Albert Einstein a fost, cu siguranţă, una dintre cele mai stralucitoare minţi ale umanităţii, mulţi considerându-l cel mai mare savant care a trăit vreodată. Şi-a depăşit nivelul şi rădăcinile sale germane la un stadiu atât de timpuriu, încât Germania cu greu şi-l mai putea revendica. Contribuţiile lui au schimbat concepţiile asupra spaţiului, timpului, şi însăşi naturii realităţii, iar ideile sale şi-au lăsat amprenta pe aproape toate aspectele fizicii moderne.

 

Albert Einstein s-a născut la Ulm, în Germania, la 14 martie 1879. Tinereţea şi-a petrecut-o la München, unde familia sa avea un mic magazin care producea aparate electrice. Deşi nu a vorbit până la vârsta de trei ani, încă de tânăr a arătat o curiozitate vie pentru natură şi o abilitate înăscută în înţelegerea diferitelor concepte matematice. La 12 ani a învăţat singur geometrie euclidiana.

A urmat cursurile gimnaziului Luitpold din München, o instituţie severă şi militaristă, care nu i s-a părut deloc interesantă. Einstein ura rutina şi spiritul lipsit de imaginaţie al şcolii. Unul dintre profesorii săi l-a îndemnat să plece, declarând că indolenţa sa a afectat perseverenţa colegilor săi şi că nimic bun nu va ieşi din el.

 

O natură prea profundă

 

Era un singuratic şi nu suporta să fie condus (se presupune că ar fi avut dislexie). A îndrăgit de timpuriu muzica şi a început să studieze vioara. Când a început să recunoască baza structurilor matematice, pasiunea şi talentul său pentru muzică au devenit mai mari. Mai târziu, el scria despre lipsa de îndemânare şi imaginaţie practică, care accentuau natura sa interioară „prea profundă pentru a fi exprimată în cuvinte”.

Atunci când falimentul repetat al afacerii a determinat familia sa să plece din Germania către Milano, Einstein, care avea 15 ani, a folosit ocazia să se retragă de la şcoală. După o perioadă scurtă petrecută la Milano, unde tatăl său încercase să recupereze averea familiei, Albert a terminat liceul la Arrau (Elveţia), după care s-a stabilit la Zürich pentru a frecventa un curs de patru ani de fizică şi matematică la Şcoala Federală de Politehnică. Frecvenţa la cursuri nefiind obligatorie, prefera să studieze acasă sau la bibliotecă operele marilor fizicieni clasici, Newton, Maxwell, Laplace, Kirchoff, Boltzman, Hertz şi ale filozofilor Platon, Aristotel, Bacon, Descartes şi Spinoza.

În acea perioadă şi-a anunţat tatăl că avea de gând să renunţe la cetăţenia germană şi la religia iudaică. Hotărârea sa „ţinea, bineînţeles, de intervenţia sa declarată de a se izola de lume şi de a fi stăpânul propriului său destin”, afirma Michael White şi John Gribbin. Contra sumei de 3 mărci, el a fost eliberat oficial de cetăţenia sa germană şi a rămas fără vreuna timp de cinci ani, până când a primit-o pe cea elveţiană. În 1911, când a primit un post la Universitatea Austro-Ungară din Praga, a fost obligat să accepte cetăţenia austro-ungară, dar şi-a păstrat actele elveţiene.

Zürich, un oraş de 150.000 de locuitori la începutul secolului XX, era un oraş primitor pentru cei cu spirit liber şi revoluţionar. „Atena de pe Limmat”, cum era cunoscut, nu alunga pe nimeni de la şcolile şi din domeniile sale ştiinţifice. În cafenelele sale cosmopolite puteau fi întâlniţi cunoscuţii Adler, Jung, Freud şi Lenin. Tânărului Einstein nu-i plăceau metodele de instruire de aici, de aceea lipsea adesea de la ore, folosindu-şi întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a cânta la vioară. A absolvit şcoala în 1900, dar profesorii nu aveau o părere foarte bună despre el şi nu l-au recomandat pentru un post universitar.

 

Noua teorie a universului

 

În 1902 a plecat la Berna, unde a primit postul de examinator la Departamentul Elveţian de Brevetare şi Înregistrare a Mărcii, iar în 1905, Einstein şi-a susţinut doctoratul în fizică la Universitatea din Zürich cu o dizertaţie practică asupra dimensiunii moleculelor, publicând, de asemenea, trei articole ştiinţifice care au avut o mare importanţă pentru dezvoltarea ulterioară a fizicii secolului XX. În acelaşi an, Einstein şi-a publicat teoria relativităţii, care a devenit o bază esenţială pentru înţelegerea particulelor atomice şi subatomice, iar soţia sa, Maric, a născut un fiu, Hans Albert.

Cu toate că în mare parte teoria relativităţii a devenit cunoscută chiar din primele sale etape, acesteia nu i s-a acordat atenţia cuvenită decât după primul război mondial. Evenimentul care i-a adus recunoaşterea a fost observarea unei eclipse. Einstein prezisese că lumina unei stele ce trece pe lângă soare va fi aparent curbată de masa soarelui. El a calculat, de asemenea, gradul curburii.

După confirmarea calculelor sale, Einstein a devenit o celebritate mondială. Times scria: „Revoluţie în ştiinţă: o nouă teorie a universului, principiile newtoniene răsturnate”. Relativitatea şi-a găsit în scurt timp aplicaţii în literatură, estetică, economie şi filozofie, fiind departe de autenticitatea ei ştiinţifică originară.

Modul în care au reacţionat oamenii de ştiinţă a fost diferit de la ţară la ţară. În Franţa, ea era privită cu suspiciune, fiind o teorie „germană”; în Statele Unite a existat o tendinţă de a o judeca din perspectiva unor judecăţi practice. Un profesor de Princeton a condamnat-o, fiindcă teoriile fundamentale ale fizicii „trebuie să fie pe înţelesul tuturor, de la omul simplu, la omul învăţat”. În Marea Britanie a fost acceptată cu greu, în timp ce în Germania au apărut antirelativiştii. Philipp Lenard şi Johannes Stark, ambii laureaţi ai Premiului Nobel, au descris teoria lui Einstein ca fiind amuzantă, degenerată şi de nedovedit.

 

Recunoaşterea

 

Primul său post academic a fost la Universitatea din Zürich (în 1909). În 1911, s-a mutat la Universitatea de limba germană din Praga şi în anul următor s-a întors în Zürich, la Politehnică. În sfârşit, în 1913, a fost numit director al Institutului de Fizică din Berlin „Kaiser Wilhelm”.

După 1919, Einstein a devenit o somitate a lumii ştiinţifice internaţionale. A dobândit numeroase medalii şi premii din partea a numeroase societăţi ştiinţifice internaţionale, inclusiv Premiul Nobel, în 1921. Vizita sa în orice parte a lumii devenea un eveniment naţional; fotografii şi reporterii îl urmăreau pretutindeni. Deşi regreta pierderea intimităţii, Einstein şi-a capitalizat faima spre a-şi impune opiniile politice. Cele două mişcări sociale care au primit întregul său sprijin au fost pacifismul şi sionismul, fapt care l-a transformat în ţinta unor atacuri din partea grupărilor antisemite şi de extremă dreapta din Germania. Chiar şi teoriile sale au fost ridiculizate public, inclusiv teoria relativităţii. A murit la Princeton, la 18 aprilie 1955.

 

Iubita de geniu

 

În anul 1901, iubita sa de origine sârbă, Mileva Maric, a născut o fată nelegitim. Copilul a fost adoptat, dar a murit la vârsta de doi ani. În anul 1903, Albert Einstein şi Mileva Maric s-au căsătorit, mutându-se într-o garsonieră. În 1905, Maric a născut un baiat, Hans Albert.

 

Împotriva Manifestului Fulda

 

În octombrie 1914, 93 de oameni de ştiinţă germani au semnat Manifestul Fulda, numit aşa pentru că a fost alcătuit de Ludwig Fulda, un scriitor evreu cu o mare popularitate în epocă. Manifestul nega responsabilitatea Germaniei pentru începutul războiului mondial, justifica invadarea Belgiei, nega aşa-zisele atrocităţi săvârşite de germani şi insista asupra unităţii culturii şi militarismului german. Albert Einstein, vechi prieten cu Fritz Haber, şi el evreu, iniţiatorul manifestului, a refuzat categoric să semneze manifestul. În locul acestuia, Einstein a semnat un contra-manifest, lansat în aceeaşi lună de G.F.Nicolai, un doctor din Berlin, care solicita ajutorul intelectualilor în promovarea internaţionalismului şi păcii, sub forma „unei unităţi organice ieşite din Europa”. La scurt timp după sfârşitul primului război mondial, Albert Einstein a vizitat câmpurile de luptă din Franţa, însoţit de Maurice Solovine, un fizician romano-evreu cu înclinaţii spre filozofie, şi de eminentul fizician francez Paul Langevin. „Ar trebui să aducem toţi studenţii Germaniei în acest loc, toţi studenţii din lume, astfel încât să vadă cât de urât este războiul”, a afirmat atunci Einstein.

 

Hitler l-a condamnat la moarte!

 

În 1926, a pledat pentru o forţa militară internaţională destul de puternică încât să menţină pacea, având în vedere că fiinţele omeneşti sunt dominate de ură şi distrugere. În 1933, când Adolf Hitler a venit la putere în Germania, Einstein a decis sa emigreze în SUA. A obţinut un post la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey. Naziştii i-au prădat casa, l-au condamnat la moarte în lipsă şi au pus un premiu de 50.000 de mărci pe capul lui. În timp ce şi-a continuat eforturile pentru cauza sionismului mondial, Einstein a renunţat la fosta sa poziţie pacifistă în faţa teribilei ameninţări pe care o reprezenta regimul nazist din Germania. În 1939, Einstein a colaborat cu câţiva fizicieni la redactarea unei scrisori către preşedintele Franklin Delano Roosevelt, cercetătorii arătând posibilitatea producerii unei bombe atomice şi probabilitatea ca guvernul german să se fi angajat în această direcţie. Scrisoarea, care era semnată numai de Einstein, a determinat sporirea eforturilor de construire a unei bombe atomice de către SUA, dar savantul nu a jucat nici un rol în lucrare şi nu a ştiut nimic privitor la aceasta la momentul respectiv. După război, Einstein a activat pentru cauza dezarmării internaţionale şi a guvernării mondiale. Şi-a continuat sprijinul activ pentru sionism, dar a respins oferta făcută de conducătorii statului Israel de a deveni preşedinte al ţării.

 

Teoria relativităţii

 

În 1905, Einstein a publicat teoria relativităţii. Fizicianul şi-a bazat teoria pe observaţia că viteza luminii nu depinde de viteza sursei care o produce sau de viteza receptorului. Aceasta l-a condus la un postulat fundamental, potrivit căruia legile fizicii trebuie să fie la fel în toate punctele de referinţă care se mişcă unele faţă de altele cu aceeaşi viteză. În consecinţă, observatorii din diferite puncte de referinţă, care se mişcă uniform, vor vedea că scurgerea timpului are loc diferit. Atunci, după cum susţine Einstein, în relativitatea specială nu există noţiunile de timp şi spaţiu absolut. Toate observaţiile — durata unui eveniment, lungimea unei sfori sau masa unui obiect — sunt relative şi depind de viteza pe care o are observatorul. Iniţial, nimeni nu i-a înţeles teoria. Mai târziu, Einstein a generalizat această concepţie în Teoria Generală a Relativităţii, publicată în 1915, care asociază gravitatea şi punctele de referinţă ale mişcării de acceleraţie. El a arătat că prezenţa masei schimbă structura spaţiului şi a timpului, pentru a putea produce o forţă aparenta care provoacă o mişcare accelerată a obiectelor în spaţiu, anticipând astfel explicaţiile unor importante fenomene cosmologice.

 

Creierul lui Einstein

 
Chiar şi după o jumătate de secol de la moartea savantului, cercetătorii încearcă să stoarcă noi informaţii din creierul lui Einstein, în speranţa că geniul ascuns în ţesuturile cerebrale poate da relaţii despre natura inteligenţei. Neurologii încearcă să descopere prin ce anume a fost unic acest creier extraordinar. La cererea sa personala, trupul lui Einstein a fost incinerat după deces, însă doctorul Thomas Harvey, medicul legist care a efectuat autopsia, a sustras şi conservat materia cenuşie a celebrului fizician, fără consimţământul familiei. Intrat în posesia creierului, medicul s-a înţeles cu Hans Albert Einstein, fiul savantului, precum şi cu administratorii moştenirii acestuia, convenind ca Harvey să poată păstra creierul, cu condiţia de a-l folosi numai pentru studii ştiinţifice. Medicul a efectuat măsurări, a fotografiat creierul în ansamblu şi emisferele cerebrale disecate, după care l-a secţionat în 240 de porţiuni, pe care le-a depozitat pentru studii ulterioare. Nici una dintre descoperiri nu a fost dată publicităţii. Abia când Harvey le-a dat unor neurologi câteva mostre din creier pentru studiu, aceştia au anunţat că materia cenuşie a lui Einstein părea să conţină un procentaj mai mare de celule glial, care întreţin şi hrănesc reţeaua de neuroni. Un alt studiu afirma că, de fapt, creierul lui Einstein cântarea doar 1.200 de grame, faţă de cele 1.400 de grame ale creierului unui bărbat adult normal şi era cu 15% mai lat decât cele cu care a fost comparat, datorită dimensiunilor mai mari ale lobilor parietali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.