Există riscul ca aprovizionarea cu medicamente în Europa să fie afectată, având în vedere faptul că principalul furnizor de ingrediente din domeniu este China.
Producătorii români de medicamente spun că mai au materii prime care le pot ajunge doar pentru câteva luni şi au făcut un plan de urgenţă.
Este o altă alertă de coronavirus, în România: un bărbat care a venit din Italia a trecut prin România înainte de a fi diagnosticat cu gripa nouă în Cernăuţi.
Ucraineanul infectat a ajuns în ţară pe aeroportul din Suceava, la bordul unui avion care a venit pe ruta Milano-Bergamo, pe 26 februarie, spun reprezentanţii companiei Wizz Air.
Între timp, avionul a mai făcut câteva zeci de zboruri. Iar în Ucraina, situaţia a fost la un pas să degenereze în faţa casei bărbatului infectat.
Vecinii se adunaseră acolo pentru a-i cere soţiei să meargă la spital, iar lucrurile au fost aplanate după sosirea unor oficiali, care au anunţat că femeia este izolată şi nu are simptome de boală.
sursă: antena3.ro