Într-o emisiune la radio, Emil Boc a declarat pe unde va trece traseul metroului și a trenului metropolitan.

“Primăriile din Gilău, Florești, Apahida, Baciu, Jucu, Bonțida și Cluj-Napoca se vor asocia pentru realizarea trenului metropolitan și a metroului. Pe infrastructura existentă va fi un tronson de 43 de kilometri , deja se modernizează, de la Nădășel până la Bonțida, cu crearea unor stații noi precum în Baciu, la Tetarom, în zona Mărăști, la Podul IRA, la Aeroport și de acolo să se asigure preluarea cu transportul în comun a oamenilor spre alte destinații și cu crearea în zonele de extensie a zonei metropolitane de parcări unde oamenii să-și lasi mașinile și să folosească trenul metropolitan”, a spus Boc, joi dimineața, la un post de radio.

“În privința conectivității pe axa Vest – Est, de la Gilău până la podul IRA, va fi metrou. În afara Clujului, probabil, metrou de suprafață, în interior metrou subteran. Prima etapă este din Florești, din centru, conectivitatea cu Spitalul Regional de Urgență, cu centrul comercial…Spitalul de Urgență se va face. Noi asigurăm conectivitatea…intrarea în Cluj-Napoca, stații și te duci până la Podul IRA, de unde te poți conecta după aceea la calea ferată existentă și să iei trenul metropolitan mai departe.

Conectivitatea dintre Gilău și Florești va fi în etapa a doua. În prima etapă se va asigura o conectivitate cu autobuzul din Gilău până la Florești și tot din Gilău vei avea posibilitatea, tot cu autobuzul, să ai avea o conectivitate cu Nădășelu pe care să o folosești astfel ca oamenii să poată utiliza fie calea ferată, fie metroul, ca mobilitate alternativă”, a mai spus edilul Clujului.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.