Tribunalul București reia, marți, dezbaterile în dosarul de trafic de influență al Vanessei Youness, prietena declarată a fostului șef al DGIPI Gelu Oltean.

La termenul de marți al procesului judecătorii au citat mai mulți martori cu greutate, între care se numără Emil Boc, cel a cărui nume ar fi fost traficat în discuțiile sale de amica lui Oltean, fostul tenisman Dinu Pescariu, denunțător pe de-o parte și inculpat pe de alta, în mega dosarul de corupție Microsoft și fostul ministru al Comunicațiilor Valerian Vreme, informează stiripesurse.ro.

Anterior dosarul a stat blocat o bună perioadă de timp de protestul magistraților și grefierilor și recent de măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Înainte de cele două situații fostul premier al României Emil Boc a fost citat de mai multe ori  la Tribunalul Bucureşti, ca martor, în dosarul concubinei lui Gelu Oltean, trimis în judecată anterior dosarului „Ayahuasca”, în care a fost arestată preventiv, pentru pretinse fapte de trafic de influenţă.

Concret fostul demnitar ar putea vorbi judecătorilor în dosarul Vanessei Amal Youness, în care este aceasta este acuzată de procurorii anticorupţie că ar fi pretins şi apoi primit un milion de euro de la un afacerist cu promisiunea că ea poate interveni la un înalt demnitar al statului pentru aprobarea unor documente ce priveau licenţe IT.

La începutul lunii decembrie 2019 instanţa a stabilit ce martori vor fi chemaţi la bară între ei regăsindu-se și fostul premier al României, Emil Boc.

„În baza art. 284 C.p.p. persoana amendată poate cere reducerea ori anularea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Amână cauza la data de 28.01.2020, ora 11,00, sala 213,CF10(p) pentru lipsa de apărare a inculpatei.

Pune în vedere martorilor Florică Claudiu Ionuţ şi Verioti Gheorghe să se prezinte la următorul temren de judecată fără a mai fi citati. Se ia act că martorul Dinu Mihail Pescariu este plecat din tară la termenul următor, urmând a fi citat la un termen de judecată ulterior, după data de 3.02.2020.

Se citează martorii Verioti Elena şi Boc Emil la adrsele mentionate în rechizitoriu”, se arată în minuta Tribunalului Bucureşti.

În rechizitoriul transmis Tribunalului Bucureşti procurorii DNA notează că în perioada februarie – august 2011, femeia a pretins și ulterior a primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promițând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licențele IT pentru produse utilizate de către Ministerul Educației Naționale în școli.

Documentația respectivă a fost aprobată la data de 06 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, menționate mai sus. Cu toate acestea, inculpata a primit banii pretinși, în două tranșe, printr-un intermediar, astfel:

– suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăți controlată de Youness Amal Vanessa, exact în ziua în care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor respective (14.07.2011), iar restul sumei i-a fost înmânată inculpatei în numerar.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra mai multor bunuri imobile (4 terenuri, 6 apartamente, 2 garaje etc.) ce aparțin inculpatei.

Legături primejdioase

Potrivit informaţiilor din presa centrală Emil Boc ar fi locuit în acelaşi imobil de pe Calea Victoriei în care a locuit şi Vanssa Youness.

În plus la percheziţiile din dosarul de trafic de influenţă al femeii în locuinţa sa s+ar fi găsit un ghid medical ce ar fi aparţinut fostului demnitar.

Astfel Emil Boc a trebuit să explice anchetatorilor de la DNA daca nu cumva el putea fi înaltul demnitar cu care femeia se lădua omului de afaceri de la care ar fi pretins şi primit un milion de euro cu promisiunea de intervenţie.

Emil Boc a susţinut la acea vreme că nu cunoaşte nimic despre ce făcea Vanessa Youness iar dacă ea i-a invocat numele el nu ar fi ştiut.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.