Fostul ministru Elena Udrea află luni, 1 octombrie, dacă începe procesul în dosarul Hidroelectrica, informează Realitatea Tv.

Fostul ministru Elena Udrea şi omul de afaceri Dan Andronic au fost trimişi în judecată, în decembrie 2012, de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, în dosarul Hidrolectrica.

Elena Udrea este acuzată că a cerut cinci milioane de dolari – din care a primit 3,8 milioane – de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a interveni pe lângă factori de decizie din Ministerul Economiei şi din SC Hidroelectrica SA, pentru menţinerea în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată) a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro. Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, spun procurorii DNA.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media), Elena Udrea a preluat creanţa de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

În ceea ce îl priveşte pe Dan Andronic, procurorii spun că la audieri acesta a făcut afirmaţii mincinoase. De exemplu, el ar fi afirmatcă nu a avut cunoştinţă că Elena Udrea este beneficiara reală a creanţei care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale şi să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi „merge bine” şi că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informaţiilor obţinute.

Numele Elenei Udrea figurează şi în alte doi dosare penale: „Microsoft” şi „BRD”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.