Eugen Cecan, șeful DRDP Cluj, trimis în judecată pentru delapidare, a fost găsit nevinovat de judecători pe motiv că „fapta nu există”.
”În temeiul art. 396 al. (5) C.p.p. rap la art. 16 al. (1) lit. a) C.p.p. dispune achitarea inculpatului C.E., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1 Cp cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (6 acte materiale). În temeiul art. 397 C.p.p. rap la art. 25 C.p.p. respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ca neîntemeiată. În baza art. 398 şi art. 275 alin. (3) C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 2000 lei (1000 lei din faza de urmărire penală) rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 29.05.2024”, arată soluția pe scurt a instanței.
El a fost acuzat în 2014 că a foslosit oamenii și utilajele la ferma familiei sale. La o distanță de 3 ani i s-a întocmit dosar, iar anul trecut a fost trimis în judecată.
Ăsta n-a mâncat usturoi, decât cu funia!
Fura de rup,și mafioții din justiție (injustiție)spun că fapta nu exista,ce ticăloși lucrează în justiție,numai oamenii de rând sunt condamnați pentru o găină,un măr …in rest mari hoți ,generali etc ,fapta nu exista, normal nu se condamna specialii între ei