Curtea de Apel Cluj a emis o sentinţă definitivă în procesul intentat de drumarii clujeni de la Diferit SRL împotriva municipalităţii clujene şi, după cum era de aşteptat, administraţia locală a pierdut. În 2014, directorul RADP Cluj Napoca, Ion Pantelimon a încercat o ”schemă” prin care lucrările ar fi intrat în atribuţia instituţiei (Regia de Administrare a Domeniului Public Cluj-Napoca) pe care o conduce, iar realizarea lor propriu-zisă s-ar fi făcut prin intermediul subcontractărilor atribuite fără licitaţii. Însă firma diferit a obţinut în instanţă anularea hotărârii de consiliu local. Potrivit unor surse juridice, într-o situaţie similară s-ar afla şi atribuirea lucrărilor de întreţinere a spaţiului verde din Cluj Napoca, tot către RADP Cluj Napoca.
În cursul acestei săptămâni, Curtea de Apel Cluj a dat o sentinţă definitivă în procesul deschis de SC Diferit împotriva Primăriei Cluj Napoca. Potrivit sentinţei, ”Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României privind art. 31 din Legea 101/2016. Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, Municipiului Cluj Napoca prin Primar, RADP Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr.3048 din 21.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 1508/117/2015 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Obligă recurenţii sus indicaţi să plătească intimatei reclamante SC Diferit SRL, în solidar, suma de 6.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.04.2017”, arată soluţia pe scut a instanţei.
Firma Diferit a cerut în cadrul procesului de fond de la Tribunalul Cluj anularea unei hotărâri de consiliu local prin care lucrările de asfaltare şi plombare a străzilor din municipiu să fie executate, fără licitaţie, de RADP Cluj Napoca. În iarna anului trecut judecătorii de la Tribunalul Cluj au decis să le dea câştig de cauză drumarilor de la Diferit SRL pe motive de nerespectarea legilor concurenţiale.
”Admite acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii şi în consecinţă : Dispune anularea HCL 470/03.12.2014 privind aprobarea gestiunii directe a serviciului public de administrare a drumurilor şi străzilor respectiv a activităţii de reparaţii şi întreţinere a străzilor, aleilor, trotuarelor, sistemului rutier de pe poduri şi străzilor nemodernizate de pe raza Mun Cj.N,Obligă pârâţii C.L.M.Cluj şi Mun.Cluj Napoca la 12.400 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 21.10.2016”, arată soluţia pe scurt a instanţei.
Bulibăşeala lui Boc
În 3 decembrie 2014 consilierii locali au votat în unanimitate hotărârea 34 prin intermediul căreia toate lucrările de reparare sau reabilitare de drumuri sau trotuare din municipiul Cluj Napoca s-ar fi făcut de RADP Cluj Napoca.
Dacă hotărârea respectivă ar fi fost în vigoare, lucrările edilitare din Cluj Napoca ar fi fost făcute fără licitaţii şi, practic, ele ar fi fost făcute de subcontractanţii RADP Cluj Napoca aleşi fără vreo licitaţie, chiar dacă, în mod vizibil, ar fi fost lezate principiile concurenţiale.
În cadrul şedinţei de CL, Claudia Anastase l-a întrebat pe directorul RADP dacă va apela la subcontractanţi, însă Pantelimon a dat un răspuns în ”coadă de peşte”. ”În urma programului de lucru pe care primăria îl va comunica regiei, aceasta va răspunde prin grafice de lucrări pe termen scurt şi lung şi îşi va dimensiona programul de achiziţii publice, pentru a răspunde cerinţelor”, a susţinut şeful RADP Cluj Napoca, adăugând că ”lucrările sunt în capacitatea regiei”.
Însă, adevărate probleme ale municipalităţii vor începe să survină de pe urma unei hotărâri similare de consiliu local, anume cea de la începutul lunii trecute, când primăria clujeană a atribuit fără licitaţie contractul de întreţinere şi amenajare a spaţiilor verzi din Cluj Napoca. Anterior, acest contract fusese câştigat de SC Garden Center Grup pentru suma de aproximativ 52,5 milioane de lei.
Însă, în cadrul unui proces, SC Rosal a reuşit pentru moment să anuleze atribuirea contractului către Garden Center Group, iar primăria condusă de Emil Boc s-a văzut nevoită să accepte oferta venită din partea RADP Cluj Napoca care a propus o serie de preţuri mai mari decât cele ofertate de Garden Center Grup. De altfel, în cadrul şedinţei de CL în care s-a decis acordarea serviciilor de întreţinere a spaţiilor verzi către regia clujeană, avocatul celor de la Garden Center a sesizat acest aspect.
„Am venit să informez membrii Consiliului Local că prin aprobarea contractului cu RADP se creează un prejudiciu bugetului Clujului. Preţurile regiei sunt mai mari decât ale noastre, în condiţiile în care noi avem aici un punct de lucru şi asigurăm deplasarea a 115 oameni, care îşi desfăşoară aici activitatea”, a spus avocatul Valerică Florea.
Greu de demis
Ion Pantelimon a recâştigat conducerea Regiei clujene în 2014 după ce a fost singura persoană care a concurat pentru acest post. La data reconfirmării în post, reporterii Gazeta de Cluj l-au întrebat pe Pantelimon care au fost motivele pentru care nu a renunţat la acest post public, ţinând cont de faptul că mai ocupase această funcţie.
”Experienţa şi dorinţa de a ajuta 300 de oameni m-au făcut să vin să concurez la RADP. Ţineţi minte că în trecut am salvat Regia de la faliment. Eu am venit din firmă privată şi nu mi-e frică să lucrez pe diferite proiecte. Acum am plecat de la Napoca Construcţii, unde am fost dirigente de şantier la proiectul centrului de management al deşeurilor. Speram să termin eu proiectul, dar când am văzut că oamenii au nevoie de ajutor, am venit aici pentru că cunosc bine Regia”, explica Pantelimon la data respectivă.
În trecut, Pantelimon a fost demis după ce un control al Ministerului Transporturilor a venit la Cluj pentru a evalua motivele pentru care un segment din centura Vâlcele Apahida s-a surpat. În urma controlului, ministrul de anul trecut, Ovidiu Silaghi a declarat că îl demite pe Pantelimon. Însă, el a dat în judecată CNADNR cu scopul de a demonstra că schimbarea lui a fost un abuz. De fapt, s-ar putea spune că Pantelimon a fost schimbat de două ori. Pe de o parte, el a demisionat din funcţie, iar, pe de altă parte, a fost destituit prin decizia 615/31.05.2012 a directorului CNADNR. După câteva luni de judecată, la sfârşitul lunii septembrie, Pantelimon câştigă procesul care s-a judecat la Tribunalul Cluj.
Cine stă în Garden
Garden Center Grup şi este deţinută, prin intermediul ECO HORTICULTURA, de Ion Olteanu şi Adrian Cobzaru. Cele două firme, Garden Center Group şi Eco Horticultura, au contracte cu majoritatea administraţiilor locale din România. Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, cele două firme sunt titulare în peste 200 de contracte publice cu administraţiile locale din România şi cu cele sectoriale din Bucureşti. În 2009, un contract încheiat între SC Eco Horticultura şi Administraţia Domeniului Public sector 1 (primărie condusă de Andrei Chiliman) a făcut obiectul unui control al Curţii de Conturi. Verificările au constatat că firma Eco Horticultura a mărit preţurile, iar primarul Andrei Chiliman a plătit mai mult decât făcea pentru amenajarea spaţiilor verzi.
O firmă Diferit(ă)
Firma Diferit SRL, deţinută de către Petri Nicolae, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, şi soţia sa Daniela Denisa, este una dintre cele mai prolifice societăţi în ceea ce priveşte contractele cu statul. Ei par a fi abonaţi la acest tip de contracte, iar unele proceduri ridică numeroase semne de întrebare. Potrivit unor surse de pe piaţă, cei de la Diferit participă la licitaţii cu preţ de dumping, de 30% sub preţul corect, doar pentru a-şi adjudeca o procedură.
Printre contractele câştigate de această firmă pot fi amintite, cel de peste 30 de milioane de lei din contractul cadru pe patru ani (2016 – 20120) pentru deszăpeziri organizat de DRDP Timişoara. Aceeaşi firmă a câştigat şi licitaţia pentru acelaşi contract cadru organizat de DRDP Cluj, de această dată suma fiind de peste 70 de milioane de lei. Mai mult, în urmă cu doi ani, pe o vreme însorită, CNADNR a invocat situaţie de urgenţă pentru a atribui contracte de deszăpezire tot celor de la Diferit.
Ar fi bine de stiut de unde sunt plâtite aceste procese pierdute ( din ce bani, de unde provin,care este suma totalâ ) avind in vedere nr.mare de procese si de ce divergentele dintre cetâtean si PRIMÂRIA CLUJ-NAPOCA o cistigi doar in istantâ unde de altfel Dl.Primar ne indrumâ afirmind câ este dreptul conferit de lege ( gratuit, spune dinsul uitind de onorariul avocatului ) de nervii si timpul pierdut prin aceste procese datorate nu in ultimul rind hotâririlor abuzive din Consiliul Local .
Oare cine va deschide un process inpotriva primariei privitor la taraganarea retrocedarilor de la gradina Polocioy ,ca doar or fi fost destul timp (28 de ani ) sa se fi executat acele retrocedari ?
Ori se asteapta pina mor toti mostenitori …..
Ce se mai aude de termenul de finalizare al Podului Traian. Primarul se lauda ca va fi gata in 6 luni dar au trecut vreo 10. O fi fost incheiat vreun act aditional si pe acolo!!!????
Nu doar mocanul pitic pierde procese. Tiganul pitic (care este finul BOCitaniei) face lafel. Cu MBS, KIAT, 4 INVEST, cu directoarele date afara de Mircea Avram Ciordel. Si despagubirile se dau din banii nostri.