La un post de radio local, Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a anunțat că își dorește ca străzile din zona Universității-Mihail Kogălniceanu să devină zone exclusiv pietonală, în urma recepției lucrărilor.

Mai mult, edilul a precizat că, în concepția sa, zona este una „atât de frumoasă”, încât ar fi „păcat să omorâm cu mașini” spațiul pietonal.

„În prima ședință a comisiei de circulație din acest an, de săptămâna viitoare, o să o discutăm despre extinderea zonei pietonale în centru, adică zona Universității-Kogălniceanu, zona Iuliu Maniu, acele străzi trebuie să devină pietonale, în concepția mea, cu excepția riveranilor, a aprovizionării, etc. Este o zonă atât de frumoasă, este un spațiu pietonal central atât de plăcut, încât ar fi păcat să omorâm cu mașini, să readucem poluarea aceasta masivă în centrul orașului. Nu inventăm noi apa caldă, alții fac asta de 50 de ani încoace, își creează zone superbe, pietonale, de agrement, de evenimente în aer liber, terase, spații verzi, arii pietonale extinse. După părerea mea, zona aceasta pietonală, dacă vedeți cum se conturează și Universității, și Kogălniceanu, și Iuliu Maniu (…)”, a declarat Emil Boc, joi, la un post local de radio.

De asemenea, edilul Clujului a mai amintit faptul că transformarea străzilor în zone pietonale ar veni în sprijinul magazinelor și dezvoltarea afacerilor în zona centrală a orașului.

„Sunt convins că această schimbare ar genera și dezvoltare economică, pentru că așa s-a întâmplat și în Occident: prima dată, lumea a fugit la mall. După mall, au venit înapoi spre centru, dacă au avut condiții în care să își poată dezvolta afacerile. Sunt convins că pe aceste zone pietonale, magazine importante care sunt în mall vor veni și în centru”, a explicat Emil Boc.

Propunerea, dezbătută săptămâna viitoare
Potrivit edilului, o decizie cu privire la această propunere ar urma să fie luată săptămâna viitoare, iar în cazul în care va fi agreeată de comisie, decizia va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp.

Vom avea o ședință a comisiei de circulație, voi veni cu această propunere. Trebuie luată decizia că rămâne zonă pietonală, apoi se va trece la semnalizare și celelalte elemente care trebuie asigurate. Vedem ce s-ar întâmpla cu strada I. C. Brătianu, care nu se mai varsă în Universității, trebuie stabilită modalitatea de circulație. Decizia aceasta până săptămâna viitoare cred că va fi luată. Eu sper să întrunesc sprijinul comisiei de circulație, să susțină acest lucru. (…) Eu cu această propunere voi intra în comisie și vom vedea rezultatul”, a precizat Emil Boc, scrie monitorulcj.ro.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.