UPDATE:
Având în vedere ultimele documente care au ieșit la iveală, schimbând radical variabilele ecuației, am luat legătura cu Alin Tișe, președintele Consiliului Județean. Acesta are de gând să lupte până la capăt pentru ca palatul să rămână al clujenilor, punând accentul și pe faptul că proiectul de modernizare continuă până când clădirea va fi reabilitată în totalitate: „Noi am inițiat toate căile de atac și am făcut toate procedurile legale. Ce vă pot spune este că am luptat atâția ani și ne vom bate până la capăt ca palatul să fie în totalitate proprietatea noastră, cum am și făcut până acum. Nu știu dacă vom demara proces, ce știu e că vom continua modernizarea, atât în interior, cât și fațada exterioară. Vom moderniza în întregime palatul, inclusiv acoperișul, și va rămâne al clujenilor, pentru public și va continua să deservească Muzeul de Artă și clujenii în totalitate. În rest, dacă vor fi procese sau nu, încă nu vă pot spune, dar cert este că ne vom apăra până la capăt, fiindcă palatul trebuie să rămână al clujenilor, cum de altfel știm cu toții că a fost.”
În acest sens, reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obțină mai multe puncte de vedere de la consilierii locali, însă cei mai mulți dintre aceștia ne-au declarat că nu cunosc subiectul și că nu își pot da cu părerea, în ciuda faptului că tot ce ține de municipiul Cluj-Napoca ar trebui să fie pe lista lor de priorități.
Vladimir Mătușan, consilier local PSD, ne-a declarat, în schimb că „Ca și consilier local, mă bucur că au apărut aceste hârtii și că este o șansă pentru Consiliul Județean, respectiv Primărie, să deschidă un nou proces și să lupte pentru ca palatul să reintre în proprietatea statului și a comunității.”
Și Alexandru Cordoș, președintele PSD Cluj, este optimist cu privire la ce se va întâmpla pe viitor, acum că aceste documente au ieșit la iveală, subliniind și importanța pe care o are Muzeul de Artă: „Muzeul de Artă din Cluj-Napoca este una dintre cele mai prodigioase instituții muzeale din România, deținând un patrimoniu cultural de o valoare inestimabilă.
În situația dată, prioritatea Consiliului Județean este susținerea deplină a activității Muzeului, aflat în incinta palatului Bánffy.
Cu siguranță noile dovezi documentare descoperite vor fi analizate de instanțele judiciare abilitate pentru a stabili veridicitatea acestora, ele putând constitui o nouă speță, care poate schimba hotărârile judecătorești din trecut, în urma cărora ¾ din palatul Bánffy au fost retrocedate.
Este în interesul comunității clujen ca activitatea Muzeului de Artă să se desfășoare în acest ansamblu arhitectural reprezentativ al județului Cluj, iar în cazul în care se va demonstra că imobilul aparține unei persoane fizice, atunci statul ar trebui să aibă drept de preemțiune în privința cumpărării acestui spațiu.
Asigurarea continuității activităților muzeale este esențială pentru o bună reprezentare a patrimoniului cultural pe care muzeul îl deține, clujenii având dreptul să se bucure de expozițiile și manifestările artistice găzduite de această instituție prestigioasă.”
După ani de zile de procese și povești lacrimogene de viață, are loc o răsturnare bruscă de situație în cazul Palatului Bánffy, clădirea care găzduiește sediul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. S-a demonstrat că palatul se află de fapt în proprietatea statului, lucru care schimbă drastic cursul lucrurilor. După ce Consiliul Județean a pierdut procesul cu presupușii moștenitori ai palatului, ar fi urmat dezmembrarea acestuia în cartea funciară.
În urmă cu o lună, toate site-urile de știri vuiau în urma deciziei conform căreia Palatul Bánffy va fi retrocedat „proprietarilor de drept”, după zeci de ani de luptă în instanță. Consiliul Județean ar fi urmat să fie chiriaș. Totuși, mulți au observat piese lipsă în acest puzzle, iar, în final, s-a dovedit că nu există niciun moștenitor, fiindcă nu a existat nici proprietarul, palatul fiind în proprietatea statului din 30 noiembrie 1948.
Scurt istoric
Ultima persoană din familia Bánffy care a avut palatul în proprietatea sa a fost Dionisie Bánffy, despre care se știe că a avut o patimă pentru jocurile de noroc, motiv pentru care a și pierdut o mulțime de bani. Ajuns în această situație, s-ar fi împrumutat de la un negustor sibian, Nicolae Roșca. Înfundându-se și mai mult în jocurile de noroc, Dionisie nu a mai putut să îi returneze banii (negustorul sibian i-ar fi dat până la 28 de kilograme de aur!), însă ar fi căzut de comun acord cu negustorul să-i restituie suma prin mai multe apartamente din incinta palatului. Bineînțeles, negustorul a acceptat. Se pare că acesta ar fi pus bazele mai multor afaceri, ajungând un milionar, printre care și numără și cinematograful Corso, din incinta palatului, dar care a fost demolat ulterior. Nicolae Roșca a murit în 1992, lăsându-le pe soția sa, Paraschiva Roșca (care a decedat și ea între timp) și pe cele trei fiice singure.
Testamentul lui Dionisie Bánffy, din 1958, începe în felul următor – „Las prietenului meu intim Roșca Niculae…”, lăsându-i acestuia, într-un final, bunurile sale mobile și imobile. Mai mult decât atât, pe lângă acest document, ar fi existat mai multe contracte de vânzare-cumpărare încheiate între 1947-1948, prin care Dionisie Bánffy i-ar fi vândut lui Roșca mai multe bucăți din palat.
Conform deciziei definitive a instanței, încă din 1999, Paraschiva Roșca este proprietara a trei pătrimi din suprafața clădirii.
Între timp, și Consiliul Județean Cluj a pierdut procesul cu presupușii proprietari ai Palatului Bánffy, urmând ca o parte din apartamente să le fie retrocedate. Dacă întreaga suprafață a palatului este de 1000 mp, moștenitorii ar fi urmat să primească 750 mp.
Răsturnare de situație – palatul este al statului!
Zicala „am trăit în minciună” pare să fie mai potrivită ca oricând tuturor părților implicate – atât moștenitorilor, cât și Consiliului Județean. Descoperirea a fost făcută de către cei de la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, datorită cărora s-a demonstrat în proprietatea cui se află de fapt clădirea de patrimoniu.
Conform documentelor din arhivele naționale, se pare că, într-adevăr, lucrurile nu au stat deloc așa cum au crezut cu toții. Dovada clară stă în procesul verbal completat și semnat la data de 30 noiembrie 1948, care a trecut clădirea de patrimoniu în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. Motivul este uluitor.
„Comisia propune să se revină asupra decisiunei Nr. 45798/1947 […] prin care bunurile au fost scoase de sub contr. CASBI. (Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice) și să se reîncadreze în CASBI., trecând bunurile în proprietatea Primăriei Cluj., deoarece vad. Bánffy Adalbert n. Sárolte Montbach și Bánffy Dionisie s-au retras cu trupele dușmane în 1944 și au avut o atitudine antidemocratică țării și URSS-ului. Până la apariția deciziei bunurile vor fi păstrate în custodele Primăria Municipiului, domiciliat în Cluj, jud. Cluj, Str. Libertății, pe lângă toată răspunderea morală și materială. Mobilierul se va vinde. Drept, pentru care am dresat prezentul proces-verbal.”.
Practic, degeaba Dionisie Bánffy i-ar fi lăsat în testament palatul lui Nicolae Roșca, dacă acesta nu era, de fapt, proprietarul de drept al clădirii. Totul s-a întâmplat la modul fictiv – nu ai cum să lași în moștenire ceva ce nu îți aparține.
Familia Bánffy rămâne cu pecetea de „trădători”
Odată cu aceste documente, un alt lucru foarte grav iese la iveală în ceea ce îi privește pe Albert Bánffy și Dionisie Bánffy – în timpul luptelor din al Doilea Război Mondial, au fost de partea inamicilor. La 5 septembrie 1944, grupări imense ale armatei germano-ungare au încercat să pună stăpânire pe zona Cluj-Turda-Sibiu și Târgu Mureș (urmărind să ia în stăpânire crestele Carpaților Meridionali). Documentele de mai sus arată că familia Bánffy s-a retras împreună cu inamicii, astfel dovedindu-se că nu a luptat pentru noi, ci împotriva noastră.
Eroare judiciară sau escrocherie imobiliară?
Există mai multe bănuieli care susțin faptul că, în cazul Palatului Bánffy, nu ar fi fost nici măcar vorba de o eroare judiciară, ci de o escrocherie imobiliară. Dacă inițial, în întreg scandalul retrocedării, s-ar fi vorbit despre ¾ din patru apartamente, s-a ajuns în situația de față, la ¾ din întregul palat, în special că, deși Consiliul Județean încercase să cumpere clădirea de la moștenitori, aceștia au refuzat, urmând ca CJ să ajungă chiriaș într-o clădire pentru care a luptat și în care a investit milioane de euro.
Acum, dosarele conținând dovezile colectate de arhivă vor fi depuse la Consiliul Județean Cluj, urmând ca juriștii să își facă treaba. Un nou proces, pe care CJ are șanse maxime să îl câștige, având în vedere că, practic, palatul apartine primăriei.
de Liviu Man și Alexandra Neagu
În situație asemănătoare sunt zeci de mii de ha intabulate pentru criminali de război sau retrocedate abuziv bisericilor care îl aveau doar în folosință înainte de 1945 sau retrocedate optantilor.”Statul roman” este imbecil și corupt prin reprezentanții lui.
Acest exemplu obliga statul roman sa reia problema tuturor proprietatilor Dinastiei Banffy din Ardeal. In arhiva B.C.P.I. Gherla exista documente care mentioneaza o lege din anul 1941 semnata de Regele Mihai prin care se nationalizeaza toate proprietatile Dinastiei Banffy.
În acel an 1941, domnule dragă, Mihai I. nu avea cum să dea legi pentru Transilvania de Nord.
Cate si mai cate nu s-au „retrocedat” in tara asta unor infractori ce se prefaceau a fi mostenitori, mana in mana cu autoritatile corupte bineinteles
Cine este oare trădătorul? Potrivit scriitorului canadian George Jonas, România
a avut în 60 de ani de 6 ori atitudine nesigură față de aliații săi din toate statele lumii, după cum urmează:
1. România și-a trădat aliatul principal al Bulgariei în timpul războaielor balcanice și, drept recompensă, a câștigat trei mii de mile pătrate de pământ de la fostul său aliat, Bulgaria.
2. A nesocotit tratatul de neutralitate cu Monarhia Austro-Ungară, iar când a considerat că puterile aliate au șanse mai mari de victorie, a încheiat un tratat secret cu puterile Antantei și a atacat Ungaria în 1916.
3. Antanta a rupt alianța cu autoritățile și a încheiat pace cu Puterile Centrale (București)
4. A încălcat pacea de la București și a atacat Ungaria după prăbușirea Monarhiei.
5. El a trădat Puterile Aliate, și alături de Hitler, când steaua acesteia se ridica. Prin urmare, în 1940 a returnat Transilvania în Ungaria.
6. Când Hitler a fost învins, România a trădat puterile Axei, a trecut la Aliați și, prin urmare, a primit din nou Transilvania drept recompensă.
Potrivit lui Jonas, această ambiguitate a României este de neegalat în istoria țărilor.
Cartea lui George Jonas „Masca lui Beethoven” a fost publicată în 2005.
Oare de ce suntem IMBECILI?!
Cred ca romanii (mai precis autoritatile) nu stiu pe ce lume traiesc.
Articolul arata ca palatul a fost proprietatea lui Dionisie Banffy. In 1946 comisia aliata confisca palatul de la un anume Albert Banffy. Pana aici genial:)….unul proprietar si de la altul se confisca. Tulburator de genial.
Stati ca nu se termina!
Dupa ce palatul este confiscat in 1946, articolul ne invata ca intre Dionisie Banffy (proprietarul ala de la care cica nu s-a confiscat..) a incheiat contracte de vanzare cumparare pentru parti din palat cu Nicolae Rosca intre 1947 si 1949. Cum s-au incheiat contracte de vanzare pentru un bun confiscat cu 2-3 ani inainte, nu ni se explica !!
Ca sa nu mai vorbim ca in 1958 prin testament, Dionisie Banffy lasa lui Nicolae Rosca bunurile din Romania confiscate deja in 1946 :::)))). Evident ca Nicolae Rosca „accepta mostenirea”, doar nu era „prost” sa refuze niste bunuri pe care nu avea insa cum sa le primeasca. GENIAL
Nu cred ca autorii articolului au scris prostiile astea. Le-au preluat din hotarea instantei care, in spiritul incompetentei generalizate din justitia romana, nu si-a pus probleme referitoare la identitatea persoanelor implicate si mai ales la valabilitatea asaziselor contracte de vanzare cumparare din 1947-1949 (se discuta acum ca aceasta cladire ar fi fost confiscata deja in 1946) si a ciudatului testament din 1958. Oricum, aceste acte par foarte ciudate si pariez pe un placheu gaurit ca sant false. Ma rog…instanta in intelepciunea ei, a verificat valabilitatea actelor? Pariez pe inca nu placheu gaurit ca nu.
Pentru ca mai am unul, pariez pe ultimul placheu gaurit ca Dionisie Banffy nu a revenit din Ungaria in Romania dupa 1945 si nici Nicolae Rosca nu l-a vizitat in Ungaria asa ca nu aveau cum sa fie fata in fata ca sa incheie contractele din 1947-1949.
Oare cine a sprijinit din umbra acest proces? Sa fie cineva cu mari puteri si interese imobiliare?
PS 1: comentariul acesta se bazeaza pe informatia din articol conform caruia actele de vanzare cumparare au fost incheiate in 1947-1949. Daca informatia este gresita, atunci am gresit si eu. Oricum, si daca actele au fost facute inainte de 1945 semnele de intrebare sant aceleasi iar documentele par false asa cum se vede si din avion.
PS: 2: Nicolae Rosca vindea pieptare prin targuri si a avut un mic atelier de jiletci in Alba Iulia. Daca un vanzator de pieptare si proprietar al unui mic atelier a avut 28 de kilograme de aur sa le imprumute unui baron ungur disperat inseamna ca romanii s-au razbunat cu varf si indesat pe atotputernica nobilime maghiara::))))…
Imi cer scuze.
Acum m-am documentat mai bine si am aflat ca familia Banffy a locuit in palat pana in 1949. Deci Dionisie a revenit dupa 1945.
Intre timp am mai aflat ca Paraschiva Rosca nu a fost sotia lui Nicolae Rosca, „marele imprumutator” ci cumnata acestuia. Unele surse spun ca Paraschiva Rosca a fost fiica unei femei de serviciu a baronului iar insasi Paraschiva Rosca a declarat ca sotul ei (fratele lui Nicolae) a fost proiectionist la cinematograful din palat. Nicolae Rosca, cel care cica a imprumutat 28 de kilograme de aur baronului, nu a avut cine stie ce avere inainte de 1948 si se pare ca familia Rosca a mostenit (daca a mostenit) de la el doar drepturile litigioase referitoare la palat. Ciudat…un om fara avere cumpara palatul baronului:)…… Dionisie Banffy se pare ca a murit la 5 septembrie 1983 in Cluj si se pare ca nu avut copii. In afara de Nicolae Rosca, desigur::)))
Situatia nu este complicata, complicat este faptul ca exista o hotarare judecatoreasca cel putin ciudata…..