Nicolae Pivariu, seful DSV Cluj, acuzat de catre procurorii PICCJ ca ar fi trucat certificatele de sanatatea ale unor vite pentru export va scapa de controlul judiciar in urma deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei(CCR). Cu toate ca acesta a facut anumite fapte care ar putea pune Romania in incapacitatea de a exporta alte animale in Uniunea Europeana, CCR a decis ca aceasta masura nu este legala. 

Citeste pe aceeasi tema si:

Şeful ANSVSA, arestat, şeful DSV Cluj sub control judiciar

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art.53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulaţie (art.25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art.26).

În pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, deşi noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepţional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reţinut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune pentru perioade nelimitate contravin exigenţelor art.53 din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoriei Satu-Mare – Secţia penală.

Argumentațiile reținute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate, pe larg, în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a comunicat Curtea Constituţională.

Nicolae Pivariu a primit de la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti control judiciar pe 11 noiembrie. 

”În temeiul dispoziţiile art. 213 C.pr.pen rap. la art. 202 C. pr. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către inculpatul PIVARIU NICOLAE MARINEL împotriva ordonanţei din data de 04.11.2014 emisă în dup nr. 503/P/2014 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Sectia de urmărire penală si criminalistică, prin care s-a luat împotriva sa măsura controlului judiciar. În baza art.275 alin. 2 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciarel. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 11 nov. 2014, ora 17,15”, arata magistratii de la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.