În aceste zile, se împlinesc șaizeci de ani de la moartea eroică a lui Gavril ANDRONACHE, neînfricat luptător pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică. A căzut într-o luptă inegală cu trupele speciale ale securității. Aflat mai mulți ani în fruntea unui detașament de rezistență armată antisovietică, la îngemănarea codrilor Strășeni, Orhei și Călărași, venise pentru scurt timp acasă, în satul Zubrești, Strășeni. A fost urmărit și înconjurat de armata securiștilor. În noaptea de 17 spre 18 august 1953, l-au atacat prin surprindere, dar el a ripostat cu dârzenie. Târât dimineaţa la un spital din Chișinău, medicii i-au numărat peste cincisprezece răni mortale. El însă, așa ciuruit, a mai trăit vreo zece ore după aceasta.
Cel mai longeviv luptător antisovietic
Născut în anul 1902 la Zubrești, Strășeni (după alte surse, s-a născut la Vâprova, Orhei), Gavril Andronache a crescut și s-a format în mediul firesc al Basarabiei românești. A reacționat cu ostilitate la prima ocupație sovietică din 1940, apoi din iulie-august 1941 a revenit în serviciul Statului Românesc, mai întâi ca lucrător al primăriei din localitate, apoi a fost numit șef al postului de jandarmi din satul Vâprova, Orhei.
În primăvara anului 1944, frontul sovieto-român a ajuns până în preajmă și el s-a înrolat în armata română regulată. În acel august necruțător intrat în istorie și sub denumirea „Operația Iași-Chișinău”, Gavril Andronache a reușit să scape din încercuirea sovietică. Un an mai târziu, îl aflăm șef al fabricii de vin din Zubrești. Dorința de a nu admite străinii pe pământul său natal l-a mișcat mereu spre o luptă cu noul regim sovietic antiuman.
Împreună cu alți patrioți ai plaiului, în 1945, au format o organizație clandestină antisovietică. Într-o notă a securității din ianuarie 1946, ce se află în dosarul lui Gheorghe Focșa din satul vecin Tătărești, și el slujitor al jandarmeriei române până în 1944, îi găsim și pe zubreștenii Gavril Andronache și Dumitru Lupașcu. Pe parcurs, au aderat și alți temerari, între care Gavril Botnari din Greblești, pe atunci șeful fabricii de vin din Cobâlca (Codreanca) care se va afla alături de Andronache până în ultima zi a acestuia.
Codrul, frate cu românul
Imediat ce au revenit sovieticii în 1944, securitatea lui Stalin a început a-i vâna pe toți basarabenii care au colaborat cu regimul românesc. Numai pentru că în timpul războiului și-a făcut serviciul în altă localitate decât în cea în care își avea casa, bătăile de noapte în ușa lui Gavril Andronache au întârziat cu un an și ceva. Încă puțin și ar fi fost și el arestat. Fără să aștepte însă, Gavril Andronache și-a luat arma, o carabină românească, și s-a ascuns în codru. În 1947, în pădurea dintre satele Zubrești, Recea și Tătărești, numită Ghirești (în altă parte este atestată cu numele Limbar), Gavril Andronache a fost rănit într-o ciocnire de focuri cu un grup de securiști. Din arhive aflăm că l-a pus pe picioare medicul din Recea, Sidor Dulgheru, care avea și el niște socoteli cu sovieticii.
Lupta antisovietică, o mișcare a întregului popor din zona respectivă
Armata din pădure a lui Gavril Andronache s-a bucurat de susținerea largă a populației. Mai ales pe timp de iarnă, când pădurile din părțile noastre devin mai vulnerabile, luptătorii din codru și-au găsit adăpost la case conspirative în satele din împrejurimi. În dosarele penale ulterioare, intentate combatanților din organizația antisovietică a lui Gavril Andronache, organele de anchetă au înregistrat zeci de nume și locuințe care i-au adăpostit pe partizanii noștri. Oamenii din satele respective le puneau la dispoziție adăposturi, haine și mâncare, îi informau despre apariția grupurilor de militari. Astfel, și-au pus la bătaie viața și libertatea circa o sută de persoane din satele Zubrești, Tătărești, Recea, Gălești, Greblești și altele din apropiere.
În 1949, mișcarea de rezistență ia amploare
Teroarea roșie venită de la Kremlin a lovit în bietul basarabean mai ales în iulie 1949. Zeci de mii de copii, femei, bătrâni au fost smulși noaptea din culcușul lor cald și trimiși în pustietățile Siberiei. Le-a fost sortită aceeaşi cale și familiilor grupului de luptători – Gheorghe Focșa, Gavril Botnari și alții. Alături de Gavril Andronache, aceștia însă au reușit să se ascundă, mutându-și cu fermitate traiul în codru, cu întreaga lor familie. Li s-au alăturat alți evadați din zona morții siberiene și anume, Spiridon Magari, Afanasie Magari, Filip Magari, Grigore Iovu, Nicolae Cheptene, din Recea, Mina Cogan din Greblești, Mihail Ninică din Teleșeu și alți „deschiaburiți”. Ceva mai târziu, organizația antisovietică de partizani a lui Gavril Andronache s-a completat cu neînfricații luptători Sergiu Voinovan din Zubrești și Ion Gălescu din Gălești.
Toți, inclusiv femeile, dețineau echipament militar, în special carabine românești și rusești, dar și pistoale, arme de vânătoare și mitraliere. Numărul de luptători cu dislocare permanentă în codru ajungea până la douăzeci. Aveau de fapt mai multe dislocări în formă de bordeie camuflate, principalele situându-se în pădurile Larga de lângă Recea și Lopatna de lângă Cobâlca. Partizanii noștri dispuneau și de aparat de radio, noutățile postului „Vocea Americii” difuzându-le apoi printre țărani.
Armata din pădure a avut nenumărate ciocniri cu trupele regulate ale securității, pe timp de zi și de noapte, la distanță și piept la piept, iar uneori chiar pe frontul invizibil. Eroii noștri aveau zeci de locuinţe conspirative și mai mulți informatori în mijlocul securiștilor. Le erau prieteni mai ales pădurarii, dar și lucrători ai primăriilor sovietice, care la necesitate le perfectau documente de acoperire.
Amploarea mișcării de rezistență armată antisovietică din zona Strășeni-Orhei-Călărași i-a făcut până și pe sovietici să recunoască: în fața lor era nu un grup, nici măcar un detașament, ci o „organizație contrarevoluționară antisovietică”.
Eroii adevărați, eroi neștiuți
Lupta cu statul terorist sovietic a fost însă inegală. După mai multe schimburi de focuri, alături de Gavril Andronache au mai căzut cu moarte de erou Afanasie Magari și Nicolae Cheptene, alți luptători fiind răniți, apoi condamnați la moarte sau la ani grei de pușcărie. Au reușit însă și ei să trimită în mormânt trei securiști. Intensificând teroarea, securitatea sovietică a putut în toamna anului 1954 să dezmembreze organizația lui Gavril Andronache, unii combatanți rămânând de fapt să mai lupte pe cont propriu până la începutul anilor șaizeci. Materialele adunate și dosarele celor arestați însă au fost ținute în arhive ascunse toți acești șaizeci de ani. Și chiar astăzi, ca să ajungi la ele își trebuie permise speciale… (preluare jurnal.md)
