Consilierii locali USR PLUS l-au acuzat pe Emil Boc de deficiențe în administrarea bugetului de investiții, după ce au rămas 600 de milioane de lei necheltuiți.

Este un excedent de peste 600 de milioane de lei, care nu sunt cheltuiți de anii precedenți. Nu am reușit să cheltuim banii de investiții. S-ar fi putut face 22 de creșe și grădinițe. S-ar fi putut extinde și supraetaja 10 școli, sau moderniza și lărgirea a 20 de străzi similare cu strada Bună Ziua. 

Dacă nu putem cheltui nici măcar 40% din banii alocați atunci avem o probleme. Fie să sunt de management de proiect, fie că e vorba despre maturitatea proiectelor care intră în bugetare. Realitatea este că acum nu știm și în numele consilierilor USR PLUS vrem o analiză a problemelor care au dus la această realizare extrem de mică din bugetul de investiții”, a precizat consilierul Adriana Cristian.

Pe învățământ a fost cheltuit pe 2021 un procent de 40,9% din bugetul alocat. Spunem că educația este o prioritate și având în vedere presiunea pe infrastructura de educație și mi se pare normal ca educația să fie prioritară. Aș vrea să vă întreb pe partea de educație cum se explică acest procent de 40% din bugetul executat din cel alocat. Fondurile nu trebuie să rămână numai pe hârtie!”, a explicat și consilierul Alexandra Oană.

Emil Boc spune de ce nu au fost cheltuiți banii

Aceste întrebări sunt bune și sunt în analiza noastră. Vreau să se înțeleagă că bugetul nu este o chestiune care nu are continuitate cu viitorul, ci este multianual. Foarte puține proiecte se încep și se finalizează în același an. Din acest motiv, foarte multe proiecte au continuitate, se trece o sumă de bani, vedem cât se cheltuiește, după care se continuă finanțarea în anii următori. Deci aș vrea să vedeți proiectul de buget în viziunea lui multianuală și nu strict birocratică”, a explicat primarul Emil Boc.

În 2021 am avut câteva cauze obiective pe care trebuie să vi le spun. Cea mai importantă este cea legată de fondurile europene. Nelansarea ghidurilor și a apelurilor de proiecte pentru perioada 2021 – 2027 ne-a pus în imposibilitatea de a cheltui banii europeni. Noi am fost obligați să punem pe 2021 bani pentru proiectele europene. Nu am știut că guvernul nu își va onora promisiunea de a lansa ghidurile de proiecte. 

Vă dau ca exemple: achiziție de autobuze electrice, achiziție autobuze cu hidrogen, revitalizarea ansamblului Cetățuie, amenajarea canalului Morii, revitalizarea parcului Feroviarilor. Dacă acestea s-ar fi putut depune, banii erau cheltuiți. Din nefericire apelurile nu sunt deschise nici acum pentru a obține finanțarea”, a explicat primarul Emil Boc. 

Sursa: stiridecluj.ro

Citește și: Pedeapsă finală pentru un designer clujean care a tras cocaină pe nas, a accidentat o fată și a fugit de la locul accidentului

1 COMENTARIU

  1. Bocule , cu banii astia mai poti cumpara citeva weceuri de 50000 de euro ca peste un an sau doi sa faci ceva modificari in teren si sa faci ca sa dispara , asa cum ai facut pe malul Somesului in Grigorescu si apoi sa o mai platesti odata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.