Paul Mucichescu, medic legist din cadrul Institului de Medicină Legală(IML) Cluj, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și pentru mărturie mincinoasă, conform unor surse judiciare. Mucichescu este acuzat de procurorii clujeni că i-ar fi favorizat pe polițiștii Podea Otniel și Mora Daniel, inculpați în celebrul dosar „Motanul.” Polițiștii au fost  condamnați pe fond la 1 an de închisoare de judecătorii Curții de Apel Cluj, iar Mucichescu a încercat cu ajutorul unui raport de expertiză falsificat să schimbe datele acestei probleme. Mai precis, el a încercat să scrie un raport de expertiză medico-legală prin intermediul căruia victima din dosarul Motanul să pară că nu a fost lovită de polițiști. Contra-expertiza l-a contrazis, iar polițiștii Otniel și Mora au fost condamnați de magistrați: „condamnă inculpaţii: – Podea Otniel  şi Mora Daniel fiecare, la pedeapsa de câte: 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (parte vătămată VAR)”, arată judecătorii de la CA Cluj.

Dosarul lui Mucichescu va avea primul termen pe 20 iunie, iar judecătorul de caz desemnat a fost Lucian Buta.

„În dosarul 2067/33/2010 și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu și a făcut afirmații mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză raportat la împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebat”, arată procurorii care au cercetat cazul, conform surselor judiciare citate.

[quote align=”center” color=”#999999″]Art. 246

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.[/quote]

Gazeta de Cluj a mai realatat despre acest caz, aici.

Foto:ziuadecj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.