Fostul ministru PDL Elena Udrea, a fost recent încarcerat în penitenciarul Târgșorul Nou, după ce a fost predată la PTF Giurgiu de omologii Bulgari, după decizia definitivă a Curții de Apel Sofia de extrădarea a persoanei condamnate definitiv în dosarul de mare corupție Gala Bute.

Surse din interiorul locului de deținere transmit, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE, că în prezent fostul demnitar ar sta singur în Celula numărul 9 a unității, dar că șederea sa aici este una temporară, pe durata carantinei și acomodării.

Aceleași surse afirmă că atenția față de persoana fostului ministru ar fi una sporită, în sensul că Elena Udrea ar fi scoasă cu prioritate la magazin, că ar avea pază permanentă la geamul celulei, „pentru a nu fi deranjată de celelalte deținute” și că paza în cazul acesteia ar fi făcută „numai de șefi”, mai precis de eșaloanele superioare ale gardienilor simpli.

Anterior, aceleași surse transmiteau că încă din perioada procedurilor de extrădare din Bulgaria direcțiunea penitenciarului ar fi făcut demersuri pentru pregătirea expresă a condițiilor de încarcerare pentru Elena Udrea.

STIRIPESURSE a relatat la acel moment detaliile provenite de la sursele citate iar materialul poate fi citit aici.

În ce condiții stă Udrea în închisoare

Recent, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au explicat şi care sunt condiţiile în care fostul ministru va executa pedeapsa. Astfel, la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, ea se va afla, timp de 21 de zile, în carantină într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minimum de 4 metri pătraţi.

„În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabileşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică prin care se precizează activităţile şi programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deţinerii”, au transmis sindicaliştii.

Ulterior, având în vedere domiciliul, ea va continua executarea pedepsei în acelaşi penitenciar, în regim ce ar putea fi închis sau semideschis.

„Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia (din penitenciar – n.r.) va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecţie, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deţinute compatibile pe criterii de educaţie, profesie sau funcţie avută anterior arestării. Totodată, statutul de persoană care necesită protecţie presupune participarea la toate activităţile din penitenciar (inclusiv munca – dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecţie, atât din punct de vedere al demnităţii umane, cât şi al siguranţei proprii”, au arătat aceştia.

Conform sursei citate, în penitenciarul din judeţul Prahova fenomenul supraaglomerării „nu este atât de accentuat” ca în unităţile penitenciare destinate bărbaţilor.

Penitenciarul Ploieşti-Târgşorul Nou are celule concepute pentru cazarea la comun.

„Din punct de vedere al spaţiului asigurat Elenei Udrea, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spaţiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru. Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deţinută să aibă acces permanent la apă potabilă şi zilnic la apă caldă, acces nerestricţionat şi permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate. Spaţiile de deţinere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural şi artificial, precum şi aerisirea optimă a acestora. În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere şi bănci, iar în baie rafturi pentru păstrarea încălţămintei. Celelalte bunuri de folosinţă îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deţinutele au acces conform programului stabilit”, a mai transmis FSANP.

Oficialii sindicatului au explicat, de asemenea, că grupurile sanitare din închisoarea de la Târgşor sunt dotate cu chiuvetă, duş, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaletă sunt despărţite de grupul sanitar prin intermediul uşilor PVC, având asigurată ventilaţie naturală printr-o fereastră. De asemenea, accesul la apă potabilă este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploieşti-Târgşorul Nou la o sursă autorizată proprie, iar calitatea apei este certificată periodic prin buletine de analiză, scopul fiind acela ca valorile să corespundă normelor în vigoare.

Apa caldă este distribuită în cadrul tuturor secţiilor de deţinere, zilnic, în intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de deţinere.

„Elena Udrea va avea puse la dispoziţie articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură şi pernă), conform normativului existent şi valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem. Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum două ore, în curţi de plimbare amenajate. Dacă fostul politician nu va opta să presteze muncă ori să participe la alte activităţi în afara camerei, perioada minimă de plimbare în aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare. Hrana Elenei Udrea se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menţionarea normelor asigurate la mic dejun, prânz şi cină. Meniurile sunt avizate de către medicul şef, acestea fiind afişate, zilnic, în cadrul fiecărei secţii de deţinere. Asigurarea menţinerii legăturii cu mediul de suport este realizată prin intermediul vizitelor, comunicărilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate în interiorul camerei. Mai mult, Elena Udrea va beneficia de televizor amplasat în camera de deţinere, precum şi de publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate”, au mai arătat sindicatele din penitenciare.

Potrivit acestora, fostul ministru are garantat dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri „fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia ei juridică sau regimul de executare”, aceste drepturi fiind asigurate cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.

„Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că Elena Udrea va beneficia, în închisoare, de condiţii mult mai bune decât beneficiază bătrânii din azile, copii din orfelinate şi bolnavii din spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii, categorii sociale care decontează, în prezent, milioanele de euro furate de fostul politician”, se mai arată în comunicatul FSANP.

Context

Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei. La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele ei un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg.

Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România.

Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.

Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii”, a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.