Printre cei care vor primi bani de pe urma exproprierilor care urmează să se facă în Cluj-Napoca pentru proiectul metroului se numără şi Rareş Bogdan sau familia milionarului Ovidiu Turcu. Însă, cel mai mare beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca, care deţine cele mai multe proprietăţi. De asemenea, firmele Ursus, Kaufland, Universitatea Babeş Bolyai figurează pe lista exproprierilor. Peste 70 de proprietari neidentificați, care deţin parcele de teren în cartierul Mănăştur, ar putea primi peste 2,2 milioane lei.
Chiar dacă proiectul metroului din Cluj-Napoca a depășit jaloanele impuse de Comisia Europeană pentru a putea primi finanţare, Ministerul Transporturilor a dat publicităţii lista cu proprietăţile care ar putea fi expropriate pentru a face loc acestui proiect de transport în comun.
Principalul beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca. Vorbim aici de Ursus Breweries (fabrica de bere Ursus din Cluj-Napoca care pentru terenuri cu o suprafață de peste 6.000 mp va primi peste două milioane de lei.) sau supermarketurile Kaufland. De exemplu, de la Ursus vor fi expropriate terenuri cu o suprafață de peste 6.000 mp, pentru care se vor plăti peste două milioane de lei. Vor fi și firme românești expropriate, cum ar fi cea de dezmembrări auto VRG Automobile din comuna Florești.
În aceeași comună (cea mai mare din țară, practic o anexă rezidențială a municipiului Cluj-Napoca) va fi expropriat și un teren de peste 4.600 mp aflat în proprietatea Parohiei Reformate Luna de Sus, pentru care acesta va primi de la stat peste 100.000 de lei.
Revenind în municipiul Cluj-Napoca, suprafețe importante de teren vor fi preluate pentru construcția magistralei de metrou și de la două instituții de învățământ superior. Este vorba de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațegan.
Trend Comunication, firma europarlamentarului Rareş Bogdan, deţine trei parcele de teren arabil, cu o suprafaţă de 2.800 mp, în intravilanului municipiului Cluj-Napoca, în Colonia Sopor. Pentru acest teren, societatea va primi despăgubiri în valoare de peste 1.600.000 lei. În firmă, alături de europarlamentarul clujean se mai află fratele lui, Marius, şi ziaristul Octavian Hoandră. De asemenea, membrii familiei milionarului clujean, Ovidiu Turcu, vor primi 4.013.159 lei pentru o suprafaţă de teren de aproximativ 500 mp pe care se află o vilă cu o suprafaţă de 300 mp. Beneficiarii direcţi ai exproprierilor sunt TURCU SORINEL-IONEL,TURCU MARIA, AUTO RO INTERNATIONAL TRANS SRL.
De asemenea, în cartierul Mănăştur sunt aproximativ 70 de proprietari pe care Primăria Cluj-Napoca nu a reuşit să îi identifice şi care ar trebui să primească peste 2,2 milioane lei.
Cea mai mare despăgubire, de peste 14 milioane de lei, ar putea-o primi o clădire de invatamant universitar cu trei etaje a Universității de Medicina si Farmacie „Iuliu Hategan”, având o suprafață de aproape 600 mp și aflată în centrul orașului.
Jaloanele impuse de finanţator vor fi depăşite
Chiar dacă lista cu exproprieri a fost publicată, în afară de declaraţiile făcute de Emil Boc, datele concrete arată că șansele ca proiectul să fie finalizat sunt aproape inexistente.
Primăria Cluj-Napoca a amânat pentru a treia oară alegerea unei firme care să se ocupe de supervizarea lucrărilor de construcţie. Descărcarea arheologică nu a început, iar în funcţie de finalizarea acestei etape se va putea face proiectarea propriu-zisă. Astfel, pentru realizarea tunelurilor şi a staţiilor va fi un termen de un an de zile, în situaţia în care vorbim despre lucrări care au o anvergură fantasmagorică pentru administraţia clujeană. Trebuie să ţinem cont că autoritatea locală nu a reuşit în 5 ani de zile să se ocupe de refacerea sălii de sport la Colegiul George Coşbuc, pentru care a ajuns să plătească 5 milioane de euro, fără ca proiectul să fie funcţional.
Noua dată limită pentru depunerea ofertelor la contractul de supervizare este 12 ianuarie 2024. Având în vedere că proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt mari șansele ca aceste întârzieri să ducă la anularea finanţării.
Ce bani s-au spart până acum pe MetroBoc ?
Până acum, proiectul MetroBoc i-a costat pe clujeni peste 30 de milioane de lei, bani plătiți pe caietul de sarcini și pe studiile de fezabilitate.
METRANS Engineering SRL (România) este prima societate care, în septembrie 2018, a primit bani pentru proiectul metroului clujean. SRL-ul a primit 100.000 de lei de la Primăria Cluj Napoca pentru consultanța necesară realizării caietului de sarcini necesar studiului de prefezabilitate referitor la acest proiect. Compania aparține lui Dumitru Radu-Gabriel (administrator și acționar cu 40% din acțiuni, n.red.) și a fost înființată cu trei luni înainte de a primi contractul respectiv. Printre acționari se mai regăsesc TRICA MADALINA STEFANIA, VLASCEANU MARIUS și POPA SEVER LIVIU, care au câte 20% din pachetul de acțiuni.
Dumitru Radu Gabriel este manager de proiecte la societatea Metroul SA, o ”căpușă” a companiei de stat Metrorex, care administrează metroul din București.
Primăria Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul licitației pentru studiile de fezabilitate necesare demarării proiectului de construcție a unei linii de metrou în subteranul municipiului. Potrivit anunțului oficial făcut de administrația locală asocierea SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL a câștigat contractul „Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și studiile conexe viitoarelor obiective de investiții” cu o ofertă de 30.186.000 de lei, fără TVA.
O altă firmă care face parte din lista societăților care au câștigat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate este Cornel&Cornel Topoexim SRL, care va subcontracta 1% din cei 30,1 milioane de lei, fără TVA.
Exproprieri în valoare de 57 milioane de euro pentru un proiect mort din faşă
Pentru exproprierile necesare construcției magistralei de metrou este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire în valoare de 283.182.098,36 lei, echivalentul a aproape 57 de milioane de euro. Suma a rezultat din raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul autorizat, membru atestat ANEVAR, Chelaru Ștefan Dragoș. Sunt vizate 486 de imobile, cu o suprafață totală de 418.188 mp, construcții cu suprafața cumulată de 58.402 mp, împrejmuiri de 5.209,28 metri, masă lemnoasă în cantitate de 22,68 mc de pe raza municipiului Cluj-Napoca și localității Florești.
De asemenea, pentru realizarea magistralei de metrou este necesară ocuparea unei suprafețe de 12.822 mp, construcții în suprafață totală de 958 mp, împrejmuiri (garduri) de 147,53 metri, aparținând proprietății publice a statului român și ocuparea unei suprafețe de 172.784 mp, construcții în suprafață totală de 9.009 mp, împrejmuiri de 334,81 ml, aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale Cluj-Napoca și Florești.
Tocmai asta e toata afacerea: sa piarda fondurile gratuite si sa angajeze orasu la imprumuturi gigant care NU vor putea fi acoperite din taxe. Scopul este ca orasul sa fie condus direct de bancheri! Nici nu mai conteaza ce se mai voteaza, nici nu mai trebuie sa fure voturi, pentru ca indiferent cine vine la primarie va fi ingropat in datoriile bancare si va asculta ordinele creditorilor.
Piticusecurist nu va fi mutat la brusel pana cand nu preda total orasul. Se va implementa oras de 15 minute (s-a votat deja PLXul!), vechile blocuri vor fi rase si inlocuite cu ghetouri cum e floresti/baciu. Orasul va trece de 1 milion de locuitori (datorita sursei de apa din subteran). Anual vin peste 200.000 de asiatici/africani in colonie. Este prevazut ca pana in 2050 pop ul atia asiatica/africana din europa sa se tripleze.
Nici Boc nu crede in proiectul ăsta.
Pentru Tatari , Turci , Romani sa stiti ca fatalauu Rares Bogdan este ginerele lui Vita Vasile , masonul de la Vitacom din Cluj Napoca , care este consulul onorific al Turciei in Cluj Napoca….in comuna Apahida, căci acolo flutură Bayrakul Turciei la sediul si depozitul firmei Vitacom Srl ! Milionarul zgarcit care nu vorbeste si nu scrie Limba Turca , nu pune Steagul (Bayrakul) Turciei in orasul Cluj Napoca ! Pe cine reprezintă acest ungur in fosta provincie Erdel turceasca ?!
De aia se penseaza si se rujeaza miss rares?
Vreți sa spuneți „mincinosul notoriu” Rareș Bogdan, rectificati va rog !.
Metroul ar trebui făcut pana în Ocna Mureș, cu statie finala in fostul combinat SODA (Cel furacit de Bogdan senior),făcând clar legătură underground dintre Ocna Mureș și Cluj-Napoca, adică dintre sursa de început și Finalul existențial.
Cum se intampla ca numai nemernicii astia beneficiaza de bani multi?
În imagine două gunoaie ordinare. Unelte băsiste care au „lucrat” temenic la tîlhăriile băsisteși genocidul iohanist.
Mizerii umanoide fără pic de rușine, omenie. Fii și uneltele satanei.
Era de așteptat că cine și cum va beneficia de pe așa zisa despăgubiri, frumos nici un sărac nu vad pe lista trecut ,probabil soarta
Încet, încet ne dăm și noi seama care era de fapt ” urgența” și „utilitatea „unui metrou intr-un orășel de provincie, precum Clujul. Niște șmecheri autohtoni aveau de luat „mălaiul ” pe niște terenuri achiziționate pe nimic după ce primiseră harta presupusului metrou. Un lucru, însă este cert”: stația finală va fi fix în curtea DNA unde pe toți acești mafioți îi va aștepta câte-o pereche de cătușe nou-nouță.
Comentariu colateral: Metroul SA este firma care a proiectat metroul din Bucuresti (liniile 1-4). Cum a fost privatizata e alta discutie. Si ne putem întreba cine dintre vechii proiectanti mai e acolo…