Proiectul care vizează realizarea unui Aquapark în cartierul Gheorgheni al Municipiului Cluj-Napoca devine iar o prioritate pentru anul 2020. După ce administrația locală a dezbătut public această investiție, care părea că nu va obține un consens din partea locuitorilor zonei. Boc a anunțat că Primăria nu a renunțat la proiectul de amenajare a unui aquapark în Cluj-Napoca. Iar acum, trei noi locații sunt în analiza Primăriei pentru a prelua proiectul aquaparkului.

Proiectul în care se vor investi aproximativ 30 de milioane de euro, pentru realizarea unu aquapark în Cluj-Napoca, revine printre prioritățile domnului Emil Boc pentru anul 2020. În urma cu câteva săptămâni edilul aproape că renunțase la ideea proiectului care urma să fie realizat în zona Becaş pe aproximativ 12,5 hectare. Studiul de fezabilitate al aquaparkului prevedea o construcție care să deservească ca zonă de relaxare și agrement și care să conțină o zonă de SPA și 8 tobogane acvatice. Însă, din cauza în pofida nemulțumirilor manifestate public din partea cetățenilor, realizarea proiectului nu a fost abandonată, în schimb, se ia în considerare o nouă locație pentru construirea acestuia.
„Nu este o noutate că tot ceea ce înseamnă susținerea politicii de spații verzi în oraș este constantă. Aquaparkul se va face în Cluj, dar nu se va face pe această locație pe care am discutat-o inițial, adică în parcul Est. Avem în analiză alte trei soluții alternative pe care le vom implementa, după discuții cu cetățenii, astfel încât să realizăm un proiect care să-i multumească pe cei mai mulți. Am fost receptiv la mesajele pe care le-au trimis, am analizat toate implicațiile, pozitive și negative. Suntem în măsură să spunem că avem și alte trei alternative la care lucrăm ca locații. Când vom fi pregătiți cu ele o sa le spunem public”, spune Emil Boc.

Proiectul a generat controverse în ședințele locale

Încă din primăvara anului trecut s-a discutat despre schimbarea locației Aquaparkului ajungându-se la un moment dat la anularea priectului, cel puțin pentru anul 2020. Cu toate acestea, domnul Primar Emil Boc de a lungul ieșirilor sale publice a susținut cu tărie realizarea proiectului, argumentând contra orice nemulțumire manifestată de către cetățeni sau de către diversele asociații care s-au opus. Valoarea Aquapark-ului a fost estimată la aproape 200 de milioane de lei, dintre care 125 de milioane ar fi fost costurile construcției și a montajului iar restul investiției reprezentând dotările. Actualmente se studiază locațiile alternative ca în perioada următoare să fie organizat un concurs de soluții pentru amenajarea Parcului Est, care va avea un buget total de 5,5 milioane de lei. Pentru anul 2020 a fost bugetată suma de 500.000 de lei care să meargă spre acest proiect.

De ce s-a luat în considerare schimbarea locației?

La aflarea propunerii de construcție a unui Aquapark în Cartierul Gheorgheni, locuitorii din vecinătate s-au mobilizat imediat, opunându-se ferm acestui proiect. În primă instanță aceștia au trimis o scrisoare deschisă prin care au subliniat mai multe probleme care ar fi putut apărea odată cu construcția AquaPark-ului. În cadrul dezbaterilor publice au participat și proprietarii terenurilor în cauză, printre care se numără familia Sima care deține un teren de aproximativ 1400 mp și drumul deţinut în coproprietate de 3265 mp pe care Primăria Cluj-Napoca a decis să-l înscrie în categoria de teren „arabil” după intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General (PUG) în anul 2014. Prin urmare din cauza PUG-ului, familia Sima este obligată să-și folosească proprietatea ca și parc după ce RADP-ul le-a luat ilegal terenul pentru care au fost nevoiți să se judece ani de zile în instanță. Cerința familiei Sima către Primăria Municipiului Cluj-Napoca a fost de anulare parțială a Hotărârii Consiliului Local prin care a fost aprobat noul PUG, însă fără ca aceștia să obțină vreun câștig de cauză.  
Familia a trimis și o plângere Primăriei Municipiului prin care susținea că s-au luptat în instanță ani de zile pentru a-și recupera terenul: ”Ne-am recuperat terenul după ani de zile de procese în instanţă cu RADP-ul, care ne-a luat ilegal terenul şi care a beneficiat de credite girate cu proprietatea noastră chiar şi în timp ce eram în procese. Nu am reuşit să ne bucurăm de folosirea dreptului nostru, până din nou suntem în imposibilitatea de a beneficia şi folosi proprietatea. Nu suntem de acord ca proprietăţii noastre să îi fie schimbată destinaţia şi fiind obligaţi să îl folosim ca parc”, susţin aceştia într-o plângere formulată către Primărie.
Totodată prețul pe care domnul Adrian Dohotaru l-a propus pentru exproprierea terenului a fost unul foarte mic, prin urmare doamna Sima a afirmat la una dintre dezbaterile publice că: „Nu cerem de milă nimănui nimic, ne cerem dreptul nostru și degeaba faceți dezbateri pe terenurile noastre atâta timp cât pe noi nu ne căutați. Nu suntem contra acestui parc, dar nici nu suntem bătaia de joc a nimănui. Să ne caute și să ne dea un preț real… Domnule Dohotaru, la un moment dat, ați zis 3 euro/mp, asta m-a supărat.”

Cel mai mare parc din Cluj-Napoca

Deputatul independent, Adrian Dohotaru a fost unul dintre cei care în trecut s-a mobilizat împreună cu societatea SOS Parcul Est pentru a contrazice ideea de AquaPark cu scopul de a salva cel mai valoros teren al oraşului, gândindu-se şi la mulţimea de păsări din zona respectivă. SOS Parcul Est este o campanie civică care s-a creat cu scopul de a cere Primăriei amenajarea celui mai mare Parc din Cluj-Napoca, în locul unde a fost proiectat inițial noul Aquapark.

Deputatul Adrian Dohotaru, unul dintre activiștii campaniei a susținut în trecut că: „Parcul propus se întinde de la primul lac din Gheorgheni de lângă Iulius Mall până la ultimul Lac de lângă Selgros. Cuprinde baza sportivă, pepiniera şi zona de stufăriş. E situat între cartierul Între Lacuri şi pârâul Becaş şi cuprinde o suprafaţă de peste 60 de hectare, unele deja amenajate, altele propuse pentru o amenajare minim invazivă din cauza biodiversităţii zonei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.