Decizia de anulare a acestor evenimente are la bază Hotărârea nr. 6/ 06.03.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, privind interzicerea manifestărilor și evenimentelor publice și private, cu număr de participanți mai mare de 1000 de persoane, în contextul răspândirii virusului COVID-19.

Conform acestei Hotărâri, începând cu data de ”8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată. De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale. Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.” (sursa: https://cj.prefectura.mai.gov.ro/buletin-de-presa-evolutia-covid-19/?fbclid=IwAR2vQzL_-CO-ky5ldkuoGZWzE7mtFir-Vr9DQBQULKVWpx5fYdq-tU_GPQQ)  

Evenimentele anulate în perioada 9 – 15 martie 2020, 

Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”

  • 9 martie – Spectacol de teatru – Agatha Christie: Și din 10 n-a mai rămas niciunul – la Cluj / AMÂNAT PENTRU DATA DE 28 APRILIE (biletele achiziționate rămân valabile)
  • 12 martie – Spectacol de dans Juliet’s Love
  • 13 martie – Conferința Rostul suferinței
  • 15 martie – Gașca Zurli – „Te iubesc Mami!” Cluj 15 mar ora 16.00 (Spectacolul se va reprograma)

Rugăm spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentele de mai sus să contacteze organizatorii, pentru recuperarea banilor pentru biletele achiziționate, fie să apeleze la punctele de comercializare a biletelor – Agenția de bilete de la parterul Casei de Cultură a Studenților (telefon 0756-66 83 32, deschisă zilnic între orele 10.00-18.00) sau pe site-urile specializate, în cazul în care biletele au fost achiziționate online. Ne exprimăm regretul pentru această situație neplăcută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.