Sute de focuri de tabără au fost aprinse pentru a marca susținerea autonomiei teritoriale a așa-zisului Ținut Secuiesc, fiind un exemplu cât se poate de provocator la adresa poporului român. De asemenea, astfel de manifestări pot fi trecute în agenda utopică și periculoasă care are drept scop alimentarea tensiunilor dintre etnicii maghiari și cei români.
Text: Încă din startul locului trebuie să menționăm faptul că această idee, de autonomie teritorială pentru așa-zisul Ținut Secuiesc nu reprezintă altceva decât o fantasmagorie a unor politruci de mâna a doua. De ce spun asta? Deoarece autonomia teritorială nu poate fi realizată, fiind imposibilă. Fragmentarea teritorială a României contravine valorilor fundamentale ale suveranității și integrității statului.
Gazeta de Cluj a luat legătura cu liderul Mișcării Naționale, Mihai Tîrnoveanu, pentru un punct de vedere privind focurile de tabără aprinse pentru a celebra Ziua așa-zisului Ținut Secuiesc. Mihai Tîrnoveanu a declarat că sunt sprijinite toate mișcările împotriva românismului, iar cele care sunt „pentru” sunt puse la zid.
„Avem de-a face cu un stat din România, nu cu unul românesc. Sunt tolerate sau sprijinite toate demersurile împotriva identității românești, anti-naționale și frânate cele specifice românești”, a precizat liderul Mișcării Naționale.
Focuri aprinse pentru un deziderat care nu se va realiza niciodată
Pe pagina de Facebook a președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a apărut o postare în care se menționa clar nu „va renunța la luptă” privind păstrarea tradițiilor și obiceiurilor și „nu vor ceda aspirațiile pentru autonomia teritorială.”
„Duminică, de Ziua Autonomiei Secuiești, gărzile au fost adunate în sute de așezări din toată Székyl. Cu acest mesaj nu vom renunța la luptă, ne vom păstra și proteja drepturile, vom lua decizii, ne vom păstra tradițiile și obiceiurile și nu vom ceda aspirațiile noastre pentru autonomia teritorială”, a scris Borboly Csaba.
Fondat în urmă cu 100 de ani și reînființat la începutul anilor 2000, Consiliul Național Secuiesc a declarat ultima duminică din luna octombrie drept ziua autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc. În această zi, bisericile se roagă pentru autonomia ținutului, iar seara se face vizibilă cererea de autodeterminare a regiunii prin aprinderea unor focuri de tabără.
Balázs Izsák, președintele Consiliului Național Secuiesc, a transmis un mesaj de dezbinare, care a fost și este încă ignorat de către autoritățile române, șeful consiliului precizând că „Autonomia Ținutului Secuiesc trebuie obținută, iar Suveranitatea Ungariei trebuie protejată”.
Mai mult decât atât, Balázs Izsák a mai transmis că „autonomia Ținutului Secuiesc ar fi garanția securității, a păcii și bunăstării și un cadru juridic care garantează egalitatea deplină a tuturor cetățenilor regiunii.”
Ignoranța statului român privind cerințele acestor promotori pentru dezbinare poate fi considerată oarecum în beneficiul nostru, în condițiile în care realizarea dezideratului secuilor ar putea deschide cutia Pandorei a instabilității, care nu ar aduce niciun plus românilor.
Amintim că înainte de 22 octombrie, o echipă formată din zeci de români din toată țara au pus mână de la mână și au montat pe cele 150 de cruci tăblițe metalice cu inscripția „Erou Român” la cimitirul din Valea Uzului și au pregătit însemnele pentru intemperiile de toamnă-iarnă. La fața locului, niște indivizi au pus coronițe de flori și însemnele statului maghiar și ținutului secuiesc, un mod clar de a crea tensiuni între etnicii maghiari și români.
Liderul Mișcării Naționale, Mihai Tîrnoveanu, a reacționat calm, precizând că astfel de activități nu își au locul. La doar câteva zile distanță, după ce sute de români au adus un omagiu eroilor români căzuți pe frontul de luptă cu ocazia Zilei Armatei Române, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a cerut o acțiune fermă din partea autorităților în cazul organizațiilor care au ținut comemorarea în Valea Uzului deoarece participanții au afișat un banner vădit antimaghiar pe care scria: „Ungurii, plecați în Mongolia de unde ați venit.”
În plus, afirmația că autonomia teritorială va garanta „egalitatea deplină și efectivă a cetățenilor Ținutului Secuiesc” este total greșită. Într-un stat democratic, cum este România, toți cetățenii, indiferent de etnie sau limbă vorbită, au drepturi și libertăți egale. A sublinia necesitatea autonomiei teritoriale sugerează, în mod nejustificat, că cetățenii de etnie maghiară ar fi discriminați sau marginalizați în România, lucru ce nu se întâmplă. Să nu uite stimabilii că în toți acești ani, UDMR a fost mereu alături de partidele de guvernare, știind mereu când să-și mute tabăra acolo unde este ciolanul.
Nu este prima dată când conducătorii așa-zisului Ținut Secuiesc strigă în gura mare „Ungaria suverană”, o încurajare care poate avea consecințe destul de grave pentru stabilitatea regională și relațiile diplomatice dintre România și Ungaria. Cu toate acestea, primul om de la Budapesta, Viktor Orban, poate fi considerat promotorul mesajelor de dezbinare, având în vedere că nu se sfiește să vorbească contra Uniunii Europene, contra înțelegerii dintre etnii, contra tot. Prim-ministrul Ungariei calcă peste orice regulă și dă apă la moară celor care, de zeci de ani de zile, încearcă să destabilizeze regiunile din țara noastră unde există un număr considerabil de maghiari. Din startul locului trebuie menționat faptul că nu avem nimic cu acest fapt, atâta timp cât sunt respectate drepturile și libertățile tuturor.
Reamintim odată pentru totdeauna: România nu poate fi divizată după cum fluieră niște așa-ziși secui și nici nu poate să le acorde o atenție prea mare acestora. Una peste alta, este important de amintit că cei care strigă autonomie Ținutului Secuiesc au un oarecare sprijin și din partea statului român, după cum a precizat și liderul Mișcării Naționale, Mihai Tîrnoveanu. Mai exact, când există proteste sau marșuri pentru identitatea națională, imediat sunt puși la zid și atacați din toate părțile, considerându-i extremiști naționaliști.
Trebuie vazuta si implicarea moscovei via budapesta?Sunt cinici ungurii iredentisti(majoritatea nu au o genă de ungur),După ce i-au desfintat , prin asimilare,ca nație ii scot la înaintare. Totusi cred ca sunt si sentimentali-dupa ce i-au sters din istorie le aprind ruguri. Era mai bine niște cruci fiindca secui au fost catolici si lumânări aprinse !Totuși, sa nu uitam de duplicitatea „elitei politice” din Romania, nu românească, care a fost cumpărată de budapesta!?.
Iarași rușii sunt de vina ? Dar inainte de anii 80, cand faceau acelasi lucru, tot rusii etau in spate ? Chiar si pentru musca din farfuria voadtra de supa, rusii sunt vinovati.
Mosule ai dreptate.Pentru asta ministrul de externe si orban au facut poteca la Moscova ca sa stea in genunchi in fata lui putler….Moscova nu rateaza nici o ocazie pentru destabilization in Europa.
Da, un foarte frumos articol naționalist cu tendințe imperiale asupra Transilvaniei. Să nu uităm că suntem de multe naționalități cei care trăim pe meleagurile astea, nu doar români patrioți. Asta o spune un român…
Ei colaborează cu Orban și Moscova sperând că vor obține iar Ardealul! Până atunci pot să-și de-a și foc la case!
Vedeți ce fac israelienii in Gaza? Deci….
Faci comparatii fara sa ai habar ce compari.
Dar Hamasul?. Situația nu este comparabilă . Ținutul Secuiesc nu a fost țară niciodată, nu mai bateți câmpii.
O să suga pula bozgorii împuțiți. La un moment dat o să primească ce merită. Poate vor sa vorbească ungureasca aia stâlcit pe șoptite pe la colțuri.
Se joaca cu focul . Nu-i momentul potrivit și nici nu v-a fi vreodată.
ungurii la supt.ziceti mersi ca va toleram separatisti jegosi.Va credeti mai buni ca altii? Mai plini de ura ,parasute infatuate.Nu sinteti nici mai buni nici mai destepti.Secuilor vo dat muie ungurii, vo asimilat .
Oameni buni , iubiți-vă !!! nu mai boicotați subiectul ” Ardealul ,, nici din partea românilor și nici din partea ungurilor , nu e bine în pace ????? Nu e bine în prietenie ????, nu vedeți ce este în lume ???? e bine așa ????? , mă disperă deja știrile astea pe bune …al cui a fost Ardealul , ce fac secuii , ce fac unguri , ce fac românii , fiecare să-și vadă de treabă să trăim în pace și iubire și să ne ajutăm unul pe alții , că nici unul nu e mai deștept nici ungurul nici românul , așa că e mai bine în pace !!!
Autonomie în cavitatea lor bucală
Secui? Ha, ha, ha! După ce au acceptat să fie maghiarizați fac valuri? Câți sekelli mai sunt în Harghita? Sunteți jalnici fraților. Deși ungurii v-au făcut numai rău, voi le jucați în strună. Vai de capul vostru!!
Încă o dovadă că discriminarea pozitivă nu face bine la cerebelul unora! Se pare că au prea multe drepturi și se umflă iredentismul în liderii lor, precum și în instigatorii din țara vecină și „prietenă”…
Vai de cei care călăresc această temă,vrând să facă capital politic.Mergeți înapoi la scoală și învățați ce vă lipsește,nu cunoașteți istoria,nu vedeți țările moderne ale Europei.Si la noi a existat regiunea autonomă maghiară Mureș,până în anul 1968 și n- a supărat pe nimeni.
Flamandul codrii viseaza…cam asta e cu acesti maghiari…