Proiectul de lege care prevede că şoferii români nu vor mai putea ignora amenzile primite în alte state UE, pentru că poliţiştii îşi vor interconecta registrele rutiere la nivelul UE, modifică şi legea românească privind amenzile, stabilind o procedură clară. Modificarea vine în contextul în care gradul de colectare a amenzilor privind contravenţiile la Codul Rutier este la un nivel ridicol în România, de aproximativ 25%, ceea ce prejudiciază bugetele locale de un venit important.Şoferii nu vor mai putea fenta atât de uşor amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulaţie, pentru că vor primi plicul cu procesul-verbal la domiciliu şi vor fi obligaţi să semneze confirmarea de primire. Dacă refuză acest lucru, şoferii rău-platnici vor fi executaţi silit de către Fisc, iar dacă şi această metodă eşuează, ei vor fi trimişi în judecată şi vor putea fi condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Şoferii străini vor putea achita amenzile şi la ieşirea din România, în punctele de trecere a frontierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.