Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a emis un raport potrivit căruia pe parcursul anului 2012 energia produsă din resurse solare, eoliene și hidro a fost subvenţionată excesiv. Ca urmare, Guvernul va aproba în această săptămână  proiectul de OUG privind amânarea acordării unui număr de certificate verzi până în 2017. Drept consecinţă, Grupul de inginerie energetică EnergoBit a anunţat sistarea investiţiilor în construcţia de parcuri de producţie a energiei fotovoltaice.

 

Autorităţile române au avut nevoie de trei ani ca să pună în aplicare cea mai generoasă schemă de sprijin din UE pentru producătorii de energie regenerabilă. Cele mai intense lupte  s-au dus cu reprezentanţii Comisiei Europene, care trebuiau convinşi că este absolut necesar acest proiect, pentru ca România să-şi poată atinge obiectivul naţional privind o pondere de 24% a energiei regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2020. În urma insistenţelor şi argumentelor venite din partea României, Comisia a acceptat. După un an şi jumătate de la aplicarea schemei, autorităţile române constată că  sprijinul este mult prea generos şi încarcă prea mult factura la electricitate. Ca urmare, Guvernul va aproba în această săptămână  proiectul de OUG privind amânarea a acordării unui număr de certificate verzi până în 2017.

 

Facturi mai mici la energia electrică, deocamdată

 

În prezent, valoarea minimă a unui certificat verde este de 28,8 euro, iar valoarea  maxima de 58,8 euro. Experienţa anului trecut arată că certificatele se  tranzacţionează la preţuri apropiate de valoarea maximă. Practic, prin aceste certificate, producătorii de energie regenerabilă primesc un sprijin sub formă de certificate verzi, în funcţie de tehnologia folosită. Însă stimulentele acordate pentru investiţiile în energia verde sunt suportate de toţi  consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligaţi, prin lege, să cumpere aceste certificate verzi, care mai departe se regăsesc în preţul la consumatorul final. Prin această schemă de sprijin, consumatorii finali suportă, prin preţul majorat al energiei electrice, acoperirea costurilor  suplimentare de producţie ale producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie. Pe factura de energie electrică procentul care revine energiei verzi  ar fi de 12%, în medie, pentru fiecare consumator casnic. Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat recent că din momentul în care vor intra în vigoare noile prevederi, factura la consumatorul casnic se va reduce cu 10%. „Nu am studiat impactul, dar scăderea va fi de aproximativ 10%”, a adăugat ministrul.

În schimb, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, membru în Consiliul de Administraţie al ANRE, amânarea acordării unor certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă va avea efectul invers celui scontat de stat, preţul final urmând să crească. „Amânarea va duce la creşterea preţului certificatelor verzi şi va creşte şi preţul energiei electrice. Atunci, ce am câştigat într-o parte, pierdem în cealaltă parte, adică la preţul energiei. Fiecare consumator contribuie la schema de sprijin cu 53 lei pe MWh. Efectul suspendării certificatelor se va vedea când certificatele se vor reîntoarce în piaţă, iar consumatorul va plăti mai mult decât dacă am fi lăsat schema să funcţioneze”, a declarat marţi Zoltan Nagy-Bege.

 

Noi să le finanţăm afacerea, noi să plătim curentul

 

Potrivit ordonanţei de urgenţă, energia eoliană va primi, în perioada respectivă, un certificat verde, în loc de două, iar energia fotovoltaică va primi patru în loc de şase. Totodată, energia produsă în centrale fotovoltaice situate pe terenuri agricole nu mai primeşte certificate verzi. Asociaţiile companiilor din domeniu au avertizat de mai multe ori că modificarea legislaţiei va determina oprirea unor investiţii în producţia de energie regenerabilă, estimate la peste 4 miliarde de euro. Astfel, Grupul de inginerie energetică EnergoBit din Cluj-Napoca a sistat investiţiile în construcţia de parcuri de producţie a energiei fotovoltaice, după cum a declarat marţea trecută, pentru Mediafax, Ştefan Gadola, unul dintre fondatorii grupului. El a amintit că EnergoBit intenţiona să dezvolte mai multe parcuri fotovoltaice, puse acum în aşteptare, dar fără mari speranţe de a produce energie electrică prea curând.

Pe de altă parte, dacă vrea cineva să investească în această producţie alternativă de energie electrică, ar trebui să scoată banii necesari din propriul buzunar, să-i împrumute de la o bancă sau să încerce să îi obţină de la Uniunea Europeană pe baza unui proiect sustenabil. Pentru investitorii în energie regenerabilă, guvernanţii ultimilor ani au inventat însă altceva, şi anume ca toţi românii să pună mână de la mână şi să adune lunar banii de care au nevoie pentru a demara uriaşa lor afacere. Aceasta înseamnă ca noi să le finanţăm investiţia, prin plata unui procent din factura curentă, ca apoi tot noi să plătim curentul pe care ni-l vând.

 

Legea nu e la fel pentru toţi

 

Modificarea legislaţiei nu este valabilă pentru toţi producătorii de energie regenerabilă. Pentru microhidrocentralele retehnologizate vor fi acordate, în continuare, acelaşi număr de certificate verzi prevăzute de Legea 220/2008. Păstrarea celor două certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs de centrale hidro mai mici de 10 MW are legătură cu faptul că Hidroelectrica, proaspăt ieşită din insolvenţă,  intenţionează să vândă cele 158 de microhidrocentrale pe care le deţine. Mai precis, Guvernul a întins o mâna de ajutor atât companiei Hidroelectrica pentru ca aceasta să vândă cât mai uşor microhidrocentralele, cât şi potenţialilor investitori care vor cumpăra aceste centrale hidro.

 

Radu Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.