Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a spălat, joi, picioarele a 12 seminarişti, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, la fel cum a făcut Isus Hristos la Cina cea de Taină. 

Ceremonia a avut loc, joi, în faţa altarului Catedralei Greco-Catolice „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, unde episcopul Florentin Crihălmeanu a spălat cu apă dintr-un lighean picioarele a 12 seminarişti de la Institutul Teologic „Sf. Ion Evanghelistul” Cluj-Napoca, după care le-a şters cu un prosop şi le-a sărutat.

PS Florentin Crihălmeanu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că această ceremonie săvârşită în Catedrala “Schimbarea la Faţă” este o invitaţie la învăţarea smereniei, ca mamă a virtuţilor.

„În Joia Mare, la Cina cea de Taină, Isus a spălat picioarele apostolilor săi, în semnul smereniei, fiind şi un model de smerenie pentru apostoli. Această ceremonie săvârşită în Catedrala <Schimbarea la Faţă> este o invitaţie să învăţăm smerenia, ca mamă a virtuţilor. Virtutea smereniei este practicată în acest an sub semnul milosteniei faţă de fraţii noştri şi trebuie să pornim pe drumul patimilor alături de Hristos, cu un suflet care ştie să ierte, care se deschide spre aproapele, cu bucurie şi înţelegere, cu toleranţă”, a spus episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla.

În Joia şi Vinerea Mare, în Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca au loc o serie de rugăciuni care prefaţează sărbătoarea Învierii Domnului, Paştile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.