Primarul Clujului, Emil Boc, a participat la conferința rețelei Eurocities, desfășurată la Braga, în Portugalia, unde a avut întâlniri cu mai mulți oficiali europeni. Printre aceștia s-au numărat Jeanne Barseghian, primarul orașului Strasbourg, Nathalie Koenders, primarul orașului Dijon, și Younous Omarjee, vicepreședintele Parlamentului European.

În cadrul acestor întâlniri, Boc a abordat teme ca politica de coeziune, accesarea fondurilor europene pentru locuințe accesibile, precum și soluții pentru mobilitate urbană și protecția mediului.

Am avut plăcerea să discut aspecte actuale legate de dezvoltarea urbană sustenabilă, dar și oportunități de colaborare între orașele noastre”, a transmis edilul clujean într-o postare pe rețelele sociale.

Cu această ocazie, Emil Boc le-a adresat primarilor din Strasbourg și Dijon invitația de a vizita municipiul Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, o eventuală vizită oficială ar putea fi organizată în cursul anului viitor.

Younous Omarjee, vicepreședintele Parlamentului European, nu este la prima interacțiune cu orașul, acesta a vizitat Clujul în 2023, în cadrul unei delegații oficiale a Parlamentului European.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.