Emil Boc, în calitate de președinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), este extrem de relaxat în situația în care Ministerul Fondurilor Europene are datorii de 800 milioane euro către primăriile din țară. El spune că, după ce a discutat cu premierul Ciolacu, datoria va fi plătită până la 1 septembrie.
„E corect să spunem că domnul ministru Câciu a fost foarte receptiv pe această temă şi ne-a dat asigurări că până la 1 septembrie facturile restante vor fi achitate şi, evident, va face un mecanism mult mai rapid de achitare a acestor facturi. Deci, avem, deja, un orizont de timp cu care putem vorbi cu constructorii. (…) Riscul este următorul: constructorii ne notifică cu privire la faptul că reziliază sau ne cer penalităţi de întârziere, noi trebuie să dăm în judecată Guvernul că nu ne vin bani din fonduri. Avem acum un calendar previzibil, 1 septembrie, de achitare a restanţelor, ceea ce ne dă nouă o gură de oxigen în relaţia cu constructorii”, a declarat Emil Boc.