Primăria Cluj-Napoca și-a bătut joc pe față de AUR Cluj, oferindu-i printre opțiunile pentru sediu dărâmături, beciuri sau garaje. Alin Coleșa, deputatul AUR de Cluj, a postat pe social media poze cu sediile pe care le-au pus la dispoziție autoritățile locale.

După ce AUR Cluj s-a revoltat, în urma mai multor insistențe, organizația județeană urmează să primească la finele acestei luni, un sediu de partid decent, însă care necesită renovări. Alin Coleșa a declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj că AUR e mulțumit de sediul obținut.

Citește și EXCLUSIV Bogătanul Clujului, Daniel Buda, plătește doar 13 lei chirie pe cabinetul de europarlamentar situat în centrul orașului

„Ca să obținem sediile pentru partidul nostru, a fost nevoie să insist foarte mult. Zeci de cereri, completări, precizări și zeci de telefoane a trebuit să dăm ca să le obținem, în ciuda faptului că există principii foarte clare de administrare, de atribuire a unor spații care au altă destinație decât cea de locuință.

Principiile pe baza cărora se aplică astfel de spații sunt reprezentate de nediscriminare, de transparență, de proporționalitate. Chiar eram îndreptățiți să primim sediu pentru partid. Deși principiile acestea sunt foarte clare, autoritățile locale nu au vrut nicicum să le aplice. Ar fi trebuit să se facă un calcul global referitor la activitatea care este demarată, referitor la care sunt spațiile și să aibă loc o împărțire echitabilă”, a declarat reporterului deputatul AUR de Cluj.

AUR a rămas cu apartamentele de la coadă

Alin Coleșa a explicat cum au fost atribuite sediile partidelor politice și cum a ajuns AUR Cluj să aibă ca opțiuni dărâmături, beciuri sau garaje.

„Pe de altă parte, celelalte organizații politice au primit sedii de 200 (n.r. de metri pătrați), în cazul USRului, de exemplu, iar cifrele s-au ridicat și la 250-300 de metri pătrați pentru alte partide. Am găsit Hotărâri de Consiliu Local unde erau specificate concret apartamentele și adresele.

(n.r. Autoritățile locale) au preferat să dea spațiul cel mai bun, fostul spațiu pentru cabinetul parlamentar al domnului Nicoară (PNL) de pe strada Eroilor, PSDului. Pe celelalte le-au atribuit în ordine, AUR fiind practic cel din urmă, fiindcă UDMR nu a mai cerut (n.r. sediu). Cel mai mare sediu l-a luat domnul Sabin Sărmaș (PNL)”, a spus Alin Coleșa.

Sediul atribuit lui AUR Cluj necesită renovări serioase

„Pe lista de atribuiri a unui sediu pentru partidul nostru erau doar două, trei spații mai locuibile. În condițiile acestea, după mai multe insistențe, va urma pe (n.r. data de) 30 să primim un sediu pentru partid într-o zonă mai centrală. Bineînțeles, cel mai mic. Va fi un spațiu puțin retras, care necesită lucrări de renovare serioase. Nu există baie, iar spațiul este mic raportat la cele atribuite celorlalte partide. Este de 40 și ceva de metri pătrați”, a spus deputatul AUR de Cluj. Sediul pe care îl va primi AUR la finalul lunii februarie este cel din pozele de mai jos.

foto – Gazeta de Cluj

foto – Gazeta de Cluj
foto – Gazeta de Cluj

Ca parlamentar din partea AUR, Alin Coleșa a primit sediu pe Bulevardul 21 Decembrie, un spațiu folosit pentru probleme sociale și care este, de această dată, renovat.

„Suntem, însă, mulțumiți – sincer!”, a subliniat deputatul AUR de Cluj. „Am presat foarte mult autoritățile locale pentru obținerea unui sediu. Trebuia să depunem documente, la care ei ne spuneau că ne vor informa, obțineam aviz negativ… și tot așa. Am sunat foarte mult la ei ca să insistăm pe această temă. Ceream să fim prezenți la comisii, eram refuzați, iar făceam solicitări și până la urmă eram primiți. Am participat la cinci ședințe într-un interval de câteva săptămâni. Autoritățile locale au dat dovadă, în cazul organizației județene AUR, de lipsă de fair play și de corectitudine, chiar dacă legislația era evidentă”, a conchis Alin Colesa.

Context: dărâmături, beciuri sau garaje pentru AUR Cluj

Una dintre propunerile de sediu din partea Primăriei Cluj-Napoca pentru AUR sunt locuințele din pozele de mai jos, care, pe lângă lipsa de gospodărire, relevă și „lipsa de respect pentru buna conviețuire politică și obștească”. Pozele au fost postate pe Facebook de către deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa.

Partidele parlamentare care au avut acest statut și în legislatura trecută, au deja în Cluj cel puțin câte un sediu de partid și un birou de parlamentar (PNL peste 300 m², PSD peste 300 m², USR peste 200 m², UDMR peste 250 m²).

Primăria refuză să dea explicații

Legea impune acordarea unui asemenea spațiu, dintre cele aflate în administrare, și noului partid parlamentar, AUR.

„La cererea noastră, ni s-a propus să stăm în dărâmături sau beciuri și garaje. Știm că multe locații au fost dubios retrocedate la Cluj, dar încă mai există locuri decente, pe care comisia de specialitate din Primărie a spus că le va acorda tot partidelor care au deja sedii. Întrebați de ce, au spus că votul e unul politic și NU TREBUIE JUSTIFICAT.

Primăria Cluj-Napoca calcă în picioare principiile și regulile procedurii administrative de atribuire a spațiilor pentru parlamentarii și partidele parlamentare clujene: – Transparenţa – Tratamentul egal – Proporționalitatea – Nediscriminarea – Libera concurență. (luate de pe site-ul lor oficial)

Ei cred că s-a întâlnit hoțul cu prostul.Nu știm despre ei, dar NOI NU SUNTEM PROȘTI și vom continua să ne apărăm drepturile cetățenești”, a scris Alin Colesa pe Facebook.

Citește și Deputatul de Cluj Alin Coleșa o acuză pe Șoșoacă de speculații. Cine a preluat frâiele partidului AUR?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.