Produsul intern brut al României a înregistrat în trimestrul al doilea al anului o creștere cu 5,3 % faţă de acelaşi trimestru din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică (estimări semnal).

În semestrul I 2022, PIB a crescut cu 5,8% față de același interval al anului trecut, atât pe seria brută cât şi pe pe seria ajustată sezonier. În T2 față de T1, creșterea a fost de 2,1%. România a avut o creștere economică de 5,1%, în primele trei luni ale anului, față de trimestrul anterior.

Seria ajustată sezonier a PIB trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2022, fiind revizuită faţă de varianta publicată în 8 iulie 2022.

Evoluţia Produsului intern brut trimestrial în perioada 2020 – 2022, calculată ca serie brută şi serie ajustată sezonier:

Sursa: INS

În trimestrul II 2022, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 2,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut s-a majorat cu 5,3%. În semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, Produsul intern brut a crescut cu 5,8%.

Sursa: INS

Serie brută. Comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut, în trimestrul II 2022, a înregistrat o creştere cu 5,3%. In semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, Produsul intern brut s-a majorat cu 5,8%.

Revizuiri. Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2022 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum nefiind revizuiţi semnificativ faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, publicată în 8 iulie 2022, precizează INS. Astfel, rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au rămas 105,1%.

Reamintim că Institutul Național de Statistică a raportat, în mai, că România a avut o creștere economică de 5,2%, în primele trei luni ale anului, față de trimestrul anterior, și de 6,5% faţă de acelaşi trimestru din anul 2021. INS a mai realizat, de asemenea, revizuiri importante ale trimestrelor anterioare de anul trecut, a anunțat atunci instituția. Datele privind creșterea au fost confirmate de către INS, în iunie, când a detaliat, spunând că această creștere a venit din consumul populației, care a crescut cu 7%, în timp ce industria a tras cifrele în jos. Însă imediat după anunțarea acestor cifre, economiștii din România s-au arătat uimiți, în contextul în care așteptările lor erau chiar de recesiune tehnică.

Pentru anul 2022 prognozele inițiale ale Comisiei Europene, a Fondului Monetar Internațional și BERD vizau o creștere economică peste potențial a României, ce urma să accentueze excesul de cerere internă. Schimbarea majoră a acestor proiecții se produce în urma declanșării războiului din Ucraina, creșterea economică fiind redusă de la valori de aproximativ 4,5% la unele apropiate de 2,5%, subliniază  raportul anual al Consiliului Fiscal, aprobat în 27 iulie

Din perspectiva ritmului de creștere economică pentru România, CE anticipează în prognoza de vară un avans de 3,9% în 2022 – peste prognoza FMI de +2,2% – urmată de o decelerare a ritmului la +2,9% în anul următor (+3,4% în proiecția FMI).

Sursa: Consiliul Fiscal

Foto: Pexels/Pixabay

Sursa: economedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.