restaurant/cafenea inchis
Foto: Mediafax - Alexandru Dobre

Economia României a înregistrat o contracție severă, când o mare parte din activitatea economică a fost blocată de starea de urgență declarată ca urmare a pandemiei de coronavirus. În acest sens, Institutul Județean de Statistică Cluj reliefează date privitoare la evoluția șomajului și a salariilor la nivelul județului.

Municipiul Cluj-Napoca a făcut parte din cele mai dezvoltate 50 de orașe din Uniunea Europeană, ocupând poziția 16 în rândul acestor orașe, ca mărime a economiei bazate pe cunoaștere și creativitate. Referitor la diverse aspecte economice tratate la nivelul județului Cluj, Gazeta de Cluj vă prezintă evoluția șomajului, salariilor, etc, cu ajutorul datelor oficiale primite din partea autorităților.

Efectivul salariaților din Cluj 

Potrivit datelor operative transmise de către Institutul Județean de Statistică Cluj în ceea ce privește evoluția numărului de salariați la nivelul județului, informăm că la nivelul județului Cluj, de la începutul anului 2020 până în luna iunie au fost înregistrați astfel: 259.764 salariați în luna ianuarie, 259.981 în luna februarie, 259.007 în luna martie, 255.839 salariați în luna aprilie și 255.298 salariați în luna iunie.

Evoluția salariaților în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului se prezintă în felul următor: 2.447 salariați în luna ianuarie a anului curent, 2.449 în luna februarie, 2.440 în luna martie, 2.410 în aprilie, număr care a scăzut în luna mai la 2.403 și ulterior a crescut în luna iunie la 2.405. 

Evoluția salariaților în domeniul industriei și al construcțiilor se prezintă astfel: 78.312 salariați în luna ianuarie a anului curent, 78.377 în luna februarie, 78.084 în luna martie, 77.129 în aprilie, număr care a scăzut în luna mai la 76.908 și ulterior a crescut în luna iunie la 76.965. 

Evoluția altor servicii, exclusiv forțele armate și personalul asimilat (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne) este următoarea-: 179.005 salariați în luna ianuarie, 179.155 salariați în luna februarie, 178.483 salariați în martie, 176.300 salariați în aprilie, 175. 797 salariați în mai și 175.928 salariați în luna iunie.

Evoluția chiriilor în Cluj în perioada de pandemie

În luna martie, chiriile au cunoscut un recul mai puternic decât prețurile de vânzare. 

Astfel, cea mai mare reducere a chiriilor a apărut în cazul apartamentelor cu patru camere, de peste 10%, acestea fiind urmate de cele cu trei camere, unde prețul chiriei a scăzut cu circa 3,5%. Unitățile locative cele mai căutate, garsonierele și apartamentele cu două camere, au pierdut sub 2,5% ambele.

Astfel, pe un portal de căutări imobiliare, chiriile garsonierelor s-au redus, în medie, cu 2,11% în martie față de februarie 2020, ajungând la 279 euro/lună. 

De menționat e faptul că în luna martie a anului trecut se plăteau, în medie, 264 de euro/lună.

Pentru apartamentele cu două camere se plăteau, în martie 2020, 402 euro/lună, mai puțin cu 1,47% față de luna anterioară, dar, la fel ca și în cazul garsonierelor, chiriile au fost puțin mai mari decât cele din martie 2019, când se plăteau, în medie, 398 de euro/lună.

În cazul apartamentelor cu trei camere, mai puțin căutate pentru închiriere, cererea pare să fi scăzut mai serios, deoarece, în martie 2020, se plăteau, în medie, 526 de euro/lună, cu 3,49% mai puțin decât în ferbruarie 2020, iar prețul e inferior chhiar și celui plătit în martie 2019, când chiria medie a unui apartament cu trei camere era de 532 euro/mp.

Apartamentele cu patru camere și peste, relativ puțin solicitate, în primul rând din cauza costurilor ridicate ale întreținerii, chiriile au scăzut, în martie 2020, cu 10,28%, la 794 de euro/lună, raportat la luna februarie a acestui an.

Chiria acestor unități locative s-a ieftinit și în comparație cu martie 2019, de la 886 euro/lună.

Ceea ce ar putea influența această piață sunt veniturile, apariția unei eventuale stări de șomaj, care ar afecta ambele componente ale pieței rezidențiale, transmit specialiștii.

Numărul șomerilor înregistrați în anul 2020

Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, după cum a informat Institutul Județean de Statistică, în județul Cluj, de la începutul anului până în luna iunie a fost înregistrat un număr de 28.415 șomeri. 

Luna februarie a înregistrat cel mai mic număr de șomeri: 4.357 persoane, dintre care 2.099 sunt bărbați, iar 2.258 femei.

Luna iunie a înregistrat cel mai mare număr de șomeri în județul Cluj: 5.514 persoane, dintre care femei sunt 3.085 și bărbați 2.429.

Şomajul la nivelul municipiului Cluj-Napoca, din 2018 a fost sub 1% (până în martie 2020, potrivit datelor INSSE). 

Economia Zonei Metropolitane Cluj-Napoca a crescut din ianuarie 2019, până în ianuarie 2020 cu 5.818 locuri de muncă, adică a avut o creștere a pieței muncii cu 2,3%. Această ritm de expansiune a fost similar cu creșterea anuală din ultima decadă, ceea ce a făcut din Cluj cea mai dinamică economie regională din România.

Oportunități noi pentru șomeri

În Cluj-Napoca sectorul de IT a crescut cu 2% în perioada pandemiei, ceea ce face ca în acest moment să fie cel mai mare sector economic al orașului cu 25.886 de angajați. Acesta a fost un trend consistent în ultimii 10 ani, sectorul fiind într-o expansiune constantă în oraș.

Școala Informală de IT (SIIT), lider național în sectorul educației nonformale și a reconversiei profesionale în IT, a lansat un program digital dedicat reconversiei profesionale a celor care și-au pierdut locul de muncă în pandemia de coronavirus.

Programul se adresează persoanelor care, din cauza efectelor pandemiei COVID-19 și-au pierdut locul de muncă sau se află în șomaj tehnic, dar și celor care au absolvit anterior o școală cu caracter tehnic, obținând diploma de bacalaureat.

Aceasta a primit din partea BCR Social Finance și Fundației Erste o finanțare de 340.000 de lei pentru derularea programului în cauză. Inițiativa Digital People oferă cursanților șansa să înveţe competențe digitale noi și să se specializeze în domenii aflate la mare căutare pe piața forței de muncă (Java Development, Software Testing, Web Development – JavaScript, Python Development). 

Cursurile de 4-5 luni sunt predate de mentorii SIIT.

Reamintim în acest sens că înscrierile au loc în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie. 

Câștigul salarial mediu brut de la începutul anului până în 2020

Per total, la nivelul județului Cluj s-a înregistrat din luna ianuarie până în luna iunie o creștere salarială medie brută (agricultură, industrie și alte servicii) : în luna ianuarie totalul reprezenta o sumă de 5.855 lei, iar în luna iunie acesta înfățișează suma de 6.069 lei. 

În cazul agriculturii, silviculturii și pescuitului, câștigul salarial mediu brut a scăzut de la începutul anului până în iunie, de la o sumă de 4.583 lei în ianuarie la 4.578 lei în iunie. 

În cazul industriei și construcțiilor, câștigul salarial mediu brut a crescut de la începutul anului până în iunie, de la o sumă de 4.692 lei în ianuarie la 4.875 lei în iunie. 

În cazul altor servicii, exclusiv forțe armate și personal asimilat, câștigul salarial mediu brut a crescut de la începutul anului până în iunie, de la o sumă de 6.396 lei în ianuarie la 6.606 lei în iunie. 

Câștigul salarial mediu net de la începutul anului până în 2020

Per total, la nivelul județului Cluj s-a înregistrat din luna ianuarie până în luna iunie o creștere salarială medie brută- în luna ianuarie totalul reprezenta o sumă de 5855 lei, iar în luna iunie acesta înfățișează suma de 6069 lei. 

În cazul agriculturii, silviculturii și pescuitului, câștigul salarial mediu net a înregistrat diverse creșteri și scăderi în ordinea următoare: în luna ianuarie a anului curent, în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului, câștigul mediu net al angajaților a înregistrat suma de 2.740 lei, în luna februarie 2.589 lei, în martie 2.545 lei, în aprilie 2.529 lei, în mai 2.612 lei, iar în iunie 2.752 lei.

În industrie și construcții, câștigul salarial mediu net a evoluat astfel: în luna ianuarie a anului curent, câștigul mediu net al angajaților a înregistrat suma de 3.059 lei, în luna februarie 3.072 lei, în martie 3.193 lei, în aprilie 2.958 lei, în mai 3.038 lei, iar în iunie 3.201 lei.

În cazul altor servicii, exclusiv forțe armate și personal asimilat, câștigul salarial mediu net a crescut de la începutul anului până în martie 2020, de la o sumă de 3.876 lei în ianuarie la 4.224 lei în martie, după care a scăzut în luna următoare la 3.883 lei și ulterior a crescut în luna mai la 4.180 lei. Luna iunie înregistrează suma de 4.018 lei pentru salariul mediu net în caz exclusiv forțe armate și personal asimilat. 

Cifrele ultimelor şase luni, la nivel național:

  • 400.000 locuri de muncă au fost şterse din economie în primele 67 zile din criză;
  • peste 875.000 locuri de muncă, şterse din economie în perioada 16 martie – 15 iulie;
  • 1,5 milioane de români au intrat în şomaj tehnic;
  • peste 300.000 de firme din România riscă să intre în insolvenţă;
  • peste 23% dintre companii şi-au închis operaţiunile din cauza crizei, iar 37% au redus-o;
  • în starea de urgenţă, economia a pierdut 30% mld. euro din cifra de afaceri a companiilor;
  • analiştii estimează un deficit bugetar de 10% din PIB pentru finalul anului;
  • circa 69.000 de automobile – producţia pierdută în România din cauza crizei, până în martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.