Aurelia Cristea, PSD, a început o campanie pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise. „Este o iniţiativă pentru care am nevoie de suportul tuturor celor interesaţi de sănătatea lor şi a copiiilor lor, de un nou mod de viaţa şi de socializare- fără tutun, de aceea am decis să o supun dezbaterii publice înainte de a o depune în Parlament” declară aceasta pe contul ei de socializare.

Contactată de Gazeta de Cluj, deputatul PNL, Elena Uioreanu a afirmat că nu aprobă și nici nu va semna această petiție ce se dorește a deveni inițiativă civică și mai apoi proiect de lege.

„Dacă mă gândesc la sănătatea copilului meu, nu e o propunere rea, cea a Aureliei Cristea. Dar pentru mine fumatul e o ultimă placere, iar dacă ma duc la un restaurant vreau să fumez. Noi(parlamentarii) am mai avut o măsură adoptată, în care localurile să fie obligate să declare dacă sunt sau nu de fumători. Lucrul care s-a implementat și se poate vede ori pe ușile localurilor ori înauntru. E acea hârtie A4 pe care scrie ”In Acest Local Se Fumează”. Nu cred că sunt singura ce afirmă că acest lucru m-ar putea face să mă simt discrimitată, să mi se interzică să fumez sau să trebuiască să ies afară în grupulețe pentru a fuma. Fiecare este răspunzător de deciziile pe care le ia, la fel cum eu am decis să fumez. S-au creat fumoare pentru a le dizolva?Din acest punct de vedere nu sunt de acord cu inițiativa Aureliei Cristea.” a declarat Elena Uioreanu.

Aurelia Cristea a început campania antifumatului în spațiul public încă de anul trecut însă doar în această săptămână a prezentat-o Parlamentului.(citește aici detalii)

 „Am strans deja 60 de semnături de la colegii deputați! De la dvs. aștept alte câteva zeci de mii…daca strângem 100.000 de semnături poate fi considerată o Iniţiativa Civică” anunța acum 24 de ore, online, Aurelia Cristea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.