Educatia, subiect fierbinte in CL
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” a pierdut un corp de cladire care adapostea cantina, capela si niste sali de clasa, care a trecut astfel, potrivit unei hotarari a consilierilor locali, in administrarea Liceului Adventist „Maranatha”. Acesta din urma a primit 200.000 de lei de la Guvern pentru mansardare si are nevoie de dreptul de administrare pentru a realiza aceasta investitie. Un alt subiect „fierbinte” a fost strategia pentru invatamantul preuniversitar, care a fost blocata o vreme pentru consultari cu opozitia.
Pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Cluj-Napoca din 27 septembrie a fost inclus un proiect de hotarare privind reglementarea dreptului de administrare asupra unui imobil din patrimoniul municipiului Cluj-Napoca, in care isi desfasoara activitatea unitati de invatamant preuniversitar. Este vorba de o cladire aflata in administrarea Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, asupra careia Liceul Teologic Adventist „Maranatha” a cerut acelasi drept.
„Este vorba despre corpul C de cladire, un corp folosit ca si camin, detinut de Colegiul Tehnic. Acesta a fost utilizat si de catre liceul adventist, din 1992, de cand s-a stabilit in zona. Acolo avem cabinet medical, capela si doua sali de clasa, nu este un loc propice dezvoltarii pentru ca sunt 30 de elevi cazati in camin. Noi propunem sa primeasca alt spatiu, daca aceasta cladire va trece in administrarea Liceului Adventist, acesti copii vor trebui sa plece catre alte scoli cu camine. Urmatorul pas ar fi sa treaca si cantina la dansii”, a aratat un profesor de la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau, Ioan Gherbea.
Emanuel Ungureanu, profesor la Liceul „Maranatha”, a explicat ca intre cele doua institutii nu exista un conflict, dar „dreptul de administrare asupra cladirii n-a mai fost reglementat de 20 de ani. Ar fi normal ca cei care folosesc spatiile sa le administreze. Noi cerem dreptul de administrare pentru a ne putea dezvolta. Am primit 200.000 de lei de la Guvern pentru mansardarea si supraetajarea cladirii. Salile de clasa sunt folosite de „Edmond Nicolau” doar din anul 2000. Din cei 93 de elevi de la „Maranatha”, 26 mananca la cantina lor, deci nu avem nici un interes sa o desfiintam.”
Cei 200.000 de lei pe care Liceul Adventist i-a primit ca finantare pentru mansardarea cladirii nu vor putea fi folositi daca imobilul nu se afla in administrarea sa. „Eu sunt dascal la Liceul Maranatha de zece ani. Vreau sa va spun ca Maranatha nu vrea cladirea pentru a o folosi in alte scopuri decat invatamant. Nu vrem sa ii dam afara pe copii cazati de la Edmond Nicolau”, a mai declarat Emanuel Ungureanu.
Consilierul local PSD Gheorghe Vuscan a subliniat ca liceele de meserii din Romania ar trebui promovate si sustinute, pentru ca nu toti elevii trebuie sa ajunga pana la a-si da bacalaureatul. ”Nu s-au amenajat lucrurile in asa fel incat scoala sa pregateasca meseriasi, numai cu aia vom depasi criza. Insa trebuie sa tinem cont si de faptul ca decizia pe care o luam noi este numai pentru a imbunatati baza materiala de acolo”, a declarat acesta in forul local.
Si consilierul PDL Ionica Pop a tinut sa sublinieze importanta hotararii. „Noi riscam sa facem acum ca in povestea cu drobul de sare. Sunt membru in consiliul de administratie al Liceului „Maranatha” si pot sa va confirm ca acolo isi gasesc loc copiii de toate confesiunile, si cei ortodocsi. Aici e vorba de a le acorda celor de la Liceul Adventist dreptul de a administra acolo unde au investit”, a explicat Pop. Pana la urma, colegul sau din UDMR a transat problema. „Amandoi au dreptate. Insa „Maranatha” nu poate folosi banii alocati daca nu are spatiul in administrare. Noi hotaram daca le dam posibilitatea sa investeasca acolo”, a declarat Somogyi Gyula.
Pentru aceasta decizie a fost necesara si opinia Inspectoratului Scolar Judetean, care de altfel a acordat aviz favorabil pentru Liceul Teoretic Adventist „Maranatha”. Dupa ce fiecare parte si-a sustinut punctul de vedere, consilierii locali au votat in unanimitate trecerea cladirii in administrarea Liceului Teoretic Adventist „Maranatha”.
Un alt punct pe ordinea de zi in care s-au discutat aspecte administrative ce tin de educatia clujeana a fost cel referitor la strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca in domeniul invatamantului preuniversitar. Aceasta decizie s-a aflat pentru a doua oara pe masa consilierilor, dupa ce prima data membrii opozitiei au cerut o amanare pentru a-si putea exprima viziunile asupra acestui proiect.
De data aceasta, consilierul PNL Steluta Cataniciu a solicitat ca in textul proiectului sa fie trecuti nominal toti consilierii opozitiei si nu doar numele sau si al lui Gheorghe Vuscan, care au trimis comisiei sugestiile facute de catre reprezentantii locali din partidele din care fac parte. Acest comentariu a iscat o serie de discutii, propunandu-se la un moment dat ca toti consilierii sa fie inclusi pe lista celor care si-au adus contributia la elaborarea textului strategiei pentru invatamantul preuniversitar. Intr-un final, proiectul de hotarare a fost votat in unanimitate de alesii locali, care vor face parte din consiliile de administratie ale scolilor sau vor avea posibilitatea de a-si numi reprezentanti din randul personalitatilor si intelectualitatii clujene in cadrul acestor consilii.
Noua Lege a Educatiei va schimba structura consiliilor de administratie din scoli. Potrivit edilului Sorin Apostu, noua lege prevede ca Primaria si parintii trebuie sa detina, impreuna, majoritatea in aceste consilii. O treime din ponderea voturilor o va avea administratia locala, un reprezentant al primarului si mai multi reprezentanti ai Consiliului Local, o treime parintii si o treime gradinita sau scoala, reprezentata de profesori si membri ai administratiei.
Primaria municipiului Cluj-Napoca a initiat organizarea unui grup de lucru interdisciplinar format din reprezentanti ai tuturor factorilor implicati in procesul educativ. Din acesta vor face parte reprezentanti ai parintilor, prin Asociatia Judeteana a Parintilor din Invatamantul Preuniversitar Cluj, ai Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, ai ONG-urilor locale, prin Fundatia Parinti Clujeni, ai mediului de afaceri, prin Camera de Comert si Industrie Cluj, ai institutiilor de invatamant superior, prin membri ai universitatilor clujene, ai invatamantului privat, prin Scoala Internationala Cluj si administratiei locale, prin reprezentanti ai Primariei municipiului Cluj-Napoca. „Am asteptat atat ca decizia sa se mute la nivel local, incat acum, cand avem ocazia sa decidem pentru fiecare dintre gradinitele, scolile sau liceele clujene strategia care li se potriveste si directia de dezvoltare pe care o consideram potrivita, trebuie sa ne asiguram ca trimitem in consiliile de administratie ale scolilor oameni capabili sa le asigure realizarea acestor obiective” a declarat primarul Sorin Apostu.
Sorin Apostu a declarat ca acest grup s-a intalnit deja de mai multe ori si aceste sedinte se vor realiza de acum in mod periodic, cu scopul de a actualiza strategia de dezvoltare locala a municipiului Cluj-Napoca in conformitate cu noua Lege a Invatamantului. „De asemenea, prin cresterea numarului de reprezentanti desemnati de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca in consiliile de administratie din unitatile scolare, ne aflam in fata oportunitatii date comunitatii locale (parinti, mediu de afaceri, mediu academic, consilieri locali etc.) de a participa activ si responsabil la asezarea invatamantului clujean pe principii viabile si eficiente de organizare si functionare, adaptate nevoilor fiecarei unitate de educatie in parte”, au transmis reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.
Acest grup de lucru va incerca sa elaboreze un „manual de functionare” al fiecarei scoli, prin care parintii si administratia sa impuna o curicula adaptata pietei, care sa dezvolte aptitudini necesare in practica.
Diana Gabor