Criza gazelor îngusteaza țeava de gaz a distribuitorului Eon: mai multe societăți comerciale au fost notificate că dacă nu acceptă majorarea prețurilor la furnizarea de gaze naturale, contractul va fi reziliat.

Una dintre firmele care au primit notificări din partea acestui furnizor de gaze naturale este din Cluj Napoca. Inițial, pe adresa societății a fost trimis o notificare privind majorarea prețului. După ce reprezentanții firmei au cerut lămuriri în privința motivelor care stau la baza scumpirii, cei de la Eon au revenit cu o altă notificare în care societatea este anunțată că, în cazul neacceptării noilor tarife, contractul va fi reziliat.

Cei de la Protecția consumatorilor spun că problemele firmelor nu intră în competența lor.

”Dacă e vorba despre mai multe firme, noi nu avem ce să facem, Protecția consumatorilor se ocupă de relația societăților comerciale cu persoanele fizice. Pentru firme căile de atac se găsesc în instanță”, a declarat Felicia Iordache, purtătorul de cuvânt al instituției.

Reprezentanții Eon nu au răspuns apelurilor telefonice pentru a își exprima punctul de vedere.

Reprezentanții firmei spun că, în urma unei discuții telefonice cu cei de la Eon li s-a transmis că nu se dorește prelungirea contractului pentru că nu mai au rezerve de gaz.

2 COMENTARII

  1. SOLICITAM DESFIINTAREA ANPC..acolo nu au specialisti sa se ocupe de E-ON si nici de ELECTRICA..fac copy -paste la raspunsurile la SESIZARI…ANPC este anexa a acestor firme nu INSTITUTIE DE CONTROL.
    ASA CA ROMANII NU AU NICIO SANSA CU ACESTE FIRME..care isi BAT JOC DE CLIENTUL DE BUNA CREDINTA roman.
    DESFIINTATI ANPC!!!!!

  2. Eu cred că liniștit putem desființa și OPC urile județene, nu prea lucrează nimeni acolo, nu răspunde nimeni la un telefon, la un mail, total inutile.K președinția

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.