Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda este singurul reprezentat al Clujului în noua conducere a PNL după ce a fost ales președintele Curții de Arbitraj.

În urma Congresului PNL, din 17 iunie 2017, a fost ales președinte al Partidului Național Liberal Ludovic Orban, conducător al moțiunii’ Partidul Național Liberal — Forța Dreptei’.

De asemenea, în cadrul Congresului PNL a fost ales președintele Curții de Arbitraj, Daniel Buda, și președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori, Mihai Barbu.

În cadrul Consiliului Național al PNL, din 18 iunie 2017, a fost ales Secretarul General al partidului, Robert Sighiartău, la propunerea președintelui PNL.

De asemenea, au fost aleși prim-vicepreședinții PNL: Ilie Bolojan (Strategii Politice), Raluca Țurcan (Comunicare), Iulian Dumitrescu (Mediu de afaceri și societate civilă), Mircea Hava (Relații internaționale).

Au fost votați vicepreședinții PNL pe domenii de activitate, astfel:

Politică externă, apărare și siguranță națională — Vlad Nistor

Administrație, ordine publică și siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regională — Laurențiu Leoreanu

Justiție și drepturi cetățenești — Ben Oni Ardelean

Buget și politici fiscale — Florin Cîțu

Sănătate, muncă, familie și protecție socială — Sulfina Barbu

Educație, cercetare, tineret și sport, cultură, culte, minorități — Dan Motreanu

Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură — Adrian Nechita Oros

Infrastructura de transport, comunicații și societate informațională — Virgil Guran

Au fost votați vicepreședinții pe regiuni de dezvoltare, astfel:

Nord-Est — Ioan Bălan

Sud—Est — Victor Paul Dobre

Sud Muntenia — Răducu Filipescu

Sud—Vest Oltenia — Gigel Știrbu

Vest — Gheorghe Falcă

Nord—Vest — Lucian Bode

Centru — Florin Roman

București-Ilfov — Marian Petrache

Consiliul Național a mai ales cei 16 membri ai Biroului Executiv al PNL:

Costel Alexe

Viorel Badea

Cristian Buican

Ștefan Drăgulin

Nicolae Giugea

Bogdan Huțucă

Adrian Miutescu

Ionel Palăr

Virgil Popescu

Gheorghe Șișcu

Costel Șoptică

Ion Ștefan

Nelu Tătaru

Adrian Vestea

Dan Vîlceanu

Tinel Gheorghe

Antonel Tănase a fost ales în funcția de trezorier al PNL

 

Discursul lui Daniel Buda

„Buna ziuă dragi colegi,
Doresc să vă spun tuturor bun venit la București la cel mai important eveniment al Partidului Național Liberal din 1989 încoace.
Astăzi marcăm finalizarea unui proces de fuziune extrem de complicat. Cu bune și cu rele, iată-ne aici, la momentul în care, cu toții, trebuie să decidem care va fi soarta acestui partid dar, mai mult, care va fi soarta României în următorii ani.
Candidez pentru funcția de președinte al Curții de Onoare și Arbitraj. Apreciez că expertiza acumulată în cei opt ani de zile în Camera Deputaților, din care patru în calitate de Președinte al Comisiei Juridice, cei trei ani în Parlamentul European, dar mai ales în calitate de președinte al PNL Cluj, una dintre cele mai performante dintre organizații la nivel național, îmi oferă posibilitatea de a asigura buna funcționare pentru aceasta instituție extrem de importantă pentru price partid.
Statutul unui partid trebuie să fie respectat de membrii săi indiferent de funcțiile pe care acestea le dețin, la fel cum respectăm Constituția și legile țării. Statutul trebuie să fie o garanție pentru orice membru în viața de partid.
Dar dincolo de asta, România de astăzi trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere politic. Am avut un PSD și o guvernare care a distrus orice urmă de credibilitate a Romaniei în spațiul european și nu numai. Speranțele românilor sunt spulberate de bătălii sterile ale guvernanțior. Tocmai de aceea, ne revine astăzi obligația, mai mult decât oricând, de a ne consolida ca principala alternativă la această guvernare mincinoasă și ipocrită.
Este important ca în aceste vremuri tulburi, în PNL să primeze vocea rațiunii. Trebuie să alegem oameni noi care să aibă capacitatea să coaguleze curente și opinii diferite dar, în același timp să asigure o interfață sigură și demnă în spațiul european și mai ales să poarte un dialog constructiv cu cei din cancelariile europene.
Cu toții știm că menirea oricărui partid este de a fi la guvernare. Oare vreți voi să fiți la guvernare? … Cu siguranță da. Problema este când, dar mai ales cu cine.
Doamnelor și domnilor colegi, astăzi nu discutăm despre Cristi Bușoi sau Ludovic Orban, indiferent de opțiunile dvs. Astăzi discutăm despre PNL, dar mai ales discutăm despre România, despre țara pe care împreună vrem să o construim pentru noi și copiii noștri.

Să nu uităm că dincolo de votul care urmează să fie dat astăzi și mâine, adversarul nostru este PSD, iar noi avem datoria și obligația de a construi un PNL capabil să guverneze nu doar din 2020, ci chiar de mâine.
Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să facem acest lucru. Am încredere în voi!”, discursul lui Daniel Buda susținut în fața celor 5 mii de delegați prezenți la lucrările Congresului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.