Muresan Sorin Mircea, zis Ludusu(foto dreapta), a fost trimis in judecata alaturi de Sarban Ioan Catalin, Burz Eugen Teodor, dar si de alte persoane pentru constituirea unui grup infractional organizat. Rechizitoriul a fost trimis spre judecata Tribunalului Arad de catre procurorii DIICOT Arad. Relația strânsă dintre cei trei membrii principali ai ”Grupării Șerban” datează de peste 20 de ani. Faptele lui Mureșan Sorin Mircea și a celorlalți inculpați prindeau praf pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu ”ajutorul” celor de la IPJ Cluj. Gazetadecluj.ro vă prezintă în exclusivitate rechizitoriul realizat de procurorii DIICOT Arad la sfârșitul acestui articol.

Cu toate ca Mureșan Sorin avea antecedente penale săvârșite cu violență, magistrații de la Tribunalul Arad l-a lăsat la sfârșitul anului trecut în arest la domiciliu. ”Inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA este cunoscut cu antecedente penale pentru fapte de natură judiciară comise cu violenţă, însă acestea nu atrag starea de recidivă sau altă situaţie de agravare legală a pedepsei”, arată procurorii.

Sorin Mureşan  Ludușu
Sorin Mureşan Ludușu

 

”Astfel, inculpatul ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN se cunoaşte din copilărie cu inculpatul BURZ EUGEN TEODOR (fiind născuţi amândoi în oraşul Sărmaşu, jud.Mureş) şi au păstrat în permanenţă legături. Inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA este naşul de căsătorie al inculpatului ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN, cunoscându-se cu acesta de circa 20 de ani, ştiindu-l totodată din copilărie şi pe inculpatul BURZ EUGEN TEODOR”, arată procurorii DIICOT Arad in rechizitoriul inaintat tribunalului.

 

 

Incendierea cu Coktail Molotov și amenințări la adresa soției și fiicei

”În noaptea de 16.03.2014, în jurul orelor 23.00, la instigarea inculpatului MUREŞAN SORIN MIRCEA, sub coordonarea directă a inculpatului ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN, inculpaţii BUTNARU TUDOR şi GRIŞCO ARTIOM au distrus prin incendiere autoturismul marca Land Rover, cu nr. de înmatriculare ZA-340-HN, parcat pe str.Vidraru, nr.1-3 din mun.Cluj-Napoca, jud.Cluj, între alte autoturisme, în faţa blocului unde locuia persoana vătămată DIŢ VASILE GABRIEL, proprietarul autoturismului. Prejudiciul
cauzat prin infracţiune este în valoare de 30.500 lei (7.500 euro).
Disensiunile dintre persoana vătămată DIŢ VASILE GABRIEL şi inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA au apărut în urmă cu circa 4 ani, când inculpatul i-a împrumutat persoanei vătămate o sumă de bani pe care aceasta nu i-a mai restituit-o, conflictul dintre cei doi fiind amplificat tot în acea perioadă când, inculpatul a lovit-o pe soţia persoanei vătămate, numita DIŢ MIHAELA ELENA, într-un restaurant din mun.Cluj Napoca. În urma insistenţelor inculpatului, persoana vătămată şi-a retras plângerea depusă la poliţie.
În data de 13.03.2014 inculpatul ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN l-a contactat telefonic pe inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA şi i-a comunicat că persoana vătămată DIŢ VASILE GABRIEL a venit acasă din Italia conducând un autoturism jeep. Inculpatul MUREŞAN SORIN a dorit să verifice informaţiile, sens în care a căutat chiar în acea seară, prin mun.Cluj – Napoca, maşina persoanei vătămate.
În aceeaşi seară, târziu, cei doi inculpaţi s-au întâlnit la inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA acasă şi, la instigarea acestuia din urmă, cei doi au pus la cale trei acţiuni de constrângere a persoanei vătămate la plata sumei de bani datorate, respectiv: – deteriorarea autoturismului persoanei vătămate; – intimidarea soţiei persoanei vătămate; – intimidarea fiicei persoanei vătămate;
Aceste trei acţiuni urmau să fie puse în aplicare de către inculpaţii BUTNARU TUDOR şi GRIŞCO ARTIOM, sub coordonarea directă a inculpatului ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN, iar suma totală de bani pe care inculpatul ŞĂRBAN urma să o primească de la inculpatul MUREŞAN era de 1.500 euro, câte 500 de euro pentru fiecare acţiune.
De remarcat şi elocvent este şi limbajul folosit de inculpaţi, în convorbirile telefonice dintre ei, iar cu referire la acest limbaj, a fost necesară decodificarea sensului real al cuvintelor sau expresiilor folosite:
– „trei obiecte de făcut” – cele trei acţiuni de constrângere a persoanei vătămate DIŢ VASILE GABRIEL;
– „COSTEL”, „GEORGEL” – apelative folosite între inculpaţii ŞĂRBAN şi BUTNARU în convorbirile telefonice;
Trecând la punerea efectivă a planului în aplicare, inculpatul ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN i-a cerut inculpatului MUREŞAN SORIN MIRCEA, cheia de la apartamentul situat în mun.Cluj Napoca, Calea Floreşti, nr.77, Bloc V 3, sc.2, ap.49, aparţinând fiicei inculpatului, care la acea dată nu era locuit şi i-a cazat acolo pe cei doi inculpaţi – cetăţenii moldoveni BUTNARU TUDOR şi
GRIŞCO ARTIOM.
În seara zilei de 16.03.2014, în jurul orelor 22.15, aceştia din urmă s-au deplasat cu un taxi până în zona imobilelor de pe Aleea Vidraru, iar după ce au întreprins activităţi de autoverificare, în jurul orelor 23.20, inculpaţii s-au apropiat de autoturismul marca Land Rover Freelander cu nr. de înmatriculare ZA 340 HN, inculpatul BUTNARU TUDOR a spart geamul portierei stânga faţă, iar inculpatul GRIŞCO ARTIOM a aruncat înăuntru un flacon de plastic conţinând material inflamabil (gen coktail „MOLOTOV”), la scurt timp izbucnind flăcări în interiorul autoturismului, după care cei doi inculpaţi, schimbând două taximetre, s-au reîntors în apartamentul din Calea Floreşti.
În dimineaţa următoare însă, au apărut disensiuni între inculpaţii ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN şi MUREŞAN SORIN MIRCEA cu privire la plata sumei de bani care urma să fie remisă, inculpatul ŞĂRBAN cerând 1.000 euro, iar inculpatul MUREŞAN reproşându-i că din „cele trei obiecte” s-a făcut numai unul, obiect ce nu era aşa important pentru el.”, arată în continuarea în rechizitoriul.

 

Rechizitoriul DIICOT Arad: Inculpații și-au recunoscut ulterior vina

 

”Inculpatul MUREŞAN SORIN MIRCEA nu a recunoscut iniţial acuzaţiile aduse, iar ulterior în declaraţia din data de 27.08.2014 a revenit şi a recunoscut implicarea lui în incendierea autoturismului Land Rover încercând să-şi diminueze rolul de instigator şi să antreneze răspunderea penală asupra inculpatului ŞĂRBAN IOAN CĂTĂLIN”, arată procurorii în cadrul rechizitoriului pe care îl puteți citi integral mai jos.

 

 

 

Rechizitoriul DIICOT Arad Muresan Sorin Mircea Sarban Ioan Catalin Burz Eugen Teodor by GazetadeCluj

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.