Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, episcopii catolici i-au trimis edilului o scrisoare deschisă în care cer „aplicarea neîntârziată a hotărârii judecătoreşti”.
Primarul Municipiului Bucureşti – spun episcopii – „ignorând hotărârea judecătorească, a adoptat o poziţie lipsită de forţa unui conducător al principalei autorităţi publice locale din ţară, o poziţie oscilantă, şovăielnică sau chiar duplicitară, situaţie care nu numai că avantajează pe cei care au pus legea între paranteze, dar şi pune sub semnul îndoielii statul de drept”.
La începutul anului, imediat după decizia din 23 ianuarie a.c. dată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus definitiv şi irevocabil demolarea turnului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială, aceea de parc, Sorin Oprescu, a declarat că va respecta legea.
„Este surprinzător pentru noi faptul că, în totală opoziţie cu declaraţiile ferme de acum un an şi jumătate, conform cărora executivul Capitalei se obliga să pună imediat în aplicare orice hotărâre prin care i se va cere demolarea construcţiei, actuala sa conduită este de a nu materializa această hotărâre care este definitivă de mai bine de un an şi irevocabilă de peste şase luni de zile”, se mai arată în scrisoare.
Ierarhii catolici îşi exprimă speranţa „că nu va fi nevoie de pierderi de vieţi omeneşti sau de tragedii care să se producă din cauza blocului ilegal, pentru ca, în sfârşit, autorităţile publice să reacţioneze prompt şi Primăria Municipiului Bucureşti să pună în aplicare hotărârea judecătorească”.