Românii şi ungurii (doar cei ce înţeleg limba română) se amuză de ceva timp cu două filmuleţe realizate de patru băieţi de la echipa Cenzurat din Cluj. Aceştia ne demonstrează într-un stil ironic, dar totodată foarte inventiv şi cu umor de calitate, ce înseamnă să fii român sau ungur. „Eşti român dacă…” şi „Eşti ungur dacă…” ne dă ocazia să facem şi o (auto)analiză. „
Dacă nicicum nu-i bine, înseamnă că eşti român. Dacă ştii vorba ‘unu mişcă, unu pişcă, unu-nvânte la morişcă’ eşti român. Dacă ţi-ai făcut vreodată o poză cu o maşină care nu este a ta, s-ar putea să fii român”. „Dacă fie pâinea cât de rea, habar n-ai s-o ceri la magazin în limba oficială a statului, înseamnă că eşti ungur. Dacă fie pâinea cât de bună, tot mai bun îi kürtöskalács-ul, s-ar putea să fii ungur. Dacă mâncarea ta tradiţional e atât de pişcăcios că dai lacrime pe gură, înseamnă că eşti maghiar”, sunt doar câteva din glumiţele despre români şi unguri. Bătrânii din satul meu natal ne întrebau când eram mici copii: ce eşti tu, pruncu meu, român sau ungur? Dacă ziceai că ungur, primeai replica: ungur cu sâmbur în cur. Dacă ziceai că român, erai lăudat. Aşa simplă era educaţia identitară pe acele vremuri.
Fără prea multe explicaţii, filozofeli şi despicat firu-n patru. Nu ştiu dacă bătrânii de atunci prin sâmburul aflat în partea posterioară a concetăţeanului se refereau la faptul că ungurii sunt mai acri, mai încrâncenaţi decât ei, oricum era doar o caracterizare puţin caraghioasă şi nicidecum jignitoare. Sau poate credeau că ungurii nu înţeleg glumele aşa cum le înţeleg românii. La orice popor, simţul umorului este influenţat de tradiţii, cultură, istorie.
În Ungaria găsim foarte puţine bancuri cu români, majoritatea acestora referindu-se mai mult la epoca ceauşistă. Personal nu ştiu niciun banc care să se refere la minoritatea română din Ungaria. Asta probabil şi pentru că la noi minorităţile, cu excepţia ţiganilor, nu prea sunt băgate în seamă de populaţia majoritară. Când nici bancuri nu se mai fac pe seama noastră, înseamnă că nu (prea) mai existăm? Bancurile din toate timpurile arată mentalitatea popoarelor, starea istorică, socială a oamenilor. Întotdeauna au fost şi vor fi glume pe seama popoarelor vecine. Ungurii sau românii nu vor avea bancuri comune niciodată, de exemplu, cu locuitorii din Peru sau Alaska, pentru că nu au cu aceştia puncte comune istorice, culturale, sociale. Vor avea însă unii cu alţii. Răutăţile, sentimentele negative vor putea fi învinse întotdeauna cu buna dispoziţie şi dorinţa de înţelegere a celuilalt.
Încheiem cu un banc, crezând că nu doar vă plac glumele, dar le şi înţelegeţi: „Un român în tren. Se relaxează, îşi scoate pantofii şi se încalţă cu o pereche de papuci, când observă: în stânga lui un ungur, în dreapta tot un ungur. După un timp, românul, politicos, către unguri:
– Eu mă duc să iau o bere. Voi vreţi ceva?
Ungurul din stânga:
– Da, o Cola fără gheaţă. După ce pleacă să aducă băuturile, ungurul din stânga ia un pantof al românului şi scuipă sănătos, după care îl pune la loc.
Aduce românul băuturile, după un timp îi întreabă din nou. De această dată, răspunde ungurul din dreapta:
– Da, o Cola cu gheaţă. Pleacă românul, ia ungurul celălalt pantof şi face acelaşi lucru ca şi concetăţeanul lui. Înainte de ajungerea la destinaţie, se încalţă românul, îşi dă seama de situaţie şi se adresează politicos ungurilor:
– Mă întreb: oare când o să înceteze ura asta între români şi unguri? Când o să ne purtăm şi noi civilizat, ca oamenii de treabă, fără să ne scuipăm în pantofi, fără să ne pişăm în Cola…?”
Editorial de Eva Şimon, Foaia Românească, 7 februarie 2014
