De curând, municipalitatea clujeană a pus în circulație noile autobuze achiziționate de Primăria Cluj Napoca. Cu toate acestea, ele au fost puse în circulație fără să aibă licență de transport deoarece, în momentul de față, ele nu au talon. Oficialii ARR au confirmat pentru Gazeta de Cluj că nu se acordă licențe de transport pentru autovehiculele care au numere roșii. ”În mod cert, pentru masinile care au numere roșii nu se poate acorda o licență de transport”, au declarat oficiali din cadrul ARR Cluj.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj Napoca, Oana Buzatu, nu a oferit nici un răspuns reporterilor Gazetei de Cluj vizavi de această problemă.

Săptămâna trecută, municipalitatea clujeană a pus în circulație o parte dintre autobuzele mov, cumpărate cu aproape 50 de milioane de lei (fără TVA). Primele 6 autobuze noi au intrat în circulaţie pe liniile 24, 43B, 30, 35 şi 48, urmând că, potrivit declarațiilor lui Emil Boc, restul de autobuze urmând să fie pusă în circulație până la sfârșitul acestei luni. Autobuzele mov au o capacitate de 143 de locuri şi sunt dotate cu camere de luat vederi pentru a evita furtul în mijloacele de transport.

Conform normelor în vigoare,

  • Efectuarea transporturilor rutiere fără să deţineţi licenţă de transporţ licenţă comunitară sau certificat de transport în cont propriu se sancţionează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei?
  • Efectuarea transporturilor rutiere având licenţa de transporţ licenţa comunitară sau certificatul de transport în cont propriu retrasă, suspendată, expirată ori declarată pierdută se sancţionează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei?
  • Efectuarea transporturilor rutiere fără să deţineţi copia conformă a licenţei de transporţ copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz se sancţionează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei?
  • Efectuarea transporturilor rutiere având o copie conformă a licenţei de transporţ o copie conformă a licenţei comunitare ori a unei copii conforme a certificatului de transport în cont propriu retrase, suspendate, expirate, declarate pierdute sau necorespunzătoare tipului de transport efectuat ori care nu a fost eliberată pentru un vehicul deţinut de operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu, după caz se sancţionează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei?

(sursă foto:www.cluj24h.ro)

 

3 COMENTARII

  1. si cei cu asta mai defazatilor !!!!! in cat timp credeti ca se inmatriculeaza o masina ? pe ce lume traiti? dupa voi ar trebui sa stea parcate chiar dac sunt noi.
    Asta-i stire……..

  2. Din moment ce primarul Clujului Emil Boc a pus in circulatie 6 autobuze noi pe diferite linii, se trezesc cei din cadrul ARR Cluj sa faca legea.
    RUSINE ARR Cluj

    • pacat ca si jurnalistii in loc sa promoveze aceste lucruri se asteapta ca ele sa fie oprite de diferite intitutii si oameniii sa circule cu autobuze vechi. rusine !!!!! asta de articol !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.