În vara anului 2017, Maria Nistor a devenit director general al Editurii Didactice și Pedagocice, editura care se ocupă de manualele tuturor elevilor din România. Despre tânăra bistrițeancă s-a zvonit în presă că ar fi numită la șefia EDP ba pe filiera SRI, ba că are legături cu DGPI, fosta ”Doi și-un sfert”. După ce mandatul Mariei Nistor s-a terminat, Claudiu Săftoiu, fostul șef SIE a devenit noul director general al EDP, iar de câteva zile, Marian Staș, colonelul în rezervă al Armetei Române este noul consilier la Educație.

Școlită de SRI

Maria Nistor a devenit director al Editurii Didactice și Pedagogică ce a fost ridicată la rang de editură unică, însărcinată cu editarea tuturor manualelor școlare din România. Până atunci, într-un sistem concurențial, EDP reușise să ocupe doar 5 % din piața manualelor. Toată lumea s-a întrebat cum va reuși o instituție învechită și neperformantă să se transforme peste noapte într-o editură capabilă să pună pe băncile elevilor niște manuale de calitate. 

Răspunsul a venit în toamna anului 2018, când cărțile au ieșit din tipar și profesorii care au început să le răsfoiască s-au apucat cu mâinile de cap: în Geografie s-au repoziționat mări și orașe, în manualul de Biologie s-au repoziționat organele umane, în Limba Română s-au rescris poeziile lui Topârceanu.

Dar, lăsând la o parte controversele strânite de-a lungul timpului de greșelile apărute în manuale, despre Maria Nistor, presa a scris că a fost numită șefă la EDP pe filiera SRI, fiind o apropiată a rectorulului Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI, Adrian Ivan. Maria Nistor a predat la Universitatea “Babeș-Bolyai” (cadru didactic asociat), iar în 2015 a obținut titlul de doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea “Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, cu teza „(De)Constructing the Migration-(In)Security Nexus. Case Studies: Canada and Germany”. Coordonator al lucrării i-a fost Adrian Liviu Ivan (pe atunci profesor la UBB Cluj), actual rector al Academiei SRI, funcţie ocupată în urma unui concurs la care a fost unic candidat.

Fosta directoare a EDP a contribuit, potrivit CV-ului său, la peste 20 de publicaţii, două dintre ele editate de către Toma Rus şi Liviu Adrian Ivan („Informaţii clasificate în balanţă” şi ”Securitate umană – o abordare diferită”, în 2012, la Editura CA Publishing). Toma Rus (fost chestor de poliţie, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, fost secretar de stat, profesor la UBB, director de securitate al clubului de fotbal CFR Cluj) a avut dosar penal pentru vătămare corporală și a fost urmărit penal pentru trafic de influenţă şi alte infracţiuni conexe de procurorii DNA Cluj pe vremea când era şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj.

Fostul director SIE, noul director al EDP

Claudiu Săftoiu este noul director general al Editurii Didactice și Pedagogice. El părăsește funcția de consilier comunicare la cabinetul ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie.

Săftoiu a preluat funcția după ce mandatul Mariei Nistor s-a terminat la începutul lunii decembrie.

Claudiu Săftoiu a fost jurnalist, iar după ce a ieșit din presă a fost consilier al președintelui Traian Băsescu.

Ulterior, Băsescu l-a numit director al Serviciului de Informații Externe, funcție pe care a ocupat-o doar cinci luni, în perioada octombrie 2006 – martie 2007. Demisa sa a venit după ce a declarat în cadrul unei comisii parlamentare că SIE interceptează telefoane.

Înainte de a ocupa funcția de director al EDP, Săftoiu a fost consilier de comunicare la Cabinetulministrului Educației și Cercetării.

Claudiu Săftoiu este doctorand în ”Informații și Securitate Națională” la Universitatea de Apărare ”Carol I”, unde pregătește o teză de doctorat privind rolul comunicării în criza de securitate națională.

Într-un răspuns acrodat jurnaliștilor, Săftoiu a transmis că ”nu există nici o legătură între funcția ocupată la Ministerul Educației și Cercetării și fosta mea funcție în domeniul securității naționale, ca director civil al SIE. Angajarea la Cabinetul ministrului a ținut cont exclusiv de experiența mea în domeniile jurnalismului și comunicării”.

Colonel în rezervă, consiler la Educație

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, majoritatea celor din structurile administrației centrale vin pe filiera SRI/SIE/Mihai Viteazul, deci nu este de mirare numirea lui Staș, după ce, în urmă cu ceva timp, funcția de consilier pe comunicare a lui Anisie a fost ocupată de fostul șef al SIE, Claudiu Săftoiu. Spre deosebire de alții, însă, Staș se pricepe la Educație.

Noul consilier al Monicăi Anisie este, evident, membru al Partidului Național Liberal, el candidând în anul 2016 pe listele acestei formațiuni pentru un loc în Senat. Atunci, a fost susținut de Sebastian Burduja – șeful PNL Sector 1.

Marian Staș este colonel în rezervă al Armatei Române, absolvent al Academiei Militare, licențiat în matematică la București, cu un masterat la ”John F. Kennedy School of Government” și profesor la școala de vară a Harvard Kennedy School.

El este și autorul cărții ”2016, anul ratat. Patologia imposturii curriculare” în care, potrivit edupedu.ro, critică programele școlare realizate în mandatul de ministru al lui Adrian Curaj și de secretar de stat pe preuniversitar al Monicăi Anisie.

Sursa citată menționează că Marian Staș a anunțat că face parte din echipa ministrului Monica Anisie, printr-un mesaj pe care l-a publicat pe Facebook.

De asemenea, Marian Staș a fost membru al grupului de experți pe care ministrul Adrian Curaj i-a numit în anul 2016 ca să lucreze la curriculumul de gimnaziu și parte dintre cei care i-au cerut demnitarului atunci să renunțe la planurile-cadru puse în dezbatere.

Timpul a trecut, iar astăzi Marian Staș este membru al grupului de lucru înființat chiar de Monica Anisie pentru revizuirea planurilor-cadru.

1 COMENTARIU

  1. Tot Staș este și împotriva predării religiei în școli, asta după ce că părinții sunt nevoiți să facă o cerere pentru a beneficia copilul lor de ora de religie. Securiști fără nici un Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here