Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a pierdut unul din gemeni, se arată în înscrisurile depuse de avocaţii săi la termenul de miercuri al dosarului „Gala Bute”, a confirmat, pentru MEDIAFAX, avocatul Alexandru Chiciu.

La termenul de miercuri, avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a depus mai multe înscrisuri medicale la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a arătat că aceasta se află în Costa Rica, motivând neprezentarea fostului ministru la termenul din dosarul „Gala Bute” prin recomandarea medicului de odihnă totală în perioada sarcinii.

„Clienta mea, Elena Udrea, este în Costa Rica. La 26 februarie 2018 aţi pus în vedere să arăt că e în imposibilitate să se prezinte. Sunt în posesia a trei înscrisuri. Sunt documente în original. Primul din 22 februarie, care prezintă tabloul medical. Două zile mai târziu, vă rog să observaţi o modificare scrisă de medicul din Costa Rica, care face parte din Colegiul Medicilor. Şi al treilea înscris este din 13 martie, cel prin care medicul dispune odihnă absolută. Există perioada definită de medic pentru repaos din data de 13 martie, una de 22 de zile”, a explicat instanţei supreme avocatul Alexandru Chiciu.

Cel de-al doilea avocat al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a solicitat ca cele trei înscrisuri să fie depuse la dosar, dar să nu fie făcute publice, iar instanţa a aprobat cererea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.