Kelemen Hunor, șeful UDMR, a spus că este dispus să renunțe la funcția de prefect de Cluj dacă primește la schimb funcția de prefect de Bihor.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj că își menține poziția. Tișe îi propune lui Orban să cedeze postul de președinte al Camerei Deputaților unui UDMRist, dacă „tot politica guvernului va fi aplicată.”

„Se poate schimba prefectul de Cluj cu cel de Bihor. Pentru noi nu era Clujul prima opţiune, dar asta a ieşit în urma negocierilor. Se poate schimba prefectură cu prefectură, Bihorul cu Clujul, asta este singura posibilitate”, a spus Kelemen pentru Cluj24.ro, citat de Adevărul.

Referitor la discuţiile între conducerea centrală a liberalilor şi PNL Cluj, Kelemen Hunor a subliniat că e o problemă internă a PNL cea legată de postul de prefect de Cluj. Liderul UDMR a explicat modul în care au decurs negocierile şi că liberalii au fost cei care şi-au ales singuri funcţia.

„Prima noastră opţiune de prefect a fost Bihorul. Relaţia noastră cu PNL la Cluj este una veche, încercată, când PSD a dorit să mergem cu ei la Cluj, am refuzat şi am mers cu PNL. Relaţia noastră este mai importantă decât poziţia de prefect, dar în acest moment, aceasta ne revine nouă. Că nu a ales PNL Clujul, eu nu am ce face. Se poate schimba cu Bihorul”, a afirmat Kelemen Hunor.

Alin Tișe își menține poziția

În acest sens, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat pentru ziarul Gazeta de Cluj că își menține poziția pe care și-a exprimat-o public până la momentul de față, anume că prefectul de la Cluj trebuie să fie liberal, iar greșeala care a fost făcută trebuie îndreptată de însuși Orban și acoliții săi.

„Este normal ca prefectul să provină din partidul cu cel mai mare număr de voturi, cu cel mai mare număr de primari. Prin urmare, la Cluj este firesc să fie numit prefect din PNL. Eu sper că toată lumea înțelege necesitatea acestei schimbări, respectiv importanța acesteia pentru comunitatea clujeană. Normalitatea trebuie să ne ghideze mai departe.

Cred că soluția optimă și necesară pentru Cluj este aceasta, fiindcă avem un partid care a obținut cele mai multe voturi în județ și care a adus PNLului cele mai multe voturi la nivel național. Ceea ce a facut Ludovic Orban este o mare greșeală față de organizația PNL Cluj. Nu există argumente pe care să le prezentăm cetățenilor și oamenilor noștri.

Consider că această greșeală imensă trebuie să fie îndreptată de cei care au cauzat-o, respectiv de președintele Orban și grupul de acoliți din jurul său, care au decis acest lucru”, a explicat Alin Tișe.

Este limpede că nu se aspiră spre o înțelegere

Alin Tișe a mai subliniat, în contextul declarațiilor liderului UDMR, „că orice element nou, care nu poate fi realizat, nu face decât să complice lucrurile”.

Acțiunea lui Kelemen Hunor denotă „dorința de a NU se realiza o înțelegere”, a subliniat liberalul Alin Tișe.

„Chestiunea la care a făcut referire domnul Kelemen Hunor trebuie reglementată și rezolvată la nivel național. În virtutea bunelor colaborări din Cluj, sper ca UDMR să accepte o negociere pe chestiuni palpabile și realizabile”, a mai transmis președintele CJ Cluj.

Tișe îi propune lui Orban să-și cedeze locul unui UDMRist

Ludovic Orban a declarat în dimineața zilei de astăzi, 16 februarie, că nu are importanță din ce partid face parte prefectul, fiindcă acesta va aplica oricum politica Guvernului.

În acest context, liberalul Alin Tișe îi propune lui Orban să renunțe la funcția de președinte al Camerei Deputaților și să-și cedeze locul unui UDMRist.

„Orban spune că nu contează de la ce partid e prefectul, că aplică politica Guvernului. Eu propun, pe aceeași lungime a afirmațiilor domnului Orban, să cedăm UDMRului postul de președinte al Camerei Deputaților, pentru că oricum va aplica politica majorității care guvernează România. Majoritatea din Parlament este aceeași cu cea care guvernează, deci oricum nu va conta că președintele Camerei Deputaților va fi de la UDMR.

Astfel, propun să cedăm funcția amintită UDMRului, iar în schimb, Orban să fie de acord să dăm prefectul de la Cluj la UDMR”, a fost îndemnul liberalului Tișe pentru Ludovic Orban.

Citește și EXCLUSIV Bogătanul Clujului, Daniel Buda, plătește doar 13 lei chirie pe cabinetul de europarlamentar situat în centrul orașului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.