Primarul Emil Boc a participat astăzi la deschiderea Conferinţei Naţionale a Clusterelor „Clusters – Innovative Business Models”. Evenimentul se desfăşoară azi şi mâine la Cluj- Napoca şi este organizat de AgroTransilvania Cluster, Cluster Mobilier Transilvan, iTech – Aries Transilvania Cluster şi Cluj IT.

La conferinţă participă decidenţi în politica clusterelor, autorităţi publice, instituţii financiare, asociaţii de sprijin şi organizaţii de management a clusterelor din Europa, universităţi, institute de cercetare, societăţi comerciale, ONG-uri şi asociaţii profesionale. Printre subiectele abordate se numără finanţarea mediului de afaceri sau rolul clusterelor în implementarea strategiilor europene, naţionale şi regionale.

„Mă bucur să fiu prezent la Conferinţa „Clusters-Innovative Business Models” şi nu cred că este o întâmplare că ea se ţine la Cluj, pentru că aici activează mai multe clustere, unele dintre ele numărându-se printre organizatori. Clusterizarea este o soluţie modernă de dezvoltare economică. Mai multe economii importante din Europa utilizează acest mijloc de dezvoltare, cu rezultate notabile”, a precizat primarul Emil Boc cu ocazia deschiderii evenimentului.

În continuare, primarul a subliniat rolul important pe care clusterele îl joacă în procesele de transfer tehnologic şi că astfel de evenimente joacă un rol esenţial în toată lumea şi serveşte la o mai bună înţelegere a rolului – chiar a necesităţii – existenţei clusterelor, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană încurajează şi sprijină diverse forme asociative, în mod particular clusterul ca motor/element al dezvoltării economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.