Inaugurat la sfârsitul saptamânii trecute cu mare fast de însusi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, tronsonul Bistrita-Tureac are mari erori de proiectare si executie. Desi drumarii de la Geiger sunt singurii care s-au încadrat în termenul limita dat pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare, acestia au gafat în stil mare: au reabilitat drumul, dar  au lasat oamenii fara trotuare. Gafa celor de la Geiger, cât si a celor de la firma de consultanta este pe cât se poate de profitabila, deoarece tot ei sunt cei care trebuie sa întocmeasca un nou proiect, care le va umfla din nou conturile. Nici celelalte tronsoane ale DN 17 nu se afla într-o situatie mai buna, majoritatea lucrarilor fiind înca în stadii incipiente, spre marea nemultumire a soferilor satui de interminabilele lucrari la carosabil. Lucrarile de modernizare la DN 17 se realizeaza în continuare cu sincope si, parca, în bataie de joc.

La sfârsitul anului 2004, dupa furtunoasele licitatii pentru reabilitarea Drumului National 17, nemtii de la Geiger au fost desemnati sa reabiliteze 32,1 kilometri din tronsonul Bistrita-Tureac. Neregulile nu au întârziat sa apara, una dintre cele mai evidente fiind legata de suma în continua crestere pentru reabilitarea drmului. Desi nemtii au câstigat licitatia cu suma de 17 milioane de euro, costurile lucrarilor nu s-au limitat doar la atât,  crescând între timp cu nu mai putin de trei milioane de euro. În urma cu câteva luni primarii de pe Valea Bârgaului au cerut ajutorul prefectului Szilagyi, gospodariile satenilor fiind pur si simplu inundate, din cauza ca rigolele de scurgere lipseau cu desavarsire. Prezent la inaugurare, ministrul Transporturilor a primit mai multe plângeri din partea satenilor, care, în urma reabilitarii capitale pe care le-a suferit acest tronson de drum, au ramas fara trotuare. Ludovic Orban s-a aratat foarte contrariat de cele sesizate în teren fapt pentru care i-a mustrat atât pe constructori cât si pe reprezentantii firmei de consultanta. Mustrarea nu a fost decât una verbala, ba mai mult ministrul le-a cerut acestora sa caute solutii si sa întocmeasca un nou proiect.

<h5>“Bonus” pentru neseriosi</h5>

Asadar, cei care se fac vinovati de aceste erori nu numai ca nu sunt trasi la raspundere, ba mai mult, li se mai da ocazia sa-si mai rotunjeasca înca o data conturile.  Tot cei de la Geiger au fost cei care au mai reabilitat sase kilometri din DN 17 aflat pe raza municipiului Bistrita, lucrare care le-a adus nu mai putin de sase milioane de euro.  De asemenea, drumarii de la Geiger au câstigat si licitatia pentru tronsonul Bistrita-Dej care masoara 52 de km, contract initial acordat grecilor de la Proodeftiki, reziliat fiindca grecii nu au respectat termenii lucrarilor. Pe lânga gravele erori de proiectare, Ludovic Orban a putut observa ca pe “noul” drum înca mai circula nestingherite carutele, fapt pentru care a cerut mai multa fermitate din partea politiei rutiere în aplicarea legistlatiei în vigoare, care nu permite circulatia vehiculelor cu tractiune animala pe drumurile nationale. Cu ocazia vizitei în judetul Bistrita-Nasaud, ministrul, în stilul caracteristic, a dat frâu liber promisiunilor.  Printre acestea s-a numarat atât reabilitarea în anul urmator a DN 17 C, care leaga Bistrita de Nasaud si a DN 17 D care leaga Nasaudul de Rodna.

<h5>Reabilitare cu viteza melcului</h5>

Tronsonul Bistrita-Tureac este singurul terminat la termen, lucrarile de reabilitare la celelate fiind în diferite stadii de lucru, însa înca prea departe de finalizare. Lucrarile de modernizare a DN 17 tronsonul Suceava-Poiana Stampei vor avea o întârziere de predare a lucrarilor de cel putin o jumatate de an, conform anuntului facut de reprezentantii celor  trei  firme care executa aceste lucrari, adica Aktor, Mochlos si Grup Colas. Dupa trei ani de la câstigarea licitatiei, cele trei firme au cerut ministerului o prelungire a termenului de predare pentru aceste lucrari. La ora actuala cei de la Aktor nu au realizat decât 54% din lucrarile de modernizare, iar cei de la Mochlos au executat doar 35% din lucrarile promise.

<h5>Pasul Tihuta în stare critica</h5>

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna a cerut ca pasul Tihuta sa fie închis pe perioada de iarna, desi acesta constituie principala legatura dintre  Moldova si Transilvania. Ludovic Orban s-a opus însa acestei propuneri, motivând ca lucrurile arata din ce în ce mai bine în aceasta zona. În pasul Tihuta s-au înregistrat pâna acum cele mai mari întârzieri la lucrarile de reabilitare efectuate de firma israeliana Ashroich & Roichman Group România. Desi iarna nu s-a instalat înca cu toata puterea, aici circulatia a fost deja întrerupta, masinile de mare tonaj având dificultati în-a traversa pasul. Tiristii, însa, nu mai sunt mirati de acest aspect, întâmpinând an de an aceeeasi problema: drumul nu este curatat, nu se împrastie suficient material antiderapant, iar autoritatile se scuza mereu prin faptul ca au fost luate pe nepregatite. Pe lânga aceste aspecte, soferii mai au acum de furca si cu portiunile de drum în lucru foarte prost semnalizate, cu cele îngustate si cu utilaje uitate în drum. Mai multe masini care nu au fost echipate corespunzator pentru perioada de iarna au fost întoarse din drum în repetate rânduri de catre politia rutiera de-a lungul anilor. Saptamâna trecuta în Pasul Tihuta din Muntii Bârgaului s-a circulat în conditii de iarna, ninsoarea care s-a abatut asupra regiunii masura nu mai putin de 10 cm si a îngreunat traficul rutier. Utilajele de deszapezire au fost puse la treaba, împrastiându-se deja 50 de tone de material antiderapant pe acest tronson de drum.

<h5>Cer dispensa</h5>

În ciuda faptului ca firmele care au câstigat licitatiile pentru reabilitarea DN 17 au avut la dispozitie 36 de luni pentru finalizarea lucrarilor, unele dintre acestea cer prelungirea termenului cu doar câteva luni înainte de data de predare prevazuta în contract. Teoretic, potrivit contractului,, drumul ar fi trebui sa fie dat în folosinta în cel mai scurt timp.Concret, însa, cu tot ce ne-am ales sunt drumuri blocate, semafoare peste semafoare, sosele nesemnalizate si nervi întinsi la maxim. Mitul drumului perfect la care viseaza toti soferii care tranziteaza DN 17 este brusc spulberat, gasind în realitate doar portiuni de sosea închisa circulatiei, utilaje parasite pe marginile drumului si muncitori prea sictiriti ca sa mai lucreze ceva. În aceste conditii lucrarile de modernizare la drumul national 17 vor fi gata, în cel mai fericit caz, doar în 2009, asta desi costurile pe care le implica reabilitarea sunt de 65 milioane de euro, suma obtinuta, partial, dintr-un împrumut de la Banca Europeana de Investitii. Desi lucrarea a înghitit deja o suma importanta de bani, pâna la finalizarea lucrarilor nu ne ramâne decât sa îl ascultam pe Ministrul Transporturilor cum face planul de asfaltare a 2.700 de km de drumuri nationale din Transilvania în anul 2008 sau cum da vina pe predecesorii sai pentru toate neregulile din ministerul pe care îl conduce.         

Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.