Roșia Montană, localitatea unde am copilărit și crescut, a fost de-a lungul anilor iubită și urâtă în același timp. De la proiectul minier ce trebuia să schimbe fața comunității și până la abandonul categoric al mai marilor politicieni, mica localitate din Apuseni a rezistat schimbărilor.
După nouă ani pe care i-am petrecut departe de Roșia Montană, am decis, în urmă cu câteva luni, să revin acasă, locul unde simt că timpul trece mai ușor și liniștea este preponderentă peste tot. Acea liniște în care toată comunitatea s-a scufundat de ceva timp.
Cu toate acestea, Roșia Montană trăiește, iar localnicii încearcă să aducă, fiecare după posibilități, un strop de viață în comunitate. În perioada când am stat în comună am reușit să analizez și să văd, pe lângă activitățile culturale și sociale ce au loc aproape zilnic, adevărata față a comunei. Turiștii sunt ghidați să vadă doar partea frumoasă și de poveste a Roșiei Montane, chiar dacă, la fel ca oricare altă comună, se confruntă cu probleme ce încă așteaptă să fie rezolvate.
Salvarea Roșiei Montane vine din interior sau din exterior?
Nu am înțeles niciodată acea ură viscerală care s-a propagat printre unii localnici când vine vorba de subiectul interzis ce a aprins România în 2013: Proiectul Gold Corporation. Până astăzi, unii dintre ei nu-și vorbesc, iar dușmănia într-un loc de asemenea însemnătate pentru Munții Apuseni nu-și are locul. Economia din comună bate pasul pe loc, existând câteva afaceri ce au o vechime de ani de zile, nimeni nefiind interesat să investească în comună, în ciuda laudelor venite din partea unora că Roșia Montană are un potențial turistic imens. Mai mult decât atât, nu există un plan urbanistic actualizat, iar construirea și unei mici pensiuni rămâne o utopie.
Să nu uităm, totuși, că băiatul care a venit cu bicicleta de la Danemarca la Roșia Montană, Tică Darie, și-a deschis o mică afacere, Made in Roșia Montană, prin care a creat locuri de muncă pentru câțiva localnici, iar din câte se pare, afacerea prosperă. E de admirat, dar în același timp de analizat faptul că un străin, care a devenit cetățean al comunei prin adopție, a renunțat la locul lui de baștină și a decis să înceapă o nouă viață la Roșia Montană. Poate unii au uitat, dar în 2013, când toată comuna fierbea din cauza protestelor ce aveau loc ( minerii s-au închis în subteran cu zilele) câteva personaje marca „Vrem să salvăm Roșia Montană” au încins spiritele mai mult prin comentariile și modul lor superior cu care au privit spre localnici. De ce nu s-au gândit mai profund atunci când strigau „salvăm, salvăm” că sute de oameni depindeau de locul de muncă din acea perioadă și aveau teama că nu vor mai putea aduce o pâine pe masă, lucru ce s-a și întâmplat. Garantez că cei cu „salvați, salvați” nu au venit la fiecare în parte și le-au oferit de mâncare. Ei și-au făcut treaba și au plecat mai departe. Și încă ceva, o comunitate nu se salvează de pe bicicletă.
Să nu criticăm, ci să salvăm
Revin la turismul de la Roșia Montană. Turiștii care vin în comună se vor confrunta cu un adevăr dureros: liniște, pustiu și case abandonate. Nimeni nu poate nega acest lucru, în contextul în care majoritatea au decis să plece în alte orașe sau au vândut proprietățile. Turismul „este în floare”, în anumite perioade din an, după care se lasă o liniște de mormânt peste tot. Cu toate acestea, comuna „prinde viață” aproape de galeriile romane, unde există câțiva localnici care vând produse autohtone și discută cu cei interesați despre istoria locului. Dar cam atât.
Administrația locală s-a trezit din letargie, după mulți ani, și a decis să mai schimbe câte un bec. Degeaba. Unii dintre aleșii locali închid ochii la modernizarea comunității pe termen lung și nu se luptă pentru a aduce Roșia Montană în rând cu alte comune care au canalizare și iluminat public până la ultimul sat. Cu primarul în frunte, care refuză să scoată banii din primărie, Roșia Montană rămâne blocată în timp. Mână de la mână, locuitorii nu au mai așteptat după primărie și au decis să miște ei lucrurile sprijiniți, de altfel, de câțiva consilieri locali.
Locurile de cazare sunt destul de limitate, având în vedere că sunt doar câteva pensiuni care cazează turiști. Mai mult, probleme serioase sunt și la Muzeul Mineritului, unde există doar un singur angajat ce îndeplinește funcția de director, dar și ghid turistic. Pe timp de vară, de luni până duminică, autocare cu turiști vin și așteaptă ore întregi până când cineva le deschide drumul spre galeriile romane. Primăria nu a pus la dispoziție un loc special amenajat pentru ca turiștii să poată aștepta la rând pentru a intra în Muzeu. Parcul de lângă primărie cu cele două foișoare sunt excluse. Mai mult, singurul magazin din apropiere are program scurt în weekend.
În august se organizează festivalul Roșia Montană ALIVE, (5-15 august) unde vor avea loc activități culturale și speciale. Cum era de așteptat, primăria nu s-a implicat deloc în organizarea acestui eveniment, existând un refuz categoric din partea administrației de a ajuta Roșia Montană Community, un grup de localnici și simpatizanți ai comunei care cred că viitorul acestui loc își găsește soluțiile în potențialul cultural și uman al acestei comunități.
Este dureros să vezi cum, o comună cu un potențial atât de mare se scufundă, de la o zi la alta, din cauza ignoranței venită din partea aleșilor locali. Cu o populație de aproape 3000 de locuitori și cu bani în buget, proiectele sunt amânate constant, până când vor fi depuse într-un sertar și uitate cu desăvârșire.
De la „Salvați Roșia Montană” de Gold Corporation și „salvați Roșia Montană” de sărăcie este drum lung, iar speranțele pentru ca această comună să prospere scad. Oamenii aleg să plece, din motive clare, iar cei ce rămân în urmă privesc cu nostalgie spre ceea ce a fost odată Roșia Montană.
Pustietatea ce a înghițit sate întregi se răsfrânge asupra celor rămași, pădurea și animalele sălbatice devenind „brandul local”, chiar dacă mulți întorc privirea și refuză să accepte această realitate. Adevărul doare, dar trebuie spus, în speranța că cineva va lua inițiativă și va schimba drumul spre abis al comunei. Cei care acum încearcă să țină la suprafața Roșia Montană, cu timpul, vor dispărea, iar locul lor nu va putea fi luat de alții deoarece nu va mai fi nimeni.
Ei reprezintă adevăratul aur de la Roșia Montană, localnicii care în ciuda ignoranței de care dă dovadă administrația locală încearcă să facă ceva.
Plimbarea mea prin comună s-a încheiat în urmă cu câteva luni, când am decis să încep un nou capitol din viața mea, cu gândul că voi reuși să devin o voce pentru comunitatea din Roșia Montană. Pas cu pas și cu multă răbdare, salvarea comunei de care toată lumea vorbește se poate realiza, prin muncă, voință și dăruire, nicidecum de pe bicicletă.
Citește și: Consilierii județeni, față în față cu clujenii
Sâmbăta, duminica și lunea, precum și în sărbătorile legale, adică exact când sunt șanse mai mari sa vină turiști, Muzeul Mineritului din Rosia Montană este închis prin decizia directorului, care se pare că și-a aranjat programul în așa fel încât să fie cât mai puțin deranjat de vizitatori. Votați PARTIDUL care l-o fi pus și pe ăla director acolo. Așa, de plictiseala, ca oricum contează numai cu cine votează COMPUTERUL STS.