Dumitru Fărcaş, taragotistul care deţine titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, are dosar penal pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. El a concertat în faţa românilor de 1 Decembrie, de Ziua României. Gazeta de Cluj este singurul ziar din Cluj-Napoca şi din România care v-a relatat despre acest subiect. Vom scrie în continuare despre faptul că Dumitru Fărcaş face fapte la limita legii.

 

Ce spune IPJ Cluj despre dosarul penal

 

”Urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată la Compartimentul de Relaţii Publice cu nr. 364.078, din data de 27.11.2014, formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă comunicăm următoarele:

La nivelul instituţiei noastre figurează înregistrat un dosar penal cu nr. 11004/P/2014, din data de 21.11.2014, care vizează aspectele menţionate în solicitarea dumneavoastră. Cercetările se efectuează sub coordonarea unităţii de parchet competente, iar la finalizarea acestora, dosarul penal urmează a fi înaintat cu propunere legală. Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competenţa instituţiei”, arată oficialii IPJ Cluj la o solicitare adresată de Gazeta de Cluj.

 

Alcoolemie peste limita penală

 

Dumitru Fărcaş avea alcoolemie de 1,25 la mie în sânge când a fost surprins de poliţiştii de la IPJ Cluj, conform datelor de la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj. Cu toate acestea, oficialii IPJ Cluj par să îl protejeze pe cunoscutul taragotist, nedorind să ofere informaţii despre acest caz. În schimb, ei vor trebui să demareze cercetarea penală asupra lui Dumitru Fărcaş, iar ca să arate că dosarul nu este influenţat de celebritate personalului, poliţiştii ar trebui să cerceteze cu celeritate cauza.

Gazeta de Cluj este singurul ziar din România care a relatat despre faptul că taragotistul clujean Dumitru Fărcaş a fost surprins vineri seară băut de poliţie după festivalul ”Taragotul de aur”, făcut în cinstea sa. Cu toate acestea, oficialii IPJ Cluj nu au dorit nici măcar să confirme subiectul. ”Datele solicitate cu privire la persoana menţionată nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 544/2001, întrucât nu privesc informaţii de interes public. Articolul 12 din Legea nr. 544/2001 prevede în mod expres la alin. 1, lit. d că se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor„informaţiile cu privire la datele personale”. La articolul 2 , lit. c din acelaşi act normativ se prevede că „prin informaţie cu privire la datele cu caracter personal se înţelege orice informaţie privind o persoana fizică identificată sau identificabilă”, arată oficialii IPJ Cluj într-un răspuns oferit la solicitarea Gazeta de Cluj.

 

Dumitru Fărcaş a băut cinci butelii de vin

Poliţiştii clujeni l-au surprins băut la volan pe maestrul Dumitru Fărcaş, cetăţean de onoare al oraşului de cinci stele Cluj-Napoca. Taragotistul îşi conducea vineri seara propria maşină înspre casă după festivalul ”Taragotul de Aur”, făcut în cinstea lui de către autorităţile locale. Dumitru Fărcaş ar fi băut înainte de începerea evenimentului aproximativ 5 ”butelii” de vin, conform unor surse din apropierea artistului. Fărcaş a stat până la 6 dimineaţa la Institutul de Medicină Legală (IML) din Cluj-Napoca pentru a oferi medicilor legişti probe pentru a-i putea stabili alcoolemia. Dumitru Fărcaş avea 0,5% pe etilotest.

 

Oraş de cinci stele, alcoolici de cinci stele

Nu oricine poate să circule în Cluj-Napoca băut la volan. Doar maeştrii, cetăţenii de onoare, sau eventual taragotiştii, cei cărora li se organizează ziua de naştere din bani publici sau cei după numele cărora se denumeşte sala principală din Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Ne întrebăm dacă la fiecare eveniment de cinci stele la care a participat maestrul Dumitru Fărcaş acesta a consumat băuturi alcoolice şi a condus singur până acasă. Ne întrebăm dacă la sărbătorirea a 75 de primăveri din bani publici Dumitru Fărcaş a avut bani să îşi angajeze şi un şofer. Sau idolatrizarea celebrului taragotist clujean va depăşi faptul că a condus băut după un festival făcut în cinstea sa? Dumitru Fărcaş a pus în pericol viaţa cetăţenilor din Cluj-Napoca conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

Oficialii IML Cluj au confirmat pentru Gazeta de Cluj că ”s-au preluat probe în cazul lui Dumitru Fărcaş, dar că nu se ştie încă rezultatul.”

De altfel, Dumitru Fărcaş a fost artistul favorizat de dreapta clujeană în frunte cu Emil Boc. Artistul a cântat în majoritatea campaniilor electorale pentru candidaţii dreptei. În ultima campanie prezidenţială a cântat pentru preşedintele ales al românilor, Klaus Iohannis.

 

Circula fără faruri

Dumitru Fărcaş, cetăţean de onoare al oraşului de cinci stele Cluj-Napoca, a rămas vineri seara fără permis după ce a condus beat după propriul concert de la Casa de Cultură a Studenţilor. Maestrul avea 0,5% alcoolemie conform datelor de la etilotest, el refuzând în primă instanţă să sufle în fiola poliţiştilor, acceptând doar să ofere probe biologice la Institutul de Medicină Legală, ne-a arătat o sursă.

Dumitru Fărcaş a recunoscut pentru Gazeta de Cluj că a fost oprit de poliţie, dar doar pentru că circula fără faruri. El ne-a spus că i s-a pus fiola, dar că nu i s-a luat permisul de conducere. El spune că nu ştie rezultatele de la etilotest. Probabil s-a referit la rezultatele de la IML Cluj.

”Da, e adevărat că mi s-a cerut să suflu în fiolă. Nu am refuzat, tocmai că nu am refuzat. Am avut festivalul meu, festival naţional. Nu ştiu ce mi-a ieşit. Alcoolemie nu am avut că eu veneam de acasă. Nu am aprins farurile că era strada foarte luminată. I s-a părut că era o maşină furată. Le-am suflat în fiolă şi nu a ieşit nicio chestie. Nu mi-a luat nimic, absolut. Nu mi-a luat niciun cazier, nimic”, a declarat în lunea post-eveniment Dumitru Fărcaş pentru gazetadecluj.ro.

Ulterior, sunat de reporterii de la Gazeta de Cluj ca sa fie întrebat despre datele care există la IML Cluj, maestru Dumitru Fărcaş nu a mai putut fi contactat.

 

Cine este Dumitru Fărcaş?

Dumitru Fărcaş este cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, dar şi al altor oraşe din România şi din China. Dumitru Fărcaş a primit în 2013 suma de 10.000 de lei din bani publici pentru a-şi sărbători cei 75 de ani de existenţă. Banii au provenit de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, suma fiind acordată de Consiliul Local-Cluj-Napoca. Menţionăm că este singurul artist din Cluj-Napoca care a primit o sponsorizare pentru ziua de naştere de la Primăria Cluj-Napoca, el fiind un apropiat al primarului Emil Boc. Niciun alt cetăţean de onoare al municipiului nu a mai primit vreo sumă de bani pentru serbarea zilei de naştere. Mai mult decât atât, o sala din Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a fost denumită după maestrul Dumitru Fărcaş. Culmea sau nu, Dumitru Fărcaş face reclamă unei companii de băuturi din Cluj: Prodvinalco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.