Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) avertizează că România riscă să piardă fonduri europene dacă nu respectă standardele minimale ale statului de drept. El cere demisia din funcţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Daniel Buda a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că neliniştile care vin de la nivel european referitoare la sistemul juridic din România sunt legate de cheltuirea banilor europeni.
”Cer public demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a lui Călin Popescu Tăriceanu din cea de preşedinte al Senatului ca urmare a scrisorii expediate preşedintelui şi vicepreşedintelui CE deoarece un astfel de comportament dovedeşte o iresponsabilitate crasă care pune în pericol interesele României la nivelul UE. România riscă să o ia pe urmele Poloniei, avem de-a face cu un asalt asupra legilor justiţiei. Nu poţi sta în UE, să spui că aparţii acestui spaţiu încălcând principiile şi valorile care au stat la baza UE. Nu poţi să beneficiezi de 35 de miliarde de euro, comportându-te cum vrei tu cu aceşti bani. Neliniştile care vin de la nivel european vizavi de sistemul juridic din România sunt legate de cheltuirea banilor europeni. Faptul că se discută condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept nu îl putem ignora, România riscă să ajungă, dacă nu respectă standardele minimale ale statulului de drept, să piardă bani europeni”, a spus Buda.
Potrivit acestuia, comportamentul lui Dragnea şi Tăriceanu demonstrează că aceştia ”nu înţeleg nimic” din ce se întâmplă în spaţiul european.
”Au abordat un ton care nu îi face demni ca reprezentanţi ai statului şi mă simt ruşinat în PE că România are astfel de conducători în poziţiile 2 şi 3”, a mai spus eurodeputatul Buda.
Acesta a subliniat că în 7 februarie va avea loc dezbatere în PE despre legile justiţiei din România, susţinând că are emoţii că ţara noastră va fi pusă la zid, ca o consecinţă a acţiunilor PSD-ALDE.
”Să vină Tăriceanu să dea explicaţii în faţa PE, dar nu cred că vine, pentru că laşitatea îi caracterizează pe Dragnea şi Tăriceanu. Polonia are activat articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, ceae ce ar putea urma este o avertizare a României că se află pe un drum greşit şi se desparte de valorile euroene. Se poate activa şi pentru noi acest articol, este o atenţie a PE asupra derapajelor României. Cred că până la sfârşitul anului riscăm să fie activat acest articol din tratat şi împotriva României”, a conchis Daniel Buda.
După avertismentul fără echivoc primit, miercuri, de la Comisia Europeană, în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis spre Bruxelles o scrisoare de răspuns, în calitate de preşedinţi ai Parlamentului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de „modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană”.