Perspectiva ca premierul Ungariei, Viktor Orban, să preia interimatul președinției Consiliului European a stârnit emoții printre politicienii clujeni și unii comentatori politici.
Actualul președinte al Consiliului European urmează să-și părăsească funcția până la jumătatea lunii iulie, în cazul în care va fi ales în Parlamentul European. În această situație, pe care majoritatea statelor UE încearcă să o evite, există posibilitatea ca premierul ungar Viktor Orban să devină președinte interimar.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda (PNL) spune că un astfel de scenariu este inacceptabil. „În opinia mea, deși din punct de vedere teoretic este posibil, din punct de vedere practic mi se pare absolut imposibil și inadmisibil ca Viktor Orban să dețină președinția Consiliului atâta timp cât toate manifestările pe care le are, și comportamentul pe care îl are vizavi de ceea ce înseamnă relația cu instituțiile de la Bruxelles, nu fac altceva decât să le pună sub semnul întrebării. Își manifestă disprețul profund față de aceste instituții europene”, a spus Daniel Buda, pentru monitorulcj.ro.
Cetățenii maghiari se plâng
Europarlamentarul clujean mai precizează că a stat de vorbă cu cetățeni din Ungaria care s-au plâns că le-a ajuns cuțitul la os și de o degradare a vieții de zi cu zi, astfel încât „ne putem da foarte simplu seama că nu Viktor Orban este soluția sau alternativa”. „De altfel, am și cerut în cursul ședințelor din această perioadă din Parlamentul European să se identifice mecanismele prin care Viktor Orban să nu fie lăsat să ajungă la butoanele Consiliului sau să nu dețină atribuții în domenii serioase sau relevante pentru politica Uniunii Europene. Repet, aceasta deoarece și-a demonstrat incapacitatea de a înțelege ce înseamnă până la urmă să lupți cu succes cu o serie de provocări, fie că discutăm de pandemia Covid, fie că discutăm de schimbările climatice sau de războiul din Ucraina. Eu cred că se pot lua decizii în acest sens și chiar dacă până acuma nu exista o practică în acest context, nu-i nimic, aceasta se poate face. Eu am o teorie, jurist fiind, oamenii fac legile, oamenii desfac legile, oamenii modifică legile. Se pot face modificări de maniera care să prevină acest lucru. Sunt tot mai convins că Viktor Orban nu are ce să caute la președinția Consiliului European, dat fiind faptul că disprețuiește în mod profund toate instituțiile europene. Nu se poate să te preocupe o astfel de funcție câtă vreme tu ai mai departe parteneriat cu Rusia”, a mai spus Daniel Buda.
Un interimat „mai puțin fast”
La rândul său, Sergiu Mișcoiu, prof. univ. la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, atrage atenția asupra implicațiilor plecării de răsunet a lui Charles Michel de la șefia Consiliului European, între care și acest interimat. „Vor exista după alegerile din iunie 2024 o serie de negocieri între liderii principalelor formațiuni care vor domina în coaliție Parlamentul European și este foarte probabil ca înainte să existe o coeziune între cele trei mari partide europene pentru desemnarea unei persoane, astfel încât interimatul produs de eventuala alegere a președintelui Charles Michel în funcția de deputat european să nu fie unul care să îi permită lui Viktor Orban să ajungă la conducerea Consiliului European. Este o situație delicată a instituțiilor europene în acest moment și această precipitare nu este de bun augur.
În același timp, și plecarea lui Charles Michel lasă un gust amar UE, tocmai fiindcă în bună măsură putem spune că Charles Michel s-a fofilat de la diverse tipuri de atribuții pe care le-a avut, în special cele tehnice legate de conducerea directă a Consiliului și a căutat o soluție pentru viitor. Era clar că își pregătea teren într-o direcție sau alta și întoarcerea la politica belgiană este o asemenea soluție. Plecarea și dorința de a-și securiza viitorul punând interesele personale înaintea interesului Uniunii Europene dă posibilitatea acestui interimat care ar putea să fie destul de puțin fast UE, ca să nu spunem altceva, dacă Viktor Orban ar ajunge președintele Consiliului. Nu este decizie foarte glorioasă pentru Charles Michel”, a spus Sergiu MIșcoiu.
Citește și: Incendiu în centrul Clujului, în parkingul de pe Moţilor
BIETUL DE EL..s-a activat din nou….vorbeste mai rar..ca ne trebuie umbrela…!!
Măi Buda, dar cu cetățeni români care s-au plâns că le-a ajuns cuțitul la os ai stat de vorbă?
Măiiii Budă, tu știi ungurește sau te bagi așa ca cîrpa-n kur? Vezi-ți de agricultura ta de la Păușa și lasă-l pe Viktor Orban! Nu faci tu regulile în Europ?…sau asta te-a învățat Soros? Vezi-ți de Boc și de Tișe, flăcăule!
Daaaaaaaaaaaaaa! JOHANIS e cel mai bun acolo,, ca președinte! Păi dacă n-a făcut nimic pentru România în 10 ani, credeți c-o să facă pentru Europa? Aiurea! Las să se spele Europa cu el pe cap! Poate mai bun ar fi pentru președenția unui C.A.P., dar nici acolo nu-i sigur!