” Aşa ne uităm şi noi la acest teatru ieftin Emil Boc-USL, în care nu se ajunge la niciun consens pentru contribuabil şi banii sunt împărţiţi pentru frăţia PDL-USL.

Culmea este că în programul iniţial al festivalului acţiunile trebuiau să aibă loc între 12 şi 16 iunie 2013. Faptul că acest program s-a decalat cu câteva zile nu l-a incomodat pe primarul urbei, doar prietenii lui nu pot fi daţi la o parte de la finanţarea preferenţială.

 

Recunosc sponsorizarea

 

Oficialii Asociaţiei Culturale Eikon au anunţat că acest festival va fi organizat în coabitare cu Editura Eikon, care i-a editat publicaţia Oanei Boc, dar şi cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, al cărei primar i-a sponsorizat aparent Oanei Boc apariţia cărţii.

„Asociaţia Culturală EIKON, Editura EIKON şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca vă invită la conferinţa de presă a Festivalului de Carte Transilvania, care va avea loc în data de 18 iunie 2013, la ora 12.00, la sediul Uniunii Scriitorilor – Filiala Cluj (Str. Universităţii nr. 1), şi va continua la Klausenburg Cafe Konditorei.

La eveniment vor participa doamna Sorina Stanca, Director al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, doamna Irina Petraş, Preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Cluj, domnul Horia Bădescu, scriitor şi autor al antologiei „Clujul Poeţilor” (cele mai frumoase poeme despre Cluj), artistul Nucu Pandrea şi o parte din echipa Festivalului (Valentin Ajder, Gabriel Bota, Vasile George Dâncu, Maria Tutunaru)”, se arăta într-un comunicat remis redacţiei săptămâna trecută de către Asociaţia Culturală Eikon.

 

Familia Dâncu vine cu relaţii social-democrate

 

Dacă Vasile Sebastian Dâncu a primit un contract prin atribuire directă de la colegul său de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, se pare că contractele de la instituţia vecină vin în atribuire directă şi pentru ruda acestuia. Colegi în PSD, Vasile Dâncu şi Emil Radu Moldovan, se ajută reciproc. Acum, când Emil Radu Moldovan are banii judeţului Bistriţa-Năsăud la discreţia sa, i-a atribuit direct un contract vechiului său amic. Astfel s-a semnat contractul intitulat „servicii privind realizarea unei anchete sociologice”, act semnat pe 07.09.2012 şi cu o valoare de 28.396 de lei. Firma prin care s-a derulat această afacere este Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care este deţinut de acţionarul majoritar Vasile Dâncu şi de către Elena Mădălina Grigorean. Rezultatul acestei anchete a fost ţinut la sertar până acum. Proiectul a fost derulat în cadrul „sistemului de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare.” Astfel, Vasile Dâncu de la editura Eikon nu s-a mulţumit cu banii municipalităţii clujene şi a primit bani de la CJ BN, aducându-l în calitate de „vorbitor” pe cântăreţul Alexandru Pugna, mâna dreapta a lui Radu Moldovan şi vicele CJ BN.

„Lansări de carte „Povestiri”, „Amintirile unui şcolar de altădată” de Ion Pop Reteganul, Editura Eikon; „Opere Pavel Dan, vol. I-III, Editura Eikon. Prezintă: Ion Buzaşi, Cornel Cotuţiu, Ioan Pintea, Aurel Podaru, Andrei Moldovan, Constantin Cubleşan, Alexandru Pugna, Sergiu Pavel Dan. Eveniment editorial realizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud „, se arată în programul din 20 iunie al festivalului.

 

Proprietarii Eikonului

 

Societatea comercială Editura Eikon este deţinută de către Vasile Dâncu şi Valentin Ajder. Asociaţia culturală Eikon este înfiinţată în anul 2011 şi îi are drept membri pe Vasile Dâncu, Ioachim Gherman şi Marius Ionuţ Cheta.

 

Emil Boc nu este la prima abatere când pune interesele familiei sale mai presus de interesul public, acesta transportându-şi în vara anului 2011 cele două fete cu elicopterul SRI. La acea vreme purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că primul-ministru a plătit cursa, însă nu a putut să explice dacă SRI închiriază elicopterul pentru doritori. Poate într-o bună zi cineva se va trezi dintr-un somn profund şi îl va cerceta şi pe Emil Boc pentru faptele sale… Oricum, în urma sesizării pe care o vom trimite la ANI, inspectorii de integritate va trebui să cerceteze situaţia. Dar să vedem ce verdict vor putea da…

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.